HOTĂRÂRE nr. 2.306 din 14 decembrie 2004 pentru aprobarea concesionării unei părţi dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.255 din 27 decembrie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 11 alin.
(1)lit. a) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 5 alin.
(1)lit. a) şi al art. 8 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Se aprobă concesionarea unei părţi dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, constând din cinci construcţii şi terenul aferent, situat pe linia de centură a municipiului Bucureşti, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ...
(2)Concesionarea se face pe o perioadă de 30 de ani, în scopul realizării unei ferme de creştere şi antrenare a cailor de rasă pentru concursuri sportive. ... Articolul 2
(1)Concesionarea imobilului prevăzut la art. 1 alin.
(1)se efectuează de către Ministerul Apărării Naţionale, care are calitatea de concedent în numele statului, prin licitaţie publică deschisă, în condiţiile legii. ...
(2)Caietul de sarcini pe baza căruia se aprobă concesionarea imobilului prevăzut la art. 1 alin.
(1)va fi pus în vânzare la sediul concedentului din municipiul Bucureşti, Drumul Taberei nr. 7-9, sectorul 6. ... Articolul 3 Redevenţa obţinută prin concesionarea imobilului prevăzut la art. 1 alin.
(1)se face venit la bugetul statului. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul apărării naţionale, Ioan Mircea Paşcu Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Bucureşti, 14 decembrie 2004. Nr. 2.306. Anexa