DECIZIE nr. 1.175 din 30 septembrie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33-36 şi 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 738 din 4 noiembrie 2010 Augustin Zegrean - preşedinte Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ştefan Minea - judecător Iulia Antoanella Motoc - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Oana Cristina Puică - magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33-36 şi 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Georg-Valentin Coza în Dosarul nr. 3.423/182/2009 al Judecătoriei Baia Mare - Secţia civilă. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza este în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 12 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.423/182/2009, Judecătoria Baia Mare - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33-36 şi 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Excepţia a fost ridicată de Georg-Valentin Coza cu ocazia soluţionării unei plângeri contravenţionale. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 33-36 şi 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin.
(1)şi
(2)privind accesul liber la justiţie, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, reglementări internaţionale care consacră dreptul la un proces echitabil, întrucât plasează regimul juridic al contravenţiilor în domeniul extrapenal, cu consecinţa răsturnării sarcinii probei, astfel încât îi revine petentului obligaţia de a propune şi aduce probe care să dovedească contrariul celor reţinute de agentul constatator în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Face trimitere, în acest sens, la cauzele Barbera, Messegue şi Jabardo contra Spaniei, 1988, Salabiaku contra Franţei, 1988, Minelli contra Elveţiei, 1983, Adolf contra Austriei, 1982, Ribemont contra Franţei, 1995, Bernard contra Franţei, 1998, Edwards contra Marii Britanii, 1992, Mantovanelli contra Franţei, 1997, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Judecătoria Baia Mare - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 33-36 şi 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002. Textele de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 33: "
(1)Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.
(2)În cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie, judecătoria va cita şi societatea de asigurări menţionată în procesul-verbal de constatare a contravenţiei."; ... - Art. 34: "
(1)Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.
(2)Hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendă executarea hotărârii."; ... - Art. 35: "Plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se soluţionează cu precădere."; - Art. 36: "Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, recursul formulat împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat plângerea, precum şi orice alte cereri incidente sunt scutite de taxa judiciară de timbru."; - Art. 47: "Dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă." În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin.
(1)şi
(2)privind accesul liber la justiţie, precum şi a prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, reglementări internaţionale care consacră dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 33-36 şi 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. În acest sens este Decizia nr. 621 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 29 august 2007, prin care Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, pentru motivele acolo arătate. Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33-36 şi 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Georg-Valentin Coza în Dosarul nr. 3.423/182/2009 al Judecătoriei Baia Mare - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 septembrie 2010. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică -------