HOTĂRÂRE nr. 27 din 1 aprilie 2015 privind cererea de efectuare în continuare a urmăririi penale a domnului Vâlcov Darius-Bogdan, senator în Parlamentul României, fost ministru delegat pentru buget şi ministru al Finanţelor Publice Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 223 din 1 aprilie 2015 Având în vedere solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind cererea de efectuare în continuare a urmăririi penale a domnului Vâlcov Darius-Bogdan, senator în Parlamentul României, fost ministru delegat pentru buget şi ministru al finanţelor publice, în Dosarul penal nr. 378/P/2014, transmisă Senatului cu Adresa nr. 2/26.140 din 24 martie 2015, în temeiul prevederilor art. 109 alin.
(2)din Constituţia României, republicată, ale art. 12-15 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 149 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere Raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări nr. XIX/82/2015, Senatul adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Senatul cere efectuarea în continuare a urmăririi penale a domnului Vâlcov Darius-Bogdan, senator în Parlamentul României, fost ministru delegat pentru buget şi ministru al finanţelor publice, pentru faptele care fac obiectul Dosarului nr. 378/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa Senatului din 1 aprilie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU Bucureşti, 1 aprilie 2015. Nr. 27. -----