← România

DECIZIE nr. 156 din 23 februarie 2006

DECIZIE nr. 156 din 23 februarie 2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005 pentru modificarea Legii nr. 301/2004 - Codul penal şi a Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 16 martie 2006 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Marilena Mincă - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005 pentru modificarea Legii nr. 301/2004 - Codul penal şi a Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Varadi Gabor în Dosarul nr. 5.807/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul autorului excepţiei care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie şi apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 18 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 5.807/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005, excepţie ridicată de Varadi Gabor în dosarul menţionat. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile art. 115 alin.

(4)din Constituţie, deoarece ordonanţele de urgenţă nu pot fi emise în domenii ce fac obiectul legilor organice. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că dispoziţiile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005 sunt neconstituţionale în măsura în care aduc atingere art. 115 din Constituţie. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005 sunt constituţionale, sens în care a statuat Curtea în jurisprudenţa sa. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2)şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005 pentru modificarea Legii nr. 301/2004 - Codul penal şi a Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, potrivit cărora "Articolul 512 din Legea nr. 301/2004 - Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004, se modifică şi va avea următorul cuprins: «Art. 512 - Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 septembrie 2006»." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 115 alin.
(4)din Constituţie, potrivit cărora "Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora". Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constată că prin Decizia nr. 623 din 17 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.114 din 9 decembrie 2005, răspunzând la o critică asemănătoare, Curtea a statuat că prevederile legale criticate au fost adoptate de Guvern în exercitarea competenţei sale constituţionale şi cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în art. 115 alin.
(4)din Legea fundamentală. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa că interdicţia reglementării în domenii ce fac obiectul legilor organice este prevăzută de art. 115 alin.
(1)din Constituţie pentru ordonanţele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare adoptate de Parlament. Această interdicţie nu operează şi în cazul ordonanţelor de urgenţă care se adoptă de către Guvern în temeiul prevederilor art. 115 alin.
(4)din Constituţie. Emiterea unor asemenea ordonanţe este condiţionată de existenţa unor "situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată", iar Guvernul este obligat să motiveze urgenţa în cuprinsul ordonanţei, ceea ce s-a şi realizat. Prin urmare, urgenţa reglementărilor justifică, în acest caz, existenţa situaţiei extraordinare şi, în consecinţă, dispoziţiile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005 sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale cuprinse în art. 115 alin.
(4). De altfel, chiar Legea fundamentală stabileşte, în art. 115 alin.
(5), posibilitatea Guvernului de a reglementa în domenii ce fac obiectul legilor organice, statuând în acest sens că "Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la art. 76 alineatul
(1)". Se constată că soluţia adoptată şi argumentele ce au stat la baza acestei decizii se menţin şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii. Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 alin.
(1)şi
(6)din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005 pentru modificarea Legii nr. 301/2004 - Codul penal şi a Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Varadi Gabor în Dosarul nr. 5.807/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 februarie 2006. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Florentina Geangu -------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.