← România

HOTĂRÂRE nr. 239 din 31 martie 2005

HOTĂRÂRE nr. 239 din 31 martie 2005 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005, pentru judeţul Mureş Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 4 aprilie 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin.

(2)şi
(3)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 21 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din impozitul pe venit pentru susţinerea sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap, cultură, culte şi echilibrarea bugetelor locale pe anul 2005, cu suma de 2 miliarde lei, pentru judeţul Mureş, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005, şi alocarea acesteia bugetului propriu al comunei Sânpaul, judeţul Mureş, pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a drumurilor comunale, a monumentului "Vasile Moldovan", precum şi a căminului cultural din localitate. Articolul 2 Suma prevăzută la art. 1 se utilizează de către ordonatorul principal de credite, potrivit dispoziţiilor legale. Articolul 3 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat pe anul 2005. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga p. Ministrul finanţelor publice, Sebastian Bodu, secretar de stat Bucureşti, 31 martie 2005. Nr. 239. ----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.