RAPORT nr. 882 din 23 martie 2011 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat - Organizaţia Judeţeană Vâlcea Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 211 din 28 martie 2011 În conformitate cu prevederile art. 35 alin.
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, şi cu Calendarul misiunii de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 7-14 februarie 2011 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Organizaţia Judeţeană Vâlcea pentru anul
- Constatări: Veniturile Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat - Organizaţia Judeţeană Vâlcea au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 12.072,00 lei. Nu au fost membri de partid care au plătit în anul 2010 cotizaţii a căror valoare însumată să depăşească baremul de 10 salarii minime brute pe ţară. Sumele provenite din cotizaţii s-au încasat numai în numerar, pe bază de chitanţe. Au fost respectate prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, potrivit căruia persoanele juridice fără scop patrimonial au obligaţia să efectueze inventarierea generală a elementelor de activ şi pasiv cel puţin o dată pe an. Nu au fost constatate deficienţe ce puteau fi sancţionate contravenţional. Bucureşti, 23 martie
- Nr.
- -----