← România

HOTĂRÂRE nr. 106 din 26 ianuarie 2006

HOTĂRÂRE nr. 106 din 26 ianuarie 2006 privind aprobarea stemei comunei Tinosu, judeţul Prahova Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 107 din 3 februarie 2006 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC

(1)Se aprobă stema comunei Tinosu, judeţul Prahova, prevăzută în anexa nr. 1. ...
(2)Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemei comunei Tinosu, judeţul Prahova, sunt prevăzute în anexa nr. 2. ...
(3)Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. ... PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Bucureşti, 26 ianuarie
  1. Nr.
  2. Anexa 1 STEMA comunei Tinosu, judeţul Prahova Anexa 2 DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Tinosu, judeţul Prahova Descrierea stemei Stema comunei Tinosu, judeţul Prahova, potrivit anexei nr. 1, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite. În scut se află un zid, de argint, crenelat, peste care broşează un cap de dragon dacic, de culoare neagră. În şef, pe fond roşu, se află trei besanţi de aur. Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificaţia elementelor însumate Întreaga compoziţie face referire la existenţa unei aşezări geto-dacice în jurul cetăţii Tinosu. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. ------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.