← România

ORDIN nr. 84 din 19 decembrie 1996

ORDIN nr. 84 din 19 decembrie 1996 privind deschiderea de contingente tarifare la importul în România a unor produse agricole şi industriale originare din Uniunea Europeană (UE) şi modul de administrare a acestor contingente în anul 1997 Publicat în ACTE INTERNE Ministrul industriei şi comerţului, Luând în considerare ca, la data de 1 februarie 1995, a intrat în vigoare Acordul European instituind o asociere între România, pe de o parte, Comunitatile Europene (CE) şi statele membre ale acestora, pe de altă parte; Ţinând cont ca Acordul European prevede că anumite produse originare din Uniunea Europeană (UE) beneficiază la importul în România, în cadrul unor contingente tarifare, de taxe vamale reduse sau de scutiri de taxe vamale; Având în vedere aceste prevederi şi aprobarea Guvernului României nr. 376/25/8/1995 privind suplimentarea contingentelor tarifare la unele produse agricole la importul în România din UE, ca urmare a aderării la UE de la 1 ianuarie 1995 a Austriei, Finlandei şi Suediei, precum şi necesitatea cunoaşterii şi valorificării la importul în România a reducerilor şi scutirilor de taxe vamale acordate unor mărfuri originare din Uniunea Europeană, Ministerul Comerţului urmează sa procedeze la deschiderea de contingente tarifare de import pentru anul 1997 pentru mărfurile de origine comunitara care figurează în anexele I şi II la prezentul Ordin; Considerând ca este necesar să se asigure un tratament nediscriminatoriu pentru importatorii din România în ceea ce priveşte accesul la aceste contingente, până la epuizarea acestora; emite următorul ORDIN: Articolul 1 De la 1 ianuarie 1997 până la 31 decembrie 1997, importurile în România de anumite produse originare din Uniunea Europeană, cuprinse în anexele I şi II sunt supuse unor contingente tarifare, după cum se prevede în aceste anexe. Admiterea la import a mărfurilor originare din Uniunea Europeană în cadrul regimului preferenţial prevăzut de prezentul ordin se va face numai după prezentarea la organele vamale a Certificatului de Import prevăzut la articolul 3 al prezentului ordin. Pentru a beneficia de regimul preferenţial asigurat prin Certificatul de Import operatorii economici au obligaţia ca la vamuirea mărfii să prezinte anexat la Certificatul de Import, o copie a certificatului de circulaţie a mărfurilor tip EUR 1 eliberat de autorităţile vamale ale Uniunii Europene. Articolul 2 Alocarea de cote în cadrul contingentelor tarifare menţionate la articolul 1 este asigurata de Ministerul Industriei şi Comerţului - Direcţia Generală de Integrare şi Relaţii Multilaterale care, în scopul unei cat mai bune valorificari a acestora, poate lua măsurile administrative necesare. Articolul 3

  1. În vederea admiterii importurilor în cadrul regimului preferenţial la care se referă articolul 1, importatorii din România de produse originare din Uniunea Europeană vor solicita, la Direcţia Generală de Integrare şi Relaţii Multilaterale din Ministerul Industriei şi Comerţului, alocarea de cote. În acest scop, importatorii vor completa şi prezenta un Certificat de import (original şi 2 copii) şi declaraţia suplimentară a importatorului, conform formularului din Anexa III. Documentul va fi depus şi preluat de la Registratura Ministerului Industriei şi Comerţului. Formularele vor fi completate de importatori cu toate datele şi informaţiile înscrise în aceste documente, cu excepţia casutelor rezervate pentru viza autorităţilor abilitate sa elibereze Certificatele de Import (casutele 2 şi 8 din formular). Răspunderea pentru veridicitatea datelor şi informaţiilor înscrise în aceste formulare revine importatorilor respectivi.
  2. Specimenele de semnături ale persoanelor din cadrul Direcţiei Generale de Integrare şi Relaţii Multilaterale, împuternicite să semneze aceste certificate şi specimenul de ştampila vor fi transmise la Direcţia Generală a Vamilor în vederea difuzării acestora la unităţile vamale din teritoriu. Articolul 4
  3. După examinarea cererilor prezentate, alocarea cotelor din contingentele tarifare se va face în ordinea prezentării acestora pe baza principiului primul venit - primul servit şi în limita cantităţilor disponibile la data depunerii cererii respective. La alocarea cotelor se va urmări asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru importatorii interesaţi din România, în ceea ce priveşte accesul la aceste contingente tarifare, până la epuizarea lor. Se va avea totodată, în vedere caracterul sezonier al produselor, precum şi satisfacerea unor eventuale necesitaţi de urgenta care pot apare pe piaţa.
  4. În scopul realizării obiectivului prevăzut la punctul 1 de mai sus, cantităţile maxime ce vor fi alocate cu ocazia prezentării solicitării de a beneficia de regimul preferenţial de import prevăzut în prezentul Ordin nu vor depăşi proporţia prevăzută în Anexa I pentru fiecare contingent tarifar în parte disponibil până la epuizarea acestuia, dar nu mai puţin decât cantităţile minime comerciale prevăzute în aceeaşi anexa, cu excepţia cazurilor când importatorul solicita o cantitate mai mica. Operatorii economici cărora li s-au eliberat certificate de import, vor prezenta în termen de 5 zile de la data efectuării importului respectiv dovada realizării acestuia, cu o copie/fotocopie a Declaraţiei vamale de import aferente. Ulterior, pentru operatorii economici care vor face dovada efectuării cotelor alocate anterior, se vor putea aloca noi cote în limitele prevăzute la primul paragraf al prezentului articol, din cantităţile rămase disponibile în momentul depunerii noii cereri.
  5. Certificatele de import vor fi eliberate în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la data depunerii lor şi vor fi valabile pentru o perioadă de maximum 60 zile de la data eliberării lor, fără ca durata de valabilitate să depăşească sfârşitul perioadei pentru care contingentul a fost stabilit.
  6. Certificatele de import eliberate unui operator economic pot fi utilizate numai de către titularul certificatului, fiind netransmisibile altor operatori economici.
  7. În cazul în care, din diferite motive, unele certificate nu pot fi utilizate, ele trebuie să fie restituite în termen de 5 zile de la data expirării valabilităţii lor, la Direcţia Generală de Integrare şi Relaţii Multilaterale, prin registratura Ministerului Industriei şi Comerţului. Nerestituirea la timp a certificatelor neutilizate poate conduce la excluderea operatorilor economici respectivi de la dreptul de a beneficia ulterior de regimul preferenţial instituit în conformitate cu prezentul Ordin. Pentru certificatele utilizate parţial se va prezenta o confirmare din partea organelor vamale atestând cantităţile efectiv realizate în baza acestor certificate. Articolul 5 Ministerul Industriei şi Comerţului - Direcţia Generală de Integrare şi Relaţii Multilaterale va informa prin mijloace mass-media asupra cantităţilor rămase disponibile, până la epuizarea acestora. Direcţia Generală de Integrare şi Relaţii Multilaterale din Ministerul Industriei şi Comerţului va lua măsurile necesare în vederea aducerii la îndeplinire a prevederilor prezentului Ordin. Articolul 6 Anexele I - III fac parte integrantă din prezentul Ordin. Articolul 7 Prezentul Ordin va fi făcut cunoscut operatorilor economici prin mijloacele mass-media şi afişare la Ministerul Industriei şi Comerţului, va intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 1997 şi se va aplica până la data de 31 decembrie
  8. MINISTRU DE STAT, ministrul industriei şi comerţului, Calin Popescu-Tariceanu Anexa I LISTA contingentelor tarifare pentru importul în România al unor produse agricole originare din Uniunea Europeană Anexa II -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.