DECIZIE nr. 167 din 27 februarie 2007

(2)din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 29 martie 2007 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Tudorel Toader - judecător Ion Tiucă - procuror Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin.

(2)din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Vedat Sali în Dosarul nr. 6.991/325/2006 al Judecătoriei Timişoara. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată în acest sens că dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului egalităţii şi nici nu îngrădesc accesul liber la justiţie, întrucât acestea se aplică în mod unitar tuturor celor vizaţi de ipoteza normei, iar dreptul de acces la instanţă e asigurat prin însăşi posibilitatea exercitării căii de atac prevăzute de art. 80 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 20 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 6.991/325/2006, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin.

(2)din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Excepţia a fost ridicată de Vedat Sali într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii sale de azil. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul legal criticat contravine prevederilor art. 18, art. 20 alin.

(2), art. 21 alin.

(1),

(2)şi

(3)şi ale art. 24 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, potrivit art. 81 alin.

(2)din Legea nr. 122/2006, hotărârea prin care instanţa de judecată competentă respinge plângerea solicitantului de azil a cărui cerere a făcut obiectul procedurii accelerate este irevocabilă, iar în cazul admiterii cererii, cauza se reţine spre soluţionare în procedură ordinară. Prin urmare, împotriva hotărârii de admitere este posibilă exercitarea de către Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a unei alte căi de atac, în timp ce, în cazul pronunţării unei soluţii nefavorabile, solicitantul de azil nu beneficiază de aceleaşi mijloace procedurale care să îi asigure, în egală măsură, liberul acces la justiţie. Judecătoria Timişoara apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece stabilirea de către legiuitor a unor căi de atac diferite pentru cele două situaţii reglementate de art. 81 din Legea nr. 122/2006 nu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, şi nici nu contravine art. 20 alin.

(2)din aceasta. De altfel, ambele părţi procesuale au posibilitatea să formuleze recurs în cazul admiterii plângerii şi a reţinerii cauzei spre soluţionare în procedură ordinară, după cum ambele părţi sunt private de acest drept în situaţia în care instanţa menţine hotărârea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, hotărârea instanţei fiind irevocabilă. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 81 alin.

(2)din Legea nr. 122/2006 sunt constituţionale. Normele legale criticate nu reprezintă un obstacol pentru exercitarea dreptului persoanei cetăţean străin de a fi asistată de un avocat ori de a beneficia de serviciile unui interpret, precum şi de toate celelalte garanţii procesuale care dau expresie conceptului de proces echitabil, astfel că nu se poate reţine contradicţia acestora faţă de art. 21 alin.

(1),

(2)şi

(3)şi art. 24 din Constituţie. Mai mult, textul legal examinat conţine norme de procedură, iar stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, astfel cum prevede art. 126 alin.

(2)din Constituţie. Cât priveşte invocarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precizează că aceste dispoziţii nu consacră nici expres, dar nici tacit dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept recunoscut doar în materie penală. Referitor la invocarea art. 18 şi 20 din Constituţie, apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.

(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 81 alin.

(2)din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Textul criticat are următorul conţinut: "

(2)Hotărârea instanţei prevăzută la alin.

(1)lit. b) este irevocabilă." Art. 81 alin.

(1)lit. b) din lege, la care textul criticat face trimitere, prevede: "

(1)Instanţa de judecată soluţionează plângerea în termen de 10 zile şi pronunţă o hotărâre motivată, prin care: [...] b) menţine hotărârea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi." În motivarea excepţiei autorul acesteia invocă încălcarea dreptului de acces liber la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, astfel cum sunt garantate de art. 18, art. 20 alin.

(2), art. 21 alin.

(1),

(2)şi

(3)şi art. 24 din Constituţie, precum şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în esenţă, critica de neconstituţionalitate vizează caracterul irevocabil al hotărârii prin care instanţa de judecată menţine hotărârea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, caracter stabilit prin dispoziţiile art. 81 alin.

(2)din Legea nr. 122/2006. În opinia autorului excepţiei, acestea aduc atingere dreptului de acces liber la instanţă şi dreptului la apărare al solicitantului de azil şi creează, de asemenea, discriminări între acesta, ca parte în proces, şi Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, parte adversă, care, în cazul admiterii plângerii şi soluţionării ei în procedură ordinară, poate exercita o cale suplimentară de atac, inexistentă în cazul respingerii cererii. Curtea constată că aceste critici de neconstituţionalitate nu sunt întemeiate. Aşa cum s-a arătat în mod constant în jurisprudenţa Curţii, stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti intră exclusiv în competenţa legiuitorului, care, în temeiul art. 126 alin.

(2)din Constituţie, poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură atât în ceea ce priveşte termenele de soluţionare a cererilor, cât şi relativ la posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate (Decizia nr. 445/2005). Or, dispoziţiile art. 81 alin.

(2)din Legea nr. 122/2006, criticate ca fiind neconstituţionale, conţin astfel de norme de procedură, în sensul stabilirii caracterului irevocabil al hotărârii prin care instanţa de judecată menţine soluţia adoptată de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi referitoare la o cerere de azil. Domeniul propriu de reglementare al Legii nr. 122/2006 - condiţiile de acordare a azilului în România - impune stabilirea unor reguli speciale, cum ar fi, de exemplu, cea referitoare la procedura accelerată în cadrul căreia se soluţionează anumite cauze privind solicitanţii de azil, caracterizată prin termene scurte pentru formularea căilor de atac legale şi pentru soluţionarea acestora sau prin lipsa recursului. Aceasta nu echivalează însă cu o îngrădire a accesului liber la justiţie sau a exercitării dreptului la un proces echitabil. Accesul liber la justiţie nu presupune, de altfel, parcurgerea tuturor căilor de atac existente la un moment dat la nivelul dreptului intern, iar regulile procesuale speciale, chiar dacă sunt derogatorii de la dreptul comun, sunt aplicabile în egală măsură tuturor celor aflaţi în ipoteza acelei norme. Totodată, nici art. 21 din Constituţie şi nici art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu consacră obligaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, astfel că, în funcţie de anumite situaţii date, legiuitorul are competenţa exclusivă a reglementa competenţa instanţelor de judecată şi procedura de judecată, atâta vreme cât îşi subordonează acest demers regulilor şi principiilor constituţionale. Curtea observă, de altfel, că în speţa de faţă solicitantul de azil a avut posibilitatea de a ataca în faţa instanţei de judecată hotărârea prin care Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a respins cererea sa de azil, exercitând astfel atât dreptul de acces la instanţă, cât şi dreptul la apărare. Aşa cum s-a arătat, inexistenţa unei alte căi de atac nu poate crea o stare de discriminare între părţi atât timp cât acestea se află, sub aspectul dreptului procesual aplicabil, în aceeaşi situaţie. În ceea ce priveşte invocarea art. 18 alin.

(1)din Constituţie, referitor la protecţia generală a persoanelor şi a averilor de care se bucură cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România, Curtea constată că aceste dispoziţii nu au incidenţă în cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.

(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.

(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin.

(2)din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Vedat Sali în Dosarul nr. 6.991/325/2006 al Judecătoriei Timişoara. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 februarie 2007. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi ________