← România

NORME METODOLOGICE din 28 februarie 2005

NORME METODOLOGICE din 28 februarie 2005 privind acordarea, verificarea şi plata sprijinului financiar pentru achiziţionarea de motorină în vederea efectuării lucrărilor agricole mecanizate Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 180 din 2 martie 2005 Articolul 1

(1)Pentru obţinerea sprijinului financiar aferent motorinei necesare efectuării lucrărilor agricole mecanizate, solicitanţii întocmesc, etapizat, cereri conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 şi le depun la primăria în a cărei rază teritorială se află terenul agricol în exploatare sau ferma zootehnică în care se execută lucrări mecanizate, conform tehnologiilor specifice. ...
(2)Cererile se verifică de şeful centrului agricol comunal sau de şeful serviciului comunitar pentru cadastru şi agricultură ori de agentul agricol şi se aprobă de primar. ...
(3)Beneficiarii depun la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cererea aprobată, fie personal, fie prin şeful centrului agricol comunal, şeful serviciului comunitar pentru cadastru şi agricultură sau agentul agricol, fie prin prestatorii de servicii împuterniciţi de primării. ...
(4)Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, analizează cererile aprobate de primari şi eliberează adeverinţe pentru cantităţile de motorină aprobate prin cerere, întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, persoanelor nominalizate la alin.
(3). ...
(5)După primirea adeverinţei, personal sau prin şeful centrului agricol comunal/şeful serviciului comunitar pentru cadastru şi agricultură/agentul agricol, beneficiarii se prezintă la depozitele sau la staţiile de distribuţie a motorinei din judeţ ori din judeţele limitrofe aparţinătoare furnizorilor - astfel cum sunt definiţi la art. 9 din hotărâre şi achiziţionează motorina, în baza adeverinţei în original, achitând un preţ mai mic cu contravaloarea sprijinului financiar. ... Articolul 2
(1)În conformitate cu prevederile art. 6 din hotărâre, prestatorii de servicii pot ridica adeverinţele de la direcţia pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, şi motorina în numele beneficiarilor, pe baza împuternicirilor, a listei cu beneficiarii sprijinului financiar pentru care se face aprovizionarea cu motorină şi a cererilor aprobate de primarii comunelor. ...
(2)Împuternicirea şi lista prevăzute la alin.
(1)se întocmesc în conformitate cu modelele prevăzute în anexele nr. 3 şi 4. ...
(3)În baza documentelor prezentate la alin.
(1), direcţia pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, eliberează adeverinţe prestatorilor de servicii. ...
(4)Prestatorii de servicii achiziţionează în numele beneficiarilor motorina de la furnizorii de motorină din judeţ sau din judeţele limitrofe, în baza împuternicirii, listei şi adeverinţelor eliberate de direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti. ...
(5)Prestatorii de servicii care au achiziţionat motorina în numele beneficiarilor au obligaţia să o păstreze la dispoziţia beneficiarilor ori să o predea acestora, în funcţie de solicitări. ... Articolul 3
(1)Specialiştii din centrele agricole comunale, serviciile comunitare pentru cadastru şi agricultură şi agenţii agricoli au următoarele atribuţii: ...
  1. a)verifică cererile solicitanţilor, urmărind corectitudinea datelor înscrise de aceştia; ...
  2. b)stabilesc necesarul de motorină pe etape, conform solicitărilor din cerere, în baza gamei de lucrări şi a consumurilor specifice prevăzute în anexele nr. 5, 6 şi 7; ...
  3. c)întocmesc listele beneficiarilor de sprijin financiar pentru motorină, conform opţiunilor acestora; ...
  4. d)depun la direcţia pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, cererile pe baza listei întocmite şi ridică adeverinţele în numele beneficiarilor; ...
  5. e)predau prestatorilor de servicii listele şi cererile în baza împuternicirii aprobate de primarul comunei; ...
  6. f)eliberează beneficiarilor adeverinţe pe care le centralizează într-un registru, conform anexei nr. 8; ...
  7. g)verifică în teren situaţia lucrărilor prevăzute în cererile de solicitare a motorinei; ...
  8. h)verifică executarea lucrărilor corespunzător cantităţilor de motorină aprobate şi achiziţionate anterior; ...
  9. i)întocmesc situaţii privind cantităţile de motorină pentru fiecare beneficiar, conform anexei nr. 9. ...
(2)Primarii au următoarele atribuţii: ...
  1. a)asigură înregistrarea cererilor; ...
  2. b)aprobă şi ştampilează cererile; ...
  3. c)aprobă şi eliberează împuternicirile şi listele beneficiarilor sprijinului financiar pentru motorină ca anexe la împuterniciri, după caz. ...
(3)Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, au următoarele atribuţii: ...
  1. a)eliberează beneficiarilor, conform opţiunilor acestora, adeverinţe pe care le centralizează, separat pe comune, într-un registru, conform anexei nr. 10, numind prin decizie un specialist pentru calcularea valorii sprijinului financiar, pentru eliberarea adeverinţelor, precum şi pentru înregistrarea şi centralizarea acestora; ...
  2. b)verifică modul de acordare şi utilizare a motorinei; ...
  3. c)transmit Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Direcţiei generale buget-finanţe, până la data de 20 a fiecărei luni, necesarul volumului sprijinului financiar pentru motorina estimată a fi utilizată în luna următoare şi situaţia justificativă a sumelor reprezentând utilizarea sprijinului financiar pentru motorina acordată la perioadă, conform anexelor nr. 11 şi 12; ...
  4. d)aprobă şi achită fondurile reprezentând contravaloarea sprijinului financiar aferent motorinei efectiv livrate, în baza decontului justificativ prezentat de furnizori, conform anexei nr. 13. ... Articolul 4 Beneficiarilor care nu justifică prin lucrări cantităţile de motorină aprobate şi aprovizionate anterior li se aplică sancţiunile prevăzute la art. 11 din hotărâre. Articolul 5 Furnizorii, prin depozitele şi staţiile de distribuţie a motorinei din judeţe, livrează beneficiarilor sau împuterniciţilor, pe baza adeverinţelor eliberate de direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cantităţile de motorină necesare efectuării lucrărilor agricole, mecanizate, la un preţ redus cu contravaloarea sprijinului financiar instituit prin hotărâre, şi au următoarele atribuţii:
  5. a)dispun ca personalul din depozitele sau staţiile de distribuţie a motorinei să efectueze livrarea numai după verificarea identităţii persoanelor solicitante, în raport cu elementele înscrise în adeverinţe sau în împuterniciri; ...
  6. b)ţin evidenţa beneficiarilor şi a cantităţilor de motorină achiziţionate şi păstrează adeverinţele în original, precum şi împuternicirile; ...
  7. c)întocmesc decadal situaţia cantităţilor de motorină efectiv livrate pe bază de adeverinţe şi deconturi justificative, conform anexei nr 13, pe care le transmit direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. ... Articolul 6
(1)Pe baza necesarului cantităţilor de motorină comunicate de direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale solicită Ministerului Finanţelor Publice deschiderea creditelor bugetare aferente. ...
(2)Cererea pentru deschiderea creditelor bugetare este însoţită de situaţia centralizatoare întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 14. ... Articolul 7 Anexele nr. 1-14 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice. Anexa 1 la normele metodologice Verificat, Centrul agricol/ Serviciul comunitar pentru cadastru şi agricultură/ Agent agricol Se aprobă cantitatea de motorină ............ litri, din care: ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Vegetal Cantitate Zootehnie Cantitate (litri) (litri) ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Etapa I - arat Trim. I - lucrări - pregătire terenuri specifice - semănat - fertilizat - transport tehnologic Etapa a II-a - întreţinere culturi Trim. II - lucrări - transport tehnologic specifice Etapa a III-a - recoltat - eliberare terenuri Trim. III - lucrări - transport tehnologic specifice - lucrări pentru înfiinţarea Trim. IV - lucrări culturilor de toamnă specifice ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Semnătura, ............... Primăria comunei ..................... Nr. de înregistrare ...... data ...... Primar ............................... Semnătura, ............... Ştampila CERERE Subsemnatul:
  1. a)persoana juridică ................, cu sediul în localitatea ..............., înscrisă la registrul comerţului sub nr. ............, reprezentată de director/preşedinte ................, contabil-şef/director economic ................, cod numeric personal (CNP) ...............; ... sau
  2. b)persoana fizică ..................., domiciliată în localitatea ............, str. .................. nr. ......, deţinătoare a B.I./CI seria ....... nr. ........, eliberat/eliberată la data de ............. de ..........., CNP..............., ... având în exploatare suprafaţa de ....... ha şi ......... capete animale/păsări, solicit sprijin financiar pentru cantitatea de ........ litri motorină necesară efectuării următoarelor lucrări: ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Vegetal Cantitate Zootehnie Cantitate (litri) (litri) ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Etapa I - arat Trim. I - lucrări - pregătire terenuri specifice - semănat - fertilizat - transport tehnologic Etapa a II-a - întreţinere culturi Trim. II - lucrări - transport tehnologic specifice Etapa a III-a - recoltat - eliberare terenuri Trim. III - lucrări - transport tehnologic specifice - lucrări pentru înfiinţarea Trim. IV - lucrări culturilor de toamnă specifice ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Declar pe propria răspundere că în etapa ...... am mai solicitat sprijin financiar pentru cantitatea de ..... litri motorină şi am consumat următoarele cantităţi, pe lucrări, astfel: ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Vegetal Cantitate Zootehnie Cantitate (litri) (litri) ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Etapa I - arat Trim. I - lucrări - pregătire terenuri specifice - semănat - fertilizat - transport tehnologic Etapa a II-a - întreţinere culturi Trim. II - lucrări - transport tehnologic specifice Etapa a III-a - recoltat - eliberare terenuri Trim. III - lucrări - transport tehnologic specifice - lucrări pentru înfiinţarea Trim. IV - lucrări culturilor de toamnă specifice ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, confirm pe propria răspundere exactitatea datelor prezentate şi mă oblig să respect prevederile Hotărârii Guvernului nr. 141/2005. Solicit ca adeverinţa să fie ridicată de la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Judeţului ............ /municipiului Bucureşti, astfel:
  3. a)personal; ...
  4. b)de către şeful Centrului agricol/Serviciului comunitar pentru cadastru şi agricultură/agentul agricol din comuna ..............; ...
  5. c)de către prestatorul de servicii .................... împuternicit de Primăria .................... ... Prezenta cerere s-a întocmit în 3 (trei) exemplare şi după aprobare un exemplar rămâne la primărie şi un exemplar la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală ................ Beneficiar, .................. (Semnătura şi ştampila, după caz) Anexa 2 la normele metodologice Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală ............ Nr. ......... din ...............*) ADEVERINŢĂ Se adevereşte prin prezenta că: persoana juridică ................, cu sediul în localitatea .............., înscrisă la registrul comerţului sub nr. ........, reprezentată de director/preşedinte ................., contabil-şef/director economic .............,cod numeric personal (CNP) ..................; sau persoana fizică ................, domiciliată în localitatea ..............., str. ............. nr. ..., deţinătoare a B.I./CI seria ..... nr. ........, eliberat/eliberată la data de ................. de .............., CNP ................., având în exploatare suprafaţa de ......... ha şi .......... capete animale/păsări beneficiază de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 141/2005 pentru a achiziţiona o cantitate de ........ litri motorină. Director executiv, Director executiv adjunct, ....................... ............................ (numele, prenumele, semnătura (numele, prenumele şi semnătura) şi ştampila) -------- Notă ... *) Reprezintă numărul curent şi data din registrul prevăzut în anexa nr. 10. Anexa 3 la normele metodologice Primăria comunei ...... ÎMPUTERNICIRE Nr. ....... din ............ Primăria comunei .............., reprezentată de ............., în calitate de primar, şi ..................., în calitate de secretar de primărie, împuterniceşte pe prestatorul de servicii ......................, reprezentat prin
  6. a)persoana juridică ............, cu sediul în localitatea .........., înscrisă la registrul comerţului sub nr. .........., reprezentată de director/preşedinte ............., contabil-şef/director economic ................ cod numeric personal (CNP) .................; ... sau
  7. b)persoana fizică ................., domiciliată în localitatea ..................., str. .................. ... nr. ......, deţinătoare a B.I./CI seria ........ nr. ..........., eliberat/eliberată la data de ............... de ..................., CNP ..............., pentru a ridica adeverinţele de la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală ................., în numele beneficiarilor prevăzuţi în lista care face parte integrantă din prezenta împuternicire, şi pentru a achiziţiona cantitatea de motorină care se cuvine beneficiarilor prevăzuţi în listă. Prestatorul de servicii ................... se obligă să ridice adeverinţele, să cumpere motorină în numele beneficiarului, să o păstreze sau să o predea acestuia. Prestatorul de servicii va achiziţiona în numele beneficiarului motorină la un preţ redus cu contravaloarea sprijinului financiar. Prezenta împuternicire s-a întocmit în 4 (patru) exemplare, din care un exemplar rămâne la primărie, un exemplar la direcţia pentru agricultură şi dezvoltare rurală, un exemplar la furnizor şi un exemplar la prestatorul de servicii. Primar, Secretar de primărie, ........................ ....................... (semnătura şi ştampila) (semnătura) Prestator de servicii, ....................... (semnătura şi ştampila, după caz) Înregistrare Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală ............. nr. ...... data .................. Anexa 4 la normele metodologice Aprobat Primar ..................... (semnătura şi ştampila) LISTA*) beneficiarilor sprijinului financiar pentru motorină Notă ... *) Lista se întocmeşte separat pentru prestatorii de servicii, ca anexă la împuternicirea nr. ... din ..., sau pentru reprezentantul centrului agricol/serviciului comunitar pentru cadastru şi agricultură/agentului agricol, în vederea ridicării adeverinţelor. Prezenta listă s-a întocmit în 4 (patru) exemplare, din care un exemplar rămâne la primărie, un exemplar la direcţia pentru agricultură şi dezvoltare rurală, un exemplar la furnizor şi un exemplar la prestatorul de servicii (după caz). Centrul agricol/Serviciul comunitar pentru cadastru şi agricultură/Agentul agricol Împuternicit, ....................................... ....................... (numele, prenumele şi semnătura) (numele, prenumele, semnătura şi ştampila, după caz) Anexa 5 la normele metodologice CONSUMURI SPECIFICE DE MOTORINĂ PENTRU LUCRĂRI MECANIZATE - Pentru înfiinţarea de plantaţii (vii, pomi, arbuşti), consumul de motorină este cel prevăzut în proiect. - În cazul calamitării totale a culturii, după care se poate înfiinţa o altă cultură, consumul de motorină va fi cel prevăzut pentru culturile nou-înfiinţate. Anexa 6 la normele metodologice LUCRĂRI ŞI CONSUMURI SPECIFICE PENTRU ALTE LUCRĂRI MECANIZATE Anexa 7 la normele metodologice LUCRĂRI ŞI CONSUMURI SPECIFICE DE MOTORINĂ LA LUCRĂRILE DIN FERMELE ZOOTEHNICE Anexa 8 la normele metodologice Primăria Comunei .................... Centrul agricol/ Serviciul comunitar pentru cadastru şi agricultură/Agent agricol ............ REGISTRU privind eliberarea adeverinţelor pentru achiziţionarea motorinei cu sprijin financiar Anexa 9 la normele metodologice Beneficiar: .... Suprafaţa/capete animale ........ Primăria Comunei ................ ................. alte activităţi Categorii de folosinţă: - arabil - vie - pomi - etc. SITUAŢIA privind cantităţile de motorină pentru fiecare beneficiar - litri - ┌────┬───────┬─────┬───────────┬───────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │Cererea│Total│ Total │ Cantitatea de motorină normată pentru │ │crt.│Nr/data│moto-│ motorină │ lucrări agricole │ │ │ │rină │ ├────┬─────┬─────┬─────┬─────┬──────┬──────┬────┤ │ │ │nece-│ │ │Pre- │Semă-│Fer- │Erbi-│Trans-│Recol-│ *) │ │ │ │sară │ │Arat│găti-│nat │tili-│cidat│port │ tat │ │ │ │ │ │ │ │re │ │zat │ │tehno-│ │ │ │ │ │ │ │ │tere-│ │ │ │logic │ │ │ │ │ │ │ │ │nuri │ │ │ │ │ │ │ ├────┼───────┼─────┼───────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────┤ │ 0 │ X │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼───────┼─────┼───────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────┤ │ │ │ │aprobată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 1. │ │ X ├───────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────┤ │ │ │ │justificată│ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼───────┼─────┼───────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────┤ │ │ │ │aprobată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 2. │ │ X ├───────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────┤ │ │ │ │justificată│ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼───────┼─────┼───────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────┤ │ │ │ │aprobată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 3. │ │ X ├───────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────┤ │ │ │ │justificată│ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼───────┼─────┼───────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────┤ │ │ │ │aprobată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 4. │ │ X ├───────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────┤ │ │ │ │justificată│ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼───────┼─────┼───────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────┤ │ │ │ │aprobată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 5. │ │ X ├───────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────┤ │ │ │ │justificată│ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼───────┼─────┼───────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────┤ │ │ │ │aprobată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │... │ │ X ├───────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────┤ │ │ │ │justificată│ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┴───────┼─────┼───────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────┤ │ TOTAL │ │aprobată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ GENERAL │ ├───────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────┤ │ │ │justificată│ │ │ │ │ │ │ │ │ └────────────┴─────┴───────────┴────┴─────┴─────┴─────┴─────┴──────┴──────┴────┘ *) Alte lucrări (se vor nominaliza). Anexa 10 la normele metodologice Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală .............. REGISTRU privind eliberarea adeverinţelor pentru achiziţionarea motorinei cu sprijin financiar pentru beneficiarii din comuna ........................ Anexa 11 la normele metodologice Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală ............. SITUAŢIA cantităţilor de motorină estimate şi volumul sprijinului financiar necesar pe luna ......... 2005 Cantitatea de motorină estimată ....................... mii litri Volumul sprijinului financiar estimat ................. mii lei Director executiv, Director executiv adjunct, ..................... ...................... Anexa 12 la normele metodologice Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală ................ SITUAŢIA JUSTIFICATIVĂ a sumelor reprezentând sprijinul financiar pentru motorina acordată în luna ........ 2005 Volumul sprijinului financiar estimat .............. mii lei Volumul sprijinului financiar acordat .............. mii lei Plăţile efectuate .............. mii lei Rest de acoperit .............. mii lei Director executiv, Director executiv adjunct, ..................... ...................... Anexa 13 la normele metodologice Furnizorul ......................*) Nr. ....... din .................. DECONT JUSTIFICATIV privind cantităţile de motorină livrate în condiţiile Hotărârii Guvernului nr. 141/2005 şi volumul sprijinului financiar în decada .................. Anexa 14 la normele metodologice MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE SITUAŢIA CENTRALIZATOARE privind acordarea de la bugetul de stat a sumelor reprezentând sprijinul financiar pentru cantitatea de motorină utilizată pentru efectuarea lucrărilor agricole mecanizate, conform Hotărârii Guvernului nr. 141/2005, pe luna ............ 1. Cantitatea de motorină estimată ................. mii litri 2. Volumul sprijinului financiar estimat ................. milioane lei 3. Volumul sprijinului financiar acordat ................. milioane lei 4. Plăţile efectuate ................. milioane lei 5. Suma acordată şi nedecontată (pct. 3 - pct. 4) ............. milioane lei 6. Suma necesară a fi acordată în luna ... (pct. 2 - pct. 5) ......... milioane lei Aprobat, Ordonator principal de credite ............................ ---------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.