DECIZIE nr. 473 din 12 aprilie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 424 din 17 iunie 2011 Augustin Zegrean - preşedinte Aspazia Cojocar - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ştefan Minea - judecător Iulia Antoanella Motoc - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Marieta Safta - prim-magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Gheorghe Cornel Penescu în Dosarul nr. 3.267/109/2009 al Tribunalului Teleorman - Secţia penală. La apelul nominal sunt prezenţi, pentru autorul excepţiei, apărătorii acestuia, domnii avocaţi Gabriela Damian, din cadrul Baroului Bucureşti, şi Cătălin Bogdan Păun, din cadrul Baroului Prahova. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentanţilor autorului excepţiei. Având cuvântul, domnul avocat Cătălin Bogdan Păun solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, susţinând, în esenţă, că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile din Legea fundamentală cuprinse în art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată, art. 27 - Inviolabilitatea domiciliului, art. 28 - Secretul corespondenţei, pe cele ale art. 7-11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care consacră egalitatea oamenilor în faţa legii, dreptul oricărei persoane la satisfacţie efectivă din partea instanţelor juridice naţionale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale, dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovăţie, precum şi pe cele ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul oricărei persoane la respectarea vieţii sale private, expunând, pe larg, considerentele invocate în faţa instanţei de judecată. Depune note scrise la dosar. Doamna avocat Gabriela Damian solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, pentru aceleaşi motive reţinute în notele scrise depuse la dosar. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Arată şi faptul că, în prezenta cauză, se invocă mai mult probleme de interpretare şi aplicare a legii. După închiderea dezbaterilor, se prezintă părţile Nicuşor Liviu Mîrţoiu şi Iulian Popescu. Având cuvântul, aceştia solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 15 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.267/109/2009, Tribunalul Teleorman - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Gheorghe Cornel Penescu. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional pentru următoarele motive: "- deşi în discuţie sunt inviolabilităţi, restrângerea unor drepturi, ordonanţa lasă procurorului o marjă de apreciere neîngrădită prin criterii legale; - inaplicabilitatea textului prin generalitate; - dispunerea de măsuri specifice procesului penal, în afara acestuia, respectiv înainte de dispunerea începerii urmăririi penale; - măsurile nu sunt supuse autorizării şi controlului judecătoresc". Autorul excepţiei susţine că art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 este neconstituţional, în măsura în care abilitează procurorul să ia măsurile menţionate, în lipsa unor criterii legale şi cu excluderea controlului instanţei. Nu s-a dat ceea ce Convenţia denumeşte marjă de apreciere, ci o putere nelimitată, ce nu se conciliază cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie, "situaţie constant sancţionată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului." Se apreciază că textul criticat este neconstituţional chiar dacă măsurile menţionate ar fi autorizate de judecător, atâta timp cât asemenea măsuri nu pot fi dispuse în afara procesului penal, cu respectarea garanţiilor legal instituite, adică anterior începerii urmăririi penale. Tribunalul Teleorman - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că art. 26, 27 şi 28 din Constituţie garantează respectarea de către autorităţile publice a vieţii intime, familiale şi private, inviolabilitatea domiciliului şi secretul corespondenţei, cu excepţia situaţiilor în care existenţa unor indicii temeinice cu privire la săvârşirea unor infracţiuni impun efectuarea cercetărilor pentru stabilirea unei situaţii de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace, ori cercetarea ar fi mult întârziată. Cum în cauză necesitatea stabilirii unei situaţii de fapt a reclamat efectuarea unor interceptări, măsură care de altfel a fost dispusă în condiţiile prevăzute de art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, nu se poate aprecia că această măsură echivalează cu încălcarea prevederilor constituţionale enunţate de autorul excepţiei. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.