RAPORT nr. 92.139/1 din 13 octombrie 2009 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat, organizaţia judeţeană Bacău Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 10 noiembrie 2009 În conformitate cu prevederile art. 35 alin.
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare, cu Calendarul misiunii de control pe anul 2009, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada septembrie-octombrie s-a efectuat controlul finanţării Partidului Social Democrat, organizaţia judeţeană Bacău, pentru anul
- I. Constatări: Veniturile înregistrate la Partidului Social Democrat, organizaţia judeţeană Bacău, au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 398.271,17 lei, donaţii provenind de la persoane fizice în sumă de 17.298 lei, alte venituri provenite din dobânzi bancare în sumă de 29,62 lei. II. Recomandări Echipa de control a recomandat Partidului Social Democrat, organizaţia judeţeană Bacău, să aprofundeze legislaţia în vigoare privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, respectiv Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 749/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, cu modificările ulterioare, precum şi întocmirea la timp a situaţiilor ce trebuie înaintate Autorităţii Electorale Permanente, în conformitate cu prevederile Legii nr. 334/2006, cu modificările ulterioare. Director general, Gheorghe Onogea Bucureşti, 13 octombrie
- Nr. 92.139/
- _________