HOTĂRÂRE nr. 62 din 22 ianuarie 2004 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe aflate în administrarea Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., Sucursala de Transport Sibiu Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 108 din 5 februarie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin.
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe aflate în administrarea Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., Sucursala de Transport Sibiu, amplasate în staţia de sistem 400/220/110 kV Iernut, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea scoaterii din funcţiune şi a valorificării sau, după caz, a casării mijloacelor fixe prevăzute la art. 1, în condiţiile legii. Articolul 3 După scoaterea din funcţiune şi valorificarea/casarea, după caz, a mijloacelor fixe prevăzute la art. 1, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., Sucursala de Transport Sibiu, îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul economiei şi comerţului, Dan Ioan Popescu p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat Bucureşti, 22 ianuarie 2004. Nr. 62. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a mijloacelor fixe care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, aflate în administrarea Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., Sucursala de Transport Sibiu -----------------