← România

HOTĂRÂRE nr. 799 din 8 iulie 2009

HOTĂRÂRE nr. 799 din 8 iulie 2009 privind aprobarea numărului de personal disponibilizat prin concedieri colective ce vor fi efectuate de Compania Naţională a Uraniului - S.A. Bucureşti, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, în anul 2009 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 512 din 27 iulie 2009 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 171/2007, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC

(1)Se aprobă efectuarea de concedieri colective, în anul 2009, pentru un număr de 49 de salariaţi, de către Compania Naţională a Uraniului - S.A. Bucureşti, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei. ...
(2)Salariaţii concediaţi potrivit alin.
(1)beneficiază de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 171/2007, cu modificările şi completările ulterioare. ... PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul economiei, Adriean Videanu Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Marian Sârbu Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea Bucureşti, 8 iulie 2009. Nr. 799. -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.