DECIZIE nr. 28 din 10 februarie 1998 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Codul de procedură penală Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 10 aprilie 1998 Ioan Muraru - preşedinte Costica Bulai - judecător Viorel Mihai Ciobanu - judecător Mihai Constantinescu - judecător Nicolae Popa - judecător Lucian Stangu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Ioan Griga - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Codul de procedură penală, ridicată de Abrudan Adrian în Dosarul nr. 2.145/1996 al Judecătoriei Oradea. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 5 februarie 1998, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa celorlalte părţi legal citate, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 10 februarie 1998. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Judecătoria Oradea, prin Încheierea din 8 ianuarie 1997 a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Codul de procedură penală, invocată de Abrudan Adrian. În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile art. 4 din Codul de procedură penală, care reglementează rolul activ al judecătorului, sunt neconstituţionale şi incompatibile cu principiul inamovibilităţii judecătorului, deoarece permit acestuia sa devină parte în proces, depasindu-şi rolul de arbitru impartial. În concluzie, se precizează ca, atâta vreme cat s-a introdus inamovibilitatea, trebuie reintrodus şi principiul rolului pasiv al judecătorului, singurul de natura să asigure respectarea art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie, şi a art. 23 din legea fundamentală, referitor la libertatea individuală. Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei invocate, instanţa de judecată apreciază ca aceasta este neîntemeiată şi ca textul de lege criticat este constituţional. În scopul soluţionării cauzei, conform prevederilor art. 24 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 138/1997, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece întreaga activitate procesuala este calauzita de anumite principii fundamentale, între care şi principiul rolului activ al organelor judiciare. Se precizează, de asemenea, ca rolul activ al instanţei în desfăşurarea procesului penal trebuie discutat împreună cu dispoziţiile art. 3 din Codul de procedură penală, referitoare la aflarea adevărului, pe considerentul ca ele se completează şi interconditioneaza, aflarea adevărului nefiind posibila fără exercitarea rolului activ al instanţei judecătoreşti în desfăşurarea procesului penal. În concluzie, se arata ca dispoziţiile art. 4 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 21 şi 23 din Constituţie, care reglementează situaţii total diferite de cele aflate în discuţie, şi nici altor prevederi constituţionale. Se menţionează că şi legislaţia penală din România dintre cele doua razboaie mondiale conţinea dispoziţii privitoare la rolul activ al instanţelor de judecată. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, constata următoarele: În temeiul art. 144 lit.
- c)din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate invocată. Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Codul de procedură penală: "Organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal". Aceasta regula este în concordanta cu dispoziţiile art. 1 din Codul de procedură penală, privitoare la scopul procesului penal, cu prevederile art. 2 din Codul de procedură penală, referitoare la oficialitatea procesului penal, şi, de asemenea, cu dispoziţiile art. 3 din acelaşi cod, privind aflarea adevărului. Este greu de înţeles cum s-ar putea asigura aflarea adevărului, dacă organele judiciare ar asista pasiv la activitatea de probaţiune desfăşurată în faţa lor, cu atât mai mult cu cat organele de urmărire penală au ca sarcina, potrivit art. 200 din Codul de procedură penală, tocmai strângerea probelor necesare cu privire la existenta infracţiunilor, la identitatea faptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate ar fi contrare prevederilor art. 23 din Constituţie, referitoare la libertatea persoanei. Prin Decizia nr. 143 din 21 noiembrie 1996, rămasă definitivă prin nerecurare şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 21 martie 1997, Curtea Constituţională a analizat dispoziţiile art. 4 din Codul de procedură penală, prin raportare la prevederile art. 23 din Constituţie, considerând textul criticat ca fiind constituţional. Cele stabilite prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa, deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea soluţiei adoptate. Tot în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se considera ca dispoziţiile art. 4 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie. Or, este, de asemenea, greu de înţeles cum acest drept fundamental este afectat prin rolul activ al organelor judiciare în descoperirea adevărului în cauza. În susţinerea excepţiei se mai arata ca, pentru a se asigura apărarea intereselor inculpatului, judecătorul trebuie să aibă un rol pasiv şi ca el putea avea rol activ atunci când era amovibil. Cu privire la acest aspect, prin decizia menţionată Curtea a reţinut ca "înfăptuirea justiţiei nu este posibila fără cunoaşterea situaţiei de fapt, iar aceasta cunoaştere nu poate fi dobandita fără o preocupare specială din partea organelor judiciare; or, în condiţiile în care legea acorda inculpatului toate garanţiile procesuale, inclusiv dreptul de a fi asistat de un apărător în tot cursul procesului penal, nu se poate vorbi vreo prejudiciere a intereselor apărării". Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit.
- c)şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 3, al art. 13 alin.
(1)lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Codul de procedură penală, invocată de Abrudan Adrian în Dosarul nr. 2.145/1996 al Judecătoriei Oradea. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 10 februarie 1998. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Florentina Geangu ---------------