← România

ORDIN nr. 4.406 din 4 iulie 2019

ORDIN nr. 4.406 din 4 iulie 2019 privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ, specializările și calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 3 decembrie 2018-29 mai 2019 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 19 august 2019 Având în vedere prevederile art. 24 alin.

(3)lit.
  1. c)și
  2. d)din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare, ținând cont de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/2018 privind drepturile elevilor școlarizați în unități de învățământ înființate în procesul de organizare a rețelei școlare și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcționare provizorie a unităților de învățământ preuniversitar, precum și a Standardelor de acreditare și de evaluare periodică a unităților de învățământ preuniversitar, ținând cont de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învățământul preuniversitar, precum și durata de școlarizare, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare, luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 8/10.06.2019 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular evaluate în perioada 3 decembrie 2018-29 mai 2019, în temeiul art. 12 alin.
(3)din Hotărârea Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare, ministrul educației naționale emite prezentul ordin. Articolul 1 Se acordă acreditarea pentru nivelurile de învățământ, specializările și calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 3 decembrie 2018-29 mai 2019, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, începând cu anul școlar 2019-
  1. Articolul 2 Unitățile de învățământ preuniversitar de stat menționate la art. 1 sunt monitorizate și controlate periodic de către Ministerul Educației Naționale, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu inspectoratele școlare județene/al municipiului București, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării. Articolul 3 Unitățile de învățământ preuniversitar de stat menționate la art. 1 au obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2023-
  2. Articolul 4 Direcția generală învățământ secundar superior și educație permanentă, Direcția generală educație timpurie, învățământ primar și gimnazial din Ministerul Educației Naționale, unitățile de învățământ preuniversitar de stat menționate la art. 1, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 5 Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educației naționale, Ecaterina Andronescu București, 4 iulie
  3. Nr. 4.
  4. ANEXĂ Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ, specializările și calificările profesionaleale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 3 decembrie 2018 - 29 mai 2019 Județul AradNr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivel de învățământ/ Nivel de calificareProfilul/DomeniulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ1.Liceul Tehnologic „Sava Brancovici“11/16.04.2019Orașul Ineu, calea Traian nr. 2, tel.: 0257/512988, fax.: 0257/511880, Impreuna_ineu@yahoo.comProfesional/Nivel 2 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)MecanicăLăcătuș mecanic prestări serviciiRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare* - 57 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 31 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 26 de formațiuni de studiu/schimbul 2)* Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. Județul BihorNr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivel de învățământ/ Nivel de calificareProfilul/DomeniulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ1.Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși“12/06.05.2019Municipiul Oradea, str. Alexandru Cazaban nr. 48, tel.: 0359/405617, lic_cobra@yahoo.comProfesional/Nivel 2 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)MecanicăMecanic autoRomânăCu frecvențăConfecționer tâmplărie din aluminiu și mase plasticeRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare* - 44 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 22 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 22 de formațiuni de studiu/schimbul 2)2.Colegiul Tehnic nr. 19/03.04.2019Comuna Vadu Crișului, Str. Principală nr. 25, tel.: 0259/443100, fax.: 0259/443400, liceuvad@yahoo.comLiceal/Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)UmanistFilologieRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare* - 68 de formațiuni de studiu în două schimburi (maximum 34 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 34 de formațiuni de studiu/schimbul 2)* Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. Județul BrăilaNr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivel de învățământ/ Nivel de calificareProfilul/DomeniulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ1.Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu“13/13.05.2019Municipiul Brăila, Șos. Buzăului nr. 15, tel.: 0239/679806Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)ServiciiTurism și alimentațieTehnician în gastronomieRomânăCu frecvențăTehnician în turismRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare* - 50 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 25 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 25 de formațiuni de studiu/schimbul 2)2.Liceul Tehnologic „Edmond Nicolau“12/06.05.2019Municipiul Brăila, Calea Călărașilor nr. 206, tel./fax: 0239/673665/0239/671766Postliceal/Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)Turism și alimentațieTehnician nutriționistRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare* - 72 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 36 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 36 de formațiuni de studiu/schimbul 2)* Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. Municipiul BucureștiNr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivel de învățământ/ Nivel de calificareProfilul/DomeniulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ1.Colegiul Economic „A. D. Xenopol“14/22.05.2019Municipiul București, str. Traian nr. 165, sectorul 2, tel.: 021/3205719Postliceal/Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)Turism și alimentațieOrganizator de conferințe, congrese, târguri și expozițiiRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare* - 64 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 32 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 32 de formațiuni de studiu/schimbul 2)* Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. Județul BuzăuNr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivel de învățământ/ Nivel de calificareProfilul/DomeniulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ1.Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia“10/08.04.2019Comuna Cochirleanca, satul Boboc, tel.: 0238/727674Postliceal/Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)InformaticăTehnician echipamente de calculRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare* - 34 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 17 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 17 formațiuni de studiu/schimbul 2)* Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. Județul ClujNr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivel de învățământ/ Nivel de calificareProfilul/DomeniulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ1.Liceul Teologic Baptist „Emanuel“12/06.05.2019Municipiul Cluj-Napoca, Str. 11 Octombrie nr. 3, tel.: 0264/433582, fax: 0372/872933, emanuel.cluj@yahoo.comPrimarRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare* - 29 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 7 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 12 formațiuni de studiu/schimbul 2)2.Liceul Tehnologic nr. 111/16.04.2019Municipiul Cluj-Napoca, Str. Maramureșului nr. 165/A, tel.: 07264/435504, tehnofrig_scoala@yahoo.comPostliceal/Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)Turism și alimentațieTehnician nutriționistRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare* - 26 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 13 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 13 formațiuni de studiu/schimbul 2)* Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. Județul ConstanțaNr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivel de învățământ/ Nivel de calificareProfilul/DomeniulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ1.Liceul Tehnologic „Ioan N. Roman“13/13.05.2019Municipiul Constanța, str. Cuza-Vodă nr. 80, tel.: 0241/617920Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)ServiciiEconomicTehnician în activități economiceRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare - 42 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 21 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 21 de formațiuni de studiu/schimbul 2)2.Liceul Tehnologic „Nicolae Titulescu“11/15.04.2019Municipiul Medgidia, Str. Dezrobirii nr. 1, tel.: 0241/811936, fax: 0341/806514Postliceal/Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)ComerțAgent comercialRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare* - 32 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 20 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 12 formațiuni de studiu/schimbul 2)* Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. Județul CovasnaNr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivel de învățământ/ Nivel de calificareProfilul/DomeniulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ1.Liceul Tehnologic „Gábor Áron“13/13.05.2019Municipiul Târgu Secuiesc, Str. Fabricii nr. 8, tel.: 0267/363215Profesional/Nivel 2 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)Construcții, instalații și lucrări publiceZidar, pietrar-tencuitorMaghiarăCu frecvențăDulgher- tâmplar- parchetarCapacitate maximă de școlarizare* - 50 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 25 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 25 de formațiuni de studiu/schimbul 2)* Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. Județul GalațiNr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivel de învățământ/ Nivel de calificareProfilul/DomeniulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ1.Liceul Tehnologic „Elena Caragiani“12/08.05.2019Municipiul Tecuci, str. Costache Racoviță nr. 20B, tel./fax: 0236/817861Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)TehnicElectromecanicTehnician electromecanicRomânăCu frecvențăElectricTehnician metrologRomânăCu frecvențăTehnician în instalații electriceRomânăCu frecvențăServiciiComerțTehnician în achiziții și contractăriRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare* - 40 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 20 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 20 de formațiuni de studiu/schimbul 2)* Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. Județul GorjNr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivel de învățământ/ Nivel de calificareProfilul/DomeniulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ1.Colegiul Tehnic nr. 213/13.05.2019 Municipiul Târgu Jiu, Str. Victoriei nr. 132-138, tel.: 0253/228006Profesional/Nivel 2 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)Mecanică Mecanic autoRomânăCu frecvență Profesional/Nivel 2 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)Turism și alimentație Ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentațieRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare* - 34 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 17 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 17 formațiuni de studiu/schimbul 2)* Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. Județul IalomițaNr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivel de învățământ/ Nivel de calificareProfilul/DomeniulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ1.Liceul Tehnologic „Înălțarea Domnului“11/16.04.2019Municipiul Slobozia, Aleea Pieții nr. 8, tel.: 0243/231049, sc_nr6_slobozia@yahoo.comProfesional/Nivel 2 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)Turism și alimentațieBucătarRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare* - 46 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 29 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 17 formațiuni de studiu/schimbul 2)* Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. Județul MureșNr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivel de învățământ/ Nivel de calificareProfilul/DomeniulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ1.Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai“11/16.04.2019Municipiul Târgu Mureș, Bd. 1848 nr. 55, tel.: 0365/730962, fax: 0365/730961Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)ServiciiTurism și alimentațieOrganizator banquetingRomână/ MaghiarăCu frecvență Capacitate maximă de școlarizare* - 56 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 28 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 28 de formațiuni de studiu/schimbul 2)* Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. Județul MaramureșNr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivel de învățământ/ Nivel de calificareProfilul/DomeniulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ1.Centrul școlar de educație incluzivă11/16.04.2019Orașul Vișeu de Sus, Str. 22 Decembrie nr. 30, tel. 0262/354494 cseiviseu@yahoo.comPreșcolarRomânăSăptămânalProfesional/Nivel 2 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)Industrie alimentarăBrutar-patiser- preparator produse făinoaseRomânăCu frecvențăTurism și alimentațieOspătar (chelner) vânzător în unități de alimentațieFabricarea produselor din lemnTâmplar universalConstrucții, instalații și lucrări publiceZugrav, ipsosar, vopsitor, tapetarCapacitate maximă de școlarizare - 15 formațiuni de studiu/1 schimb2.Centrul școlar de educație incluzivă11/16.04.2019Municipiul Sighetu Marmației, Str. Tisei nr. 1, tel. 0262/317308 scgencopiidefsighet @yahoo.comProfesional/Nivel 2 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)Industrie textilă și pielărieConfecționer produse textileRomânăCu frecvențăFabricarea produselor din lemnTâmplar universalRomânăCu frecvență Capacitate maximă de școlarizare* - 20 de formațiuni de studiu/1 schimb* Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. Județul OltNr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivel de învățământ/ Nivel de calificareProfilul/DomeniulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ Specializarea/Durată școlarizareLimba de predareForma de învățământ1.Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu“10/08.04.2019Orașul Balș, str. Nicolae Bălcescu nr. 47, tel.: 0249/451064Postliceal/Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)EconomicAsistent de gestiuneRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare - 30 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 15 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 15 formațiuni de studiu/schimbul 2)2.Liceul Tehnologic „Alexe Marin“29/06.12.2018Municipiul Slatina, str. Cireașov nr. 10, tel.: 0249/436210Postliceal/Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 cu modificările și completările ulterioare) Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)EnergeticăTehnician electroenergeticianRomânăCu frecvențăTransporturiTehnician diagnostic autoRomânăCu frecvențăConstrucții, instalații și lucrări publiceTopograf în construcțiiRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare* - 42 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 21 de formațiuni de studiu schimbul 1 și maximum 21 de formațiuni de studiu schimbul 2)* Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. Județul PrahovaNr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivel de învățământ/ Nivel de calificareProfilul/DomeniulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ1.Colegiul „Spiru Haret“12/06.05.2019Municipiul Ploiești, Str. Constructorilor nr. 8, tel./fax: 0244/512161 spiruh2003@yahoo.comLiceal/Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)Umanist (filieră teoretică)FilologieRomânăCu frecvențăLiceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)TehnicMecanicăTehnician proiectant CADCapacitate maximă de școlarizare* - 50 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 25 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 25 de formațiuni de studiu/schimbul 2)2.Liceul Tehnologic „Gheorghe Ionescu“13/15.05.2019Comuna Valea Călugărească, satul Valea Popii, str. Gheorghe Ionescu Șișești nr. 4, tel./fax: 0244/235809 gsagricol@gmail.comLiceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)ServiciiTurism și alimentațieTehnician în gastronomieRomânăCu frecvențăResurse naturale și protecția mediuluiAgriculturăTehnician zootehnistCapacitate maximă de școlarizare* - 46 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 23 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 23 de formațiuni de studiu/schimbul 2)* Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. Județul Satu MareNr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivel de învățământ/ Nivel de calificareProfilul/DomeniulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ1.Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș“12/06.05.2019Municipiul Satu Mare, str. Henri Coandă nr. 1, tel. 0261/750440 grsceconomic@yahoo.comPostliceal/Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)EconomicAsistent de gestiuneRomânăCu frecvențăServiciiTehnician în activități de secretariatCapacitate maximă de școlarizare* - 38 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 19 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 19 formațiuni de studiu/schimbul 2)* Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ.Nr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivel de învățământ/ Nivel de calificareProfilul/DomeniulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ1.Liceul Teoretic „David Voniga“10/08.04.2019Comuna Giroc,Str. Trandafirilor nr. 59, tel.: 0256/395771, scgiroc@yahoo.comLiceal/Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)Umanist (filieră teoretică)Științe socialeRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare* - 52 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 26 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 26 de formațiuni de studiu/schimbul 2)2.Liceul Tehnologic „I. C. Brătianu“10/08.04.2019Municipiul Satu Mare, bd. Vasile Lucaciu nr. 1, tel. 0261/734670 fax: 0261/768935 secretariat_bratianu@ yahoo.com Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)TehnicElectricTehnician electrician electronist autoRomânăCu frecvențăProfesional Nivel 2 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)MecanicăOperator la mașini cu comandă numericăRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare* - 42 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 21 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 21 de formațiuni de studiu/schimbul 2)* Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. Județul Timiș Județul VasluiNr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivelul de învățământ/ Nivelul de calificareProfilul/DomeniulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ1.Liceul Tehnologic „Petru Rareș“9/01.04.2019Comuna Vetrișoaia, tel.: 0766/709707, licteh.vetrisoaiavs@ yahoo.com Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)TehnicMecanicăTehnician mecanic pentru întreținere și reparațiiRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare* - 17 formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 12 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 5 formațiuni de studiu/schimbul 2)* Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. Județul VâlceaNr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivelul de învățământ/ Nivelul de calificareProfilul/DomeniulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ1.Liceul Tehnologic de Turism5/04.03.2019Orașul Călimănești, Str. Pieței nr. 4, tel.: 0250/750182Postliceal/Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)AgriculturăTehnician activități de agroturism montanRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare* - 28 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 14 formațiuni de studiu schimbul 1 și maximum 14 formațiuni de studiu schimbul 2)* Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. Județul VranceaNr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivelul de învățământ/ Nivelul de calificareProfilul/DomeniulDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ1.Liceul Tehnologic10/08.04.2019Orașul Odobești, str. Ștefan cel Mare nr. 42, tel./fax: 0237/675716Postliceal/Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)Industrie alimentarăTehnician controlul calității produselor agroalimentareRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare* - 18 formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 9 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 9 formațiuni de studiu/schimbul 2)2.Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea“13/13.05.2019Municipiul Focșani, str. Cuza Vodă nr. 46, tel./fax: 0237/225859Liceal/Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)Umanist (filieră teoretică)Științe socialeRomânăCu frecvențăPostliceal/Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)AgriculturăTehnician cadastru funciar-topografRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare* - 46 de formațiuni de studiu/două schimburi (maximum 23 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 23 de formațiuni de studiu/schimbul 2)* Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.