← România

ORDIN nr. 135 din 25 ianuarie 2007

ORDIN nr. 135 din 25 ianuarie 2007 privind organizarea şi desfăşurarea, în perioada 4-10 martie 2007, a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager, persoană fizică, din spitalele publice la care postul de manager nu a fost ocupat în urma concursului desfăşurat în luna noiembrie 2006 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 31 ianuarie 2007 În conformitate cu prevederile art. 179 alin.

(2)din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice, având în vedere Referatul de aprobare al Direcţiei generale organizare, resurse umane, dezvoltare profesională şi salarizare nr. E.N. 783/2007, ministrul sănătăţii publice emite prezentul ordin. Articolul 1
(1)Pentru ocuparea funcţiei de manager, persoană fizică, din spitalele publice la care postul de manager nu a fost ocupat în urma concursului desfăşurat în luna noiembrie 2006 se organizează un nou concurs de selecţie în perioada 4-10 martie 2007. ...
(2)Concursul de selecţie a managerului de spital public se organizează la nivel central, în municipiul Bucureşti, de către o comisie numită prin ordin al ministrului sănătăţii publice, cu cel puţin 30 de zile înainte de data începerii concursului. ... Articolul 2
(1)Comisia centrală de concurs are următoarea componenţă: ...
  1. a)preşedinte: un secretar de stat sau director general din Ministerul Sănătăţii Publice; ...
  2. b)vicepreşedinte: un director din Ministerul Sănătăţii Publice; ...
  3. c)membri: - 3 reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice; ... - 2 reprezentanţi ai Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar; - 2 cadre didactice (profesor sau conferenţiar) în specialitatea management din cadrul Facultăţii de Management a Academiei de Studii Economice din Bucureşti; - 2 cadre didactice (profesor sau conferenţiar) în specialitatea psihologie din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti;
  4. d)secretariat: - un reprezentant al Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar; ... - un reprezentant al Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar.
(2)După constituire, până la finalizarea concursului de selecţie a managerului de spital public şi soluţionarea contestaţiilor, comisia centrală de concurs îşi desfăşoară activitatea în încăperi destinate special, dotate cu mijloace birotice şi de securitate a informaţiilor, asigurate de Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar. ... Articolul 3
(1)Înscrierea candidaţilor se face în perioada 21-24 februarie 2007, la sediul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar. ...
(2)În cadrul desfăşurării probei de test-grilă, responsabilii de săli şi supraveghetorii sunt asiguraţi de Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar. ... Articolul 4 Probele de concurs, anunţul de concurs, înscrierea candidaţilor, organizarea, desfăşurarea şi finalizarea concursului de selecţie din perioada 4-10 martie 2007, cu excepţia celor prevăzute la art. 1-3, se fac în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.212/2006 privind aprobarea Normelor de organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea funcţiei de manager, persoană fizică, din spitalele publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 11 octombrie 2006. Articolul 5 Direcţia generală organizare, resurse umane, dezvoltare profesională şi salarizare din Ministerul Sănătăţii Publice va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 6 Prezentul ordin se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sănătăţii publice, Gheorghe Eugen Nicolăescu Bucureşti, 25 ianuarie 2007. Nr. 135. ------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.