← România

ACORD din 18 aprilie 1996

ACORD din 18 aprilie 1996 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind înfiinţarea şi funcţionarea de centre culturale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 30 octombrie 2000 Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia, denumite în continuare părţi, animate de dorinţa de a contribui la o mai buna cunoaştere reciprocă a valorilor spirituale şi materiale ale popoarelor lor şi la apropierea cetăţenilor celor două tari, ţinând seama de prevederile Tratatului de prietenie, buna vecinătate şi cooperare dintre România şi Republica Turcia, semnat la Bucureşti la 19 septembrie 1991, luând în considerare Acordul cultural dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia, semnat la Istanbul la 30 iulie 1966, având în vedere Acordul dintre România şi Republica Turcia pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe avere, semnat la Bucureşti la 1 iulie 1986, în spiritul principiilor şi dispoziţiilor Convenţiei culturale europene, semnată la 19 decembrie 1954, ale Actului final al Conferintei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, semnat la Helsinki în anul 1975, precum şi ale Cartei de la Paris pentru o noua Europa din 21 noiembrie 1990, au convenit sa încheie prezentul acord care reglementează cadrul general privind înfiinţarea şi activităţile centrelor culturale. Articolul 1 Părţile au convenit sa înfiinţeze, pe bază de reciprocitate, centre culturale ale României la Ankara şi la Istanbul şi centre culturale ale Republicii Turcia la Bucureşti şi la Constanta. Centrele culturale îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia tarii primitoare. Articolul 2 Centrele culturale au misiunea să contribuie la dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre cele doua părţi în domeniile culturii, artei, învăţământului, ştiinţei, informatiei, în special audiovizuale, precum şi în alte domenii legate de acestea şi de a face cunoscute direct şi reciproc popoarelor lor valorile şi realizarile fiecăreia dintre cele doua tari. Aceste centre culturale contribuie la aplicarea acordului cultural bilateral şi a programelor de colaborare dintre ministere şi instituţii din cele doua tari. Articolul 3 Centrul cultural al României la Ankara este plasat sub competenţa şi responsabilitatea Ambasadei României, iar Centrul cultural al Republicii Turcia la Bucureşti este plasat sub competenţa şi responsabilitatea Ambasadei Republicii Turcia. Centrele culturale de la Constanta şi Istanbul vor fi, de asemenea, plasate sub competenţa şi responsabilitatea consulatului general al fiecărei tari. Articolul 4 Programele centrelor culturale cuprind în principiu următoarele activităţi: - organizarea de conferinţe, colocvii şi alte intalniri similare, spectacole, concerte şi expoziţii; - participarea la manifestări culturale, ştiinţifice, educative şi artistice organizate în România şi în Turcia; - proiectii de filme şi de materiale audiovizuale; - primirea în cadrul activităţilor centrelor culturale de cercetători, scriitori, ziarişti, academicieni şi artişti propuşi de ţara trimitatoare şi organizarea programelor acestora; - difuzarea de informaţii privind aspectele culturale, ştiinţifice şi artistice din ţara trimitatoare; - înfiinţarea de biblioteci şi sali de lectura, împrumutul de cărţi, ziare, reviste, discuri, casete, diapozitive, filme şi alte materiale cu caracter cultural, didactic, ştiinţific şi artistic; - publicarea şi difuzarea programelor de activitate şi a materialului auxiliar cu caracter cultural, didactic, ştiinţific şi artistic; - invatarea limbilor română şi turca; - iniţierea în civilizatia şi moştenirea culturală a celor două părţi. Pe baza acordului prealabil al părţilor centrele culturale pot organiza şi alte activităţi similare. Articolul 5 Părţile îşi acorda, pe bază de reciprocitate, sprijinul necesar, astfel încât centrele culturale înfiinţate prin prezentul acord să fie instalate în localuri adecvate. Articolul 6 În conformitate cu legislaţia statului primitor, centrele culturale pot organiza, de asemenea, activităţi şi în afară clădirilor lor şi pot folosi alte localuri. Articolul 7 Părţile asigura centrelor culturale posibilitatea de a folosi toate mijloacele legale pentru informarea publicului cu privire la activităţile lor. De asemenea, ele garantează accesul liber al publicului la activităţile acestor centre culturale. Articolul 8 Centrele culturale nu au scop lucrativ. În cadrul şi în condiţiile prevăzute de prezentul acord şi cu respectarea legislaţiei comerciale în vigoare în statul primitor, în conformitate cu Acordul dintre România şi Republica Turcia pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe avere, semnat la Bucureşti la 1 iulie 1986, centrele culturale: - pot sa perceapă taxe de intrare şi de înscriere la activităţile lor; - pot sa vândă cataloage, afişe, cărţi, discuri, materiale didactice şi audiovizuale în legătură directa cu activităţile lor; - pot sa întreţină bufete pentru participanţii la activităţile lor. Articolul 9 În conformitate cu acordul menţionat la art. 8 toate impozitele şi taxele, cu excepţia celor care provin din serviciile prestate, centrele culturale beneficiază în statul primitor de aceleaşi scutiri ca şi instituţiile sau serviciile publice ale acestui stat, care organizează activităţi similare în statul primitor. Regimul fiscal al personalului centrelor culturale este reglementat în conformitate cu legislaţia statului primitor şi cu dispoziţiile Acordului dintre România şi Republica Turcia pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe avere, semnat la Bucureşti la 1 iulie 1986. Articolul 10 Centrele culturale beneficiază, pe bază de reciprocitate şi cu respectarea reglementărilor vamale în vigoare în statul primitor, de scutire de taxe şi drepturi vamale, precum şi de alte taxe de import pentru: - mobila, materiale şi furnituri de birou necesare în vederea funcţionarii lor; - cataloage, afişe, programe, cărţi, discuri, materiale didactice şi audiovizuale, oricare ar fi provenienţă lor, sub rezerva de a nu fi vândute în statul primitor; - filme destinate proiectării în centrele culturale. Bunurile menţionate mai sus nu pot fi împrumutate, închiriate, oferite în gaj sau vândute decât în condiţiile acceptate în prealabil de autorităţile competente ale statului primitor. Articolul 11 Fiecare centru cultural este condus de un director care are autoritate asupra întregului personal. Fiecare parte desemnează personalul centrelor sale culturale pe care le înfiinţează. Personalul poate fi angajat dintre cetăţenii statului trimiţător sau dintre cei ai statului primitor, cu acordul prealabil al acestui stat. Statutul directorilor centrelor culturale şi efectivul personalului vor fi stabilite pe cale diplomatică. Părţile se informează reciproc cu privire la angajarea personalului centrelor culturale, indiferent de cetăţenia acestuia. Totodată ele se informează cu privire la sosirea şi plecarea definitivă a personalului centrelor culturale, precum şi asupra datei începerii şi încetării funcţiei acestuia. Articolul 12 Directorul şi personalul centrelor culturale, precum şi membrii de familie aflaţi în întreţinerea lor şi care locuiesc temporar în statul primitor vor fi supuşi regimului de asigurări sociale şi legislaţiei muncii în vigoare în statul trimiţător. Articolul 13 Fiecare parte permite personalului centrelor culturale ale celeilalte părţi, în termen de un an de la intrarea în funcţie, importul temporar, cu scutire de impozite, taxe şi drepturi vamale, de mobila, efecte şi autoturisme personale şi, de asemenea, permite exportul acestora la terminarea misiunii personalului menţionat. Aceste dispoziţii nu se aplică cetăţenilor statului primitor. Articolul 14 Fiecare parte garantează, pe bază de reciprocitate, personalului centrelor culturale, precum şi membrilor de familie aflaţi în întreţinerea lui pe perioada funcţionarii acestora în ţara primitoare vize de intrare şi de ieşire multiple şi permise de şedere. Articolul 15 Problemele privind interpretarea şi aplicarea prezentului acord vor fi tratate pe cale diplomatică. Articolul 16 Fiecare parte va notifica celeilalte părţi îndeplinirea procedurilor necesare pentru intrarea în vigoare a prezentului acord. Acest acord va intra în vigoare în ziua primirii celei de-a doua notificări. Prezentul acord este încheiat pe o perioadă de 5 ani şi se va reînnoi în mod tacit pentru o perioadă nedeterminată. Acest acord va putea fi denunţat în orice moment de oricare dintre părţi. În acest caz acordul va expira la 6 luni de la data la care denunţarea a fost notificată. Semnat la Constanta la 18 aprilie 1996, în doua exemplare, în limbile română, turca şi franceza, toate cele trei texte având aceeaşi valoare. În caz de divergenta de interpretare a acestui acord textul de referinţa va fi cel în limba franceza. Pentru Guvernul României, Teodor Melescanu Pentru Guvernul Republicii Turcia, Emre Gonensay ---------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.