HOTĂRÎRE nr. 412 din 14 iunie 1991 privind modificarea unor reglementări referitoare la cheltuielile de delegare-detaşare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 3 iulie 1991 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Indemnizaţia de delegare şi de detaşare, pentru personalul din cadrul instituţiilor publice care se deplaseaza în alte localităţi în interesul serviciului, potrivit legii, este de 120 lei pe zi. Articolul 2 În cazul în care delegarea sau detasarea durează mai mult de 30 de zile neîntrerupte în aceeaşi localitate, personalul instituţiilor publice delegat sau detaşat primeşte, pentru timpul ce depăşeşte primele 30 de zile, în locul indemnizaţiei prevăzute la art. 1, o indemnizaţie de 1.800 lei lunar. Aceasta indemnizaţie se acordă proporţional cu numărul de zile ce depăşeşte durata neîntreruptă de 30 de zile calendaristice. Articolul 3 Deplasarea în interesul serviciului, în afară localităţii, se poate face şi cu mijloacele de transport proprietate personală. În acest caz, decontarea cheltuielilor se face la nivelul costului transportului pe distanta respectiva, cu trenul clasa a II-a sau cu alt mijloc de transport în comun pe rutele care nu dispun de cale ferată. Deplasarea cu mijloace de transport proprietate personală se poate face numai cu acordul prealabil al conducătorului unităţii. Articolul 4 În cazul în care cazarea personalului aflat în delegaţie nu poate fi asigurata în hoteluri sau în alte spaţii de cazare autorizate, care pot emite chitanţe oficiale privind tarifele percepute, decontarea cheltuielilor de cazare se face în limita sumei de 30 lei pentru fiecare noapte. Articolul 5 Decontarea cheltuielilor se face pe baza ordinului de delegare vizat de unitatea la care s-a efectuat delegarea, în condiţiile legii. Articolul 6 Drepturile de delegare - detaşare pentru personalul societăţilor comerciale şi regiilor autonome se stabilesc prin negociere, iar pentru calculul profitului impozabil se pot deduce din venituri cheltuielile de delegare - detaşare, transport la şi de la locul de muncă, indemnizaţia de hrana sau alte drepturi în bani sau în natura, în limita prevederilor art. 1-4 din prezenta hotărîre, precum şi din reglementările care stabilesc aceste drepturi la nivelul economiei naţionale sau al unor ramuri de activitate. Articolul 7 În funcţie de evoluţia preţurilor şi tarifelor, în cazul în care rezultă o creştere mai mare de 30% a acestora, Ministerul Economiei şi Finanţelor va actualiza cuantumul drepturilor stabilite prin prezenta hotărîre. Articolul 8 Instituţiile publice, pentru cheltuielile de delegare-detaşare, majorate ca urmare a aplicării prezentei hotărîri, se vor încadra în creditele bugetare aprobate. Articolul 9 Prevederile prezentei hotărîri se aplică începînd cu data de 1 iulie 1991. Pe aceeaşi dată se abroga Hotărîrea Guvernului nr. 315/1990 privind majorarea indemnizaţiei de delegare şi de detaşare pentru persoanele care se deplaseaza în alte localităţi în interesul serviciului, precum şi orice alte prevederi contrare. PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN ------------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.