← România

HOTĂRÂRE nr. 1.237 din 8 decembrie 2010

HOTĂRÂRE nr. 1.237 din 8 decembrie 2010 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Lucrări de îndiguire a râului Siret pe tronsonul Rotunda-Buruieneşti, comuna Doljeşti, judeţul Neamţ" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 20 decembrie 2010 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 42 alin.

(1)lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 13 alin.
(1)lit. p) şi alin.
(6)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Lucrări de îndiguire a râului Siret pe tronsonul Rotunda-Buruieneşti, comuna Doljeşti, judeţul Neamţ", prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face din Fondul pentru mediu şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: -------------- p. Ministrul mediului şi pădurilor, Cristian Apostol, secretar de stat Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Gabriela Udrea Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 8 decembrie
  1. Nr. 1.
  2. Anexa CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectului de investiţii "Lucrări de îndiguire a râului Siret pe tronsonul Rotunda-Buruieneşti, comuna Doljeşti, judeţul Neamţ" ---------- Notă ... *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor. Factori de risc Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/
  3. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din Fondul pentru mediu şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.