ORDIN nr. 76 din 19 iunie 1998 privind aprobarea Procedurii de licitaţie pentru participarea la concursul de oferta publică, organizat de Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, în vederea concesionarii perimetrelor de exploatare ce intra sub incidenţa Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 51/1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 40/1998 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 301 din 17 august 1998 Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, având în vedere: * Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1997 privind conservarea şi încetarea activităţilor unor mine; * Legea nr. 40/1998 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 51/1997 privind unele măsuri de conservare şi închidere a minelor; * Ordinul nr. 39/1998 al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale privind oferta publică pentru concesionarea unor perimetre de exploatare; * Hotărârea Guvernului nr. 221/1995 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Procedura de licitaţie pentru participarea la concursul de oferta publică, organizat de Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, în vederea concesionarii perimetrelor de exploatare care intra sub incidenţa Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 51/1997, care, împreună cu anexele, fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Se aprobă tarifele de utilizare a documentaţiilor de închidere a minelor şi tarifele pentru consultarea şi utilizarea de date şi informaţii din fondul naţional, referitoare la substantele minerale, cu excepţia petrolului, prevăzute în anexele nr. 1 şi
- Articolul 3 Comisiile de deschidere, evaluare şi negociere a licenţelor de exploatare, precum şi atribuţiile acestora vor fi numite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Articolul 4 Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 5 Compartimentele de resort din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. PREŞEDINTELE AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU RESURSE MINERALE, MIHAIL IANAS PROCEDURA DE LICITAŢIE pentru participarea la concursul de oferta publică, organizat de Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, în vederea concesionarii perimetrelor de exploatare care intra sub incidenţa Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 51/1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 40/1998 Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 51/1997 privind conservarea şi încetarea activităţilor unor mine, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 40/1998, prin prezenta procedura se stabileşte metodologia de participare la concursul de oferta publică pentru concesionarea unor perimetre de exploatare.
- Programul rundelor
- Elementele de evaluare a ofertelor 2.
- Elementele care vor fi luate în considerare în evaluarea şi departajarea ofertelor sunt datele cuprinse în: A. studiul de fezabilitate pentru valorificarea rezervelor din perimetrul minier; B. planul de dezvoltare a exploatării (proiect tehnic pentru deschidere, pregătire şi exploatare); C. studiul de impact asupra mediului; D. planul de refacere a mediului. 2.
- Documentaţiile menţionate la lit. C şi D vor fi avizate, conform legii, de către organismele abilitate ale Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, urmând ca garanţia bancară să fie negociata în baza notei de conformare. 2.
- Punctajele maximale cu care elementele de evaluare intră în calcul sunt următoarele:
- Alte precizări 3.
- Companiile care au achiziţionat documentaţiile de închidere au dreptul: * să solicite organizarea de "data room", în scopul vizionarii unor alte date disponibile, atât din cadrul perimetrului minier, cat şi din zone adiacente acestuia, care nu sunt sub incidenţa unor alte contracte; * să solicite dreptul de utilizare a datelor suplimentare, cu plata tarifelor menţionate în anexa nr. 2; * să solicite modelul licenţei de exploatare. 3.
- Oferta va cuprinde funcţia, adresa, numerele de telefon şi fax ale persoanei din cadrul companiei cu care se va purta corespondenta.
- Transmiterea ofertelor Companiile sau consortiile vor transmite ofertele până la ora 16,00 a celei de a 60-a zi calendaristice de la data publicării ofertei în Monitorul Oficial al României, în cinci exemplare, la Secretariatul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Ofertele vor fi transmise în plicuri închise, inscriptionate "runda de oferte prin apel public a unor perimetre de exploatare". Adresa Agenţiei Naţionale pentru resurse Minerale este: str. Mendeleev nr. 36-38, 70169 Bucureşti, România, tel. 613.22.04, fax 210.74.
- Notificarea companiilor selectate pentru negocierea contractelor de concesiune În termen de 20 de zile calendaristice de la data limita de depunere a ofertei companiile selectate pentru începerea negocierilor vor fi informate şi, de comun acord cu Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, se va stabili o agenda a acestora. Anexa 1 LISTA perimetrelor oferite pentru concesionare şi regimul datelor A. Lista perimetrelor şi tarifele de utilizare a documentaţiilor de închidere a minelor ------------ Notă ... *) Tariful se poate achită şi în lei, la cursul de schimb valutar al zilei în care se emite factura. B Regimul datelor
- Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va pune la dispoziţie companiilor solicitante documentaţiile de închidere, în condiţiile achitării tarifelor menţionate în aceasta anexa, precum şi toate datele geologice de care dispune, la tarifele de utilizare menţionate în anexa nr.
- Companiile româneşti vor plati, în lei, 10% din tarifele menţionate în anexele nr. 1 şi 2, la cursul de schimb valutar al zilei în care se emite factura. Tarifele nu includ costurile de multiplicare.
- După achitarea tarifelor menţionate, Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va pune documentaţiile la dispoziţiile companiilor interesate, în termen de 10 zile de la prezentarea unei solicitări oficiale.
- Datele puse la dispoziţie companiilor interesate sunt proprietatea statului, în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, iar licenta de utilizare se eliberează după semnarea unui acord de confidenţialitate, al cărui model este prezentat în anexa nr.
- Tarifele achitate pentru documentaţiile de închidere şi pentru utilizarea datelor nu sunt rambursabile sub nici un pretext.
- În cazul în care oferta se face în numele unui consortiu, tarifele de mai sus se majorează, după cum urmează: - 150% din valoarea iniţială, pentru un consortiu format din două companii; - 180% din valoarea iniţială, pentru un consortiu format din trei companii; - 200% din valoarea iniţială, pentru un consortiu format din mai mult de trei companii.
- Plata tarifelor stabilite se va face în numerar sau în contul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în termen de 30 de zile de la emiterea facturii. Anexa 2 LISTA tarifelor pentru consultarea şi utilizarea de date şi informaţii din fondul naţional, referitoare la substanţe minerale, cu excepţia petrolului -------------- Notă ... *) Companiile româneşti vor plati, în lei 10% din aceste tarife, la cursul de schimb valutar al zilei în care se emite factura. Tariful se poate achită şi în lei, la cursul de schimb valutar al zilei în care se emite factura. Anexa 3 ACORD DE CONFIDENŢIALITATE ŞI LICENTA DE UTILIZARE A DATELOR Având în vedere ca .............. (denumit în continuare companie) este un agent economic angajat în efectuarea de operaţiuni miniere şi ca, pe baza oricărei solicitări din partea acesteia pentru obţinerea drepturilor de a executa lucrări miniere în România, doreşte sa examineze şi sa evalueze anumite date tehnice cu caracter confidenţial aparţinând Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (denumita în continuare A.N.R.M.), deoarece A.N.R.M. pune la dispoziţie companiilor interesate anumite perimetre de exploatare pentru o licitaţie competitivă, deoarece A.N.R.M. doreşte sa pună la dispoziţie companiei anumite date tehnice cu caracter confidenţial, aflate în proprietatea sa, din zona de interes a companiei, sub forma unor date specifice pentru fiecare perimetru de exploatare în parte, în scopul exclusiv de a-i permite companiei efectuarea evaluărilor necesare, prin acordarea unei licenţe cu caracter neexclusiv pentru folosirea datelor respective, s-a trecut la încheierea prezentului acord de confidenţialitate şi licenta de utilizare a datelor, convenindu-se următoarele:
- A.N.R.M. acorda companiei o licenta neexclusiva şi netransferabila pentru folosirea datelor pentru perimetrul de exploatare, în vederea realizării scopurilor interne ale companiei, în condiţiile şi în termenii prezentului acord. A.N.R.M. poate încheia şi alte acorduri cu alte companii pentru acordarea dreptului de utilizare a datelor respective.
- Compania se angajează sa păstreze o stricta confidenţialitate cu privire la toate datele şi informaţiile puse la dispoziţie de A.N.R.M. De asemenea compania se angajează sa nu divulge nici o astfel de data sau informaţie unei terţe părţi, fără obţinerea în prealabil a unui acord scris din partea A.N.R.M.
- Compania se angajează sa nu folosească nici un fel de date sau informaţii astfel obţinute de la A.N.R.M. în alte scopuri decât cele legate de luarea deciziei, din punct de vedere tehnic, de a depune o ofertă pentru perimetrul de exploatare respectiv.
- Compania recunoaşte fără rezerve ca titlul, dreptul de copyright şi dreptul de proprietate asupra acestor date tehnice furnizate sub forma pachetelor de date specifice vor aparţine întotdeauna A.N.R.M. Mai mult decât atât, compania recunoaşte ca aceste date sunt de natura comercială şi constituie un bun comercial de valoare considerabila.
- Compania nu va dezvălui informaţii cu privire la pachetele de date primite pentru perimetrele de exploatare respective şi nici nu va permite accesul la acestea sau copierea lor pentru utilizarea de către o altă persoană, firma sau corporatie, cu excepţia angajaţilor permanenţi ai companiei sau ai unei companii afiliate. Termenul companie afiliată înseamnă compania sau orice alta companie care, în acest moment sau ulterior, deţine sau controlează ori este deţinută sau controlată, direct sau indirect, de una sau mai multe companii intermediare, cu 50% (cinzeci procente) sau mai mult din numărul total al acţiunilor, având drept de vot la adunările generale ale unei astfel de companii.
- Compania se angajează ca toţi agenţii sau consultanţii care o reprezintă sau acţionează în numele sau să fie obligaţi faţă de ea prin acorduri de confidenţialitate similare cu privire la datele şi informaţiile puse la dispoziţie de către A.N.R.M.
- Compania poate dezvălui unele date şi informaţii confidenţiale unei terţe părţi fără consimţământul prealabil, în scris, al A.N.R.M., în cazul în care aceste date sau informaţii: a) sunt sau devin parte a domeniului public nu din culpa companiei sau a angajaţilor, reprezentanţilor, furnizorilor sau subcontractorilor săi; ... b) sunt puse la dispoziţie companiei în mod legitim şi legal de către o terta parte, în măsura în care datele şi informaţiile au fost obţinute fără obligaţia de a păstra secretul sau având alte restrictii în ceea ce priveşte utilizarea de către acea terta parte; ... c) erau deja în posesia companiei, la dispoziţia ei, anterior primirii lor de la A.N.R.M., situaţie pe care compania trebuie să o dovedească prin documente furnizate A.N.R.M. în 28 de zile de la punerea la dispoziţie companiei de către A.N.R.M. a datelor şi informaţiilor care fac obiectul prezentului acord. ... În cazul în care compania este obligată, printr-o lege aplicabilă, decret, reglementare sau ordin al unei autorităţi competente, sa dezvaluie astfel de date şi informaţii cu caracter confidenţial, compania va notifica, cu promptitudine, A.N.R.M., în scris, astfel încât A.N.R.M. sa poate emite un ordin de protecţie.
- Compania va despăgubi, va apara şi va asigura ca A.N.R.M. sa nu fie facuta răspunzătoare pentru pretenţiile, pierderile şi daunele de orice natura, care pot lua naştere direct sau indirect din evaluarea facuta de companie cu privire la informaţiile proprietate a A.N.R.M., precum şi din nerespectarea obligaţiilor companiei faţă de A.N.R.M., astfel cum sunt ele prevăzute în acest acord.
- Compania este libera sa negocieze sau sa încheie acorduri cu terţe părţi în scopul formării unui consortiu, în vederea depunerii unei oferte pentru perimetrele evaluate de către companie. Cu toate acestea, în timp ce compania este libera sa dezvaluie unei terţe părţi orice fel de idei, interpretări sau concluzii, ea nu are totuşi dreptul sa dezvaluie nici unei terţe părţi datele obţinute prin acordul de licenţă pentru utilizarea pachetelor de date specifice pentru perimetrele respective, nici să facă copii sau să permită copierea acestora fără a obţine, în prealabil, acordul scris al A.N.R.M.
- Compania recunoaşte ca, în ceea ce priveşte reproducerea informaţiilor conţinute în documentaţiile, cu toată grija acordată asigurării unei cat mai bune calităţi, aceasta depinde de starea datelor originale, pentru care nici A.N.R.M., nici cealaltă parte contractantă nu poate fi facuta răspunzătoare.
- Acest acord este guvernat de legislaţia română.
- Acest acord va intră în vigoare imediat după semnare şi va rămâne în vigoare până când toate perimetrele concesionate oricărei terţe părţi, care coincid în totalitate sau parţial cu zona de interes a companiei, au fost cedate de către compania respectiva. Prin aceasta, ne angajăm sa respectam toate prevederile de mai sus. -------------