DECIZIE nr. 889 din 16 iunie 2009

(4)din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 567 din 14 august 2009 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Carmen-Cătălina Gliga - procuror Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin.

(4)din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, excepţie ridicată de Ioan Rotărescu în Dosarul nr. 45/57/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece este nemotivată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 12 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 45/57/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin.

(4)din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, excepţie ridicată de Ioan Rotărescu în cadrul unui recurs împotriva unei sentinţe a Curţii de Apel Alba Iulia prin care i s-a respins cererea de obligare a Consiliului Superior al Magistraturii de a-i răspunde la petiţia depusă. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile art. 16 alin.

(1), art. 21, 24, 50, 51 şi 52 alin.

(1)din Constituţie, deoarece condiţionează acţionarea statului în instanţă pentru repararea pagubei suferite ca urmare a unei erori judiciare de existenţa unei hotărâri definitive de condamnare a magistratului. Totodată, arată că la petiţiile formulate împotriva unui judecător de la Tribunalul Sibiu Consiliul Superior al Magistraturii nu i-a răspuns. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.

(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 96 alin.

(4)din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 30 aprilie 2002. Art. 96 alin.

(4)din Legea nr. 303/2004 are următoarea redactare: "Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că au fost încălcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 alin.

(1)referitoare la egalitatea în faţa legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 50 privind protecţia persoanelor cu handicap, art. 51 privind dreptul de petiţionare şi art. 52 alin.

(1)privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 96 alin.

(4)din Legea nr. 303/2004 - raportate la aceleaşi prevederi constituţionale ca şi cele invocate în cauza de faţă - au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea pronunţându-se prin Decizia nr. 182/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 1 aprilie 2008. Cu acel prilej, Curtea a statuat că, potrivit art. 52 alin.

(3)din Constituţie, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, răspundere stabilită în condiţiile legii şi care nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Totodată, la revizuirea Constituţiei din 2003, această răspundere a statului nu a mai fost limitată doar la erorile judiciare săvârşite în materie penală, ci priveşte în prezent toate erorile judiciare, indiferent de natura cauzelor în care au fost săvârşite, lărgindu-se astfel garanţia constituţională a acestei răspunderi. De asemenea, potrivit art. 52 alin.

(2)din Legea fundamentală, statul răspunde în condiţiile legii, legiuitorul reglementând, prin art. 96 alin.

(4)din Legea nr. 303/2004, cerinţele în care se stabileşte această răspundere, printre care se află şi aceea a existenţei unei hotărâri definitive de stabilire a răspunderii penale sau disciplinare a judecătorului sau procurorului. Astfel, dispoziţiile criticate stabilesc modalităţile şi condiţiile în care angajarea acestei răspunderi urmează a se face prin acordarea şi plata despăgubirilor cuvenite. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 alin.

(1)din Constituţie, Curtea a constatat că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece textul de lege atacat se aplică în egală măsură tuturor persoanelor la care se referă ipoteza normei prevăzute de acest text. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea prevederilor art. 21 din Constituţie, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu îngrădesc accesul la justiţie, ci, dimpotrivă, stabilesc condiţiile în care se poate exercita dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele acestei decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. În ceea ce priveşte dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu arată în ce mod sunt încălcate dispoziţiile constituţionale, ci este nemulţumit, în realitate, de faptul că la o petiţie Consiliul Superior al Magistraturii i-a răspuns nefavorabil, în baza dispoziţiilor acestei ordonanţe, ceea ce nu constituie o problemă de constituţionalitate. Simpla enumerare în susţinerea excepţiei a unor prevederi constituţionale pretins a fi încălcate nu este de natură să satisfacă exigenţele art. 10 alin.

(2)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002, astfel cum a fost formulată, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.

(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.

(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, excepţie ridicată de Ioan Rotărescu în Dosarul nr. 45/57/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin.

(4)din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 iunie 2009. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----------