ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 5 din 10 martie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 189 din 14 martie 2016 Luând în considerare că aplicarea în acest moment a prevederilor actuale din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv calitatea de asigurat numai a pensionarilor care au venituri lunare din pensii în cuantum de 740 lei nu este în deplină concordanţă cu noile reglementări ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care au determinat majorarea punctului de pensie, necesitatea reglementării calităţii de asigurat cu plata contribuţiei din alte surse - bugetul de stat - şi a pensionarilor care realizează venituri din pensii lunare între 740 lei şi 872 lei, ţinând cont de problemele sociale dificile cu care se confruntă această categorie de persoane în condiţiile economiei de piaţă, respectiv un număr de 508.609 de pensionari, în considerarea faptului că se impune crearea cu celeritate a cadrului legal pentru asigurarea, cu suportarea contribuţiei de la bugetul de stat, a persoanelor fizice cu venituri lunare din pensii mai mici sau egale cu valoarea unui punct de pensie stabilit pentru anul fiscal respectiv, având în vedere faptul că neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor de reglementare prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă ar avea ca efect neasigurarea pensionarilor cu venituri din pensii lunare între 740 lei şi 872 lei, determină consecinţe medicale şi sociale grave, această situaţie impune măsuri urgente pentru asigurarea accesului cât mai facil la sistemul de asigurări de sănătate, având în vedere că medicul de familie este furnizorul de servicii medicale la nivelul căruia asiguratul poate beneficia de servicii medicale pe domeniul de competenţă al acestuia şi, respectiv, de prescripţii medicale, ţinând cont de faptul că pe baza recomandării acestuia asiguratul beneficiază de investigaţii medicale, de servicii ambulatorii de specialitate, de recuperare, precum şi de servicii medicale spitaliceşti, întrucât pot exista situaţii justificate în care, înainte de împlinirea termenului de 6 luni, asiguratul este nevoit să îşi schimbe medicul de familie, pentru a evita impactul negativ asupra sănătăţii persoanelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele asigurate, care au dreptul la servicii din pachetul de servicii medicale de bază, se impune stabilirea cadrului legal astfel încât persoanele asigurate să îşi poată schimba medicul de familie ales şi înainte de termenul de 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia, pentru a putea beneficia în continuare de toate serviciile medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în considerarea faptului că în prezent nu sunt stabilite standardele de acreditare şi, implicit, nu poate fi realizată acreditarea furnizorilor de servicii medicale de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, pentru a nu fi în imposibilitatea de a contracta servicii medicale cu furnizorii şi a asigura continuitatea accesului asiguraţilor la servicii medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate, este necesară menţinerea reglementării potrivit căreia serviciile medicale se acordă de către furnizori autorizaţi şi evaluaţi, astfel încât să nu existe disfuncţionalităţi în procesul de acordare a serviciilor medicale asiguraţilor, având în vedere situaţia excepţională, cauzată de numărul mare de furnizori de servicii medicale neacreditaţi, pentru a se preîntâmpina blocaje în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu impact negativ asupra stării de sănătate a populaţiei şi a sistemului, se impune instituirea posibilităţii încheierii, în anul 2016, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, a contractelor cu unităţi sanitare autorizate şi evaluate în condiţiile legii, în considerarea faptului că neadoptarea acestei măsuri poate împiedica desfăşurarea în bune condiţii a procesului de contractare, pentru anii 2016-2017, având în vedere că valabilitatea actualului Contract-cadru încetează la data de 31 martie 2016, pentru a evita apariţia unor situaţii de natură a afecta dreptul la sănătate al cetăţenilor, deşi aceste persoane au calitatea de asigurat ca urmare a neîncheierii de către furnizorii de servicii medicale a contractelor cu casele de asigurări de sănătate, acţiune care determină imposibilitatea acordării de către aceştia a serviciilor medicale, medicamente şi dispozitive medicale persoanelor asigurate, în funcţie de starea de sănătate a acestora, întrucât sistemul de asigurări sociale de sănătate nu îşi va putea atinge obiectivele prevăzute în mod expres de lege, luând în considerare faptul că, în prezent, colectarea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate se realizează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar în luna curentă (data la care se solicită emiterea cardului european) plata contribuţiei se realizează pentru luna anterioară, ţinând cont că transmiterea datelor de către această instituţie către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se realizează lunar, se impune stabilirea unei reglementări în sensul că eliberarea cardului european se va face în funcţie de calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate al persoanei, pentru a asigura accesul la servicii medicale pentru asiguraţii aflaţi în şedere temporară pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene, al unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau Confederaţiei Elveţiene, se impune ca durata de valabilitate a cardului european să fie de 1 an de la data emiterii, faţă de 6 luni în prezent, în situaţia neadoptării modificării reglementării cu privire la situaţia în care poate fi refuzată emiterea cardului european de către casa de asigurări de sănătate şi s-ar menţine prevederile actuale potrivit cărora persoanei asigurate îi poate fi refuzat cardul european numai în situaţia în care aceasta nu face dovada plăţii contribuţiei la zi, prevederile nu pot fi puse în aplicare, întrucât la nivelul caselor de asigurări de sănătate sunt gestionate numai date cu privire la calitatea de asigurat a persoanei, iar datele referitoare la plata contribuţiei sunt gestionate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit prevederilor Codului fiscal, cu consecinţe negative, prin raportare la faptul că persoana asigurată ar trebui să deţină şi un document emis de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din care să rezulte plata la zi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, având în vedere faptul că sistemul cardului naţional de asigurări sociale de sănătate este un proiect de utilitate publică, de interes naţional, precum şi faptul că regula pentru acordarea serviciilor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate o constituie acordarea de astfel de servicii prin intermediul cardului naţional, este necesar a se reglementa faptul că prin intermediul documentului propriu-zis se certifică atât calitatea de asigurat/neasigurat, cât şi efectuarea serviciului medical de către furnizorul de servicii, astfel că acesta constituie şi un instrument de validare a efectuării serviciului medical, iar din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate se decontează numai serviciile efectiv acordate şi pentru care asiguratul s-a prezentat la furnizorul de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, întrucât toate aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă, în temeiul art. 115 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.