HOTĂRÎRE Nr. 997 din 12 decembrie 1995 privind aprobarea Acordului de colaborare culturală şi ştiinţifică dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bolivia, semnat la Bucureşti la 18 aprilie 1995 Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 293 din 19 decembrie 1995 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se aprobă Acordul de colaborare culturală şi ştiinţifică dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bolivia, semnat la Bucureşti la 18 aprilie 1995. Articolul 2 Cheltuielile ocazionate de aducerea la îndeplinire a prezentului acord se vor efectua în conformitate cu reglementările legale în vigoare în fiecare ţara. PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: --------------- Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Teodor Viorel Melescanu Ministrul culturii, Viorel Marginean Ministrul învăţământului, Liviu Maior Ministrul cercetării şi tehnologiei, Doru Dumitru Palade ACORD de colaborare culturală şi ştiinţifică între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bolivia Guvernul României şi Guvernul Republicii Bolivia, denumite în continuare părţi, animate de principiile respectului reciproc al suveranităţii şi neamestecului în treburile interne, hotărîte sa întărească relaţiile de prietenie dintre cele doua tari şi în dorinţa de a dezvolta cunoaşterea reciprocă şi colaborarea paşnică, au convenit: Articolul 1 Prezentul acord reglementează activităţile cu caracter educaţional, cultural, ştiinţific şi sportiv, realizate de instituţiile guvernamentale şi neguvernamentale ale unei părţi, pe teritoriul celeilalte părţi, cu respectarea dispoziţiilor legale. Articolul 2 Pentru a promova o mai buna cunoaştere şi înţelegere a istoriei şi culturii lor, părţile vor sprijini şi vor incuraja în mod reciproc:
- a)schimbul de scriitori, oameni de arta, ansambluri artistice şi profesori, precum şi de specialişti şi personalităţi care activează în domeniile prevăzute în prezentul acord; ...
- b)studiul şi difuzarea limbilor română şi spaniola; ...
- c)traducerea şi publicarea de opere ale unor autori, cu o valoare artistică şi literară recunoscută; ...
- d)dezvoltarea şi aprofundarea relaţiilor directe dintre academii, universităţi, institute de cercetare şi alte instituţii din domeniul culturii şi artei; ...
- e)organizarea de manifestări culturale şi artistice - expoziţii de arta, prezentări de filme, programe de radio şi de televiziune, piese de teatru, festivaluri de dansuri şi muzica, de către una dintre părţi pe teritoriul celeilalte părţi, inclusiv pe baze comerciale; ...
- f)schimburi de echipe sportive şi colaborarea în domeniul sportului; ...
- g)schimburi între organizaţiile de tineret; ...
- h)schimb de publicaţii artistice, filme, cărţi, periodice, înregistrări muzicale, partituri, discuri şi benzi; ...
- i)schimb de informaţii, materiale şi specialişti în domeniul arhivelor publice; ...
- j)colaborarea dintre edituri, precum şi pe linia comercializării cărţilor. ... Articolul 3 Părţile se angajează sa sprijine dezvoltarea cooperării dintre instituţiile ştiinţifice şi de cercetare din cele doua tari prin:
- a)vizite ale unor oameni de ştiinţa şi cercetători pentru a efectua lucrări de studiu, documentare şi conferinţe ştiinţifice; ...
- b)schimb de cărţi şi publicaţii ştiinţifice şi de alte materiale de informare ştiinţifică; ...
- c)traducerea şi publicarea unor opere literare şi ştiinţifice din cealaltă ţara. ... Articolul 4 Părţile vor sprijini colaborarea şi schimbul de experienta în domeniul învăţământului prin următoarele măsuri:
- a)schimbul de profesori şi de alţi specialişti, prin intermediul vizitelor şi perioadelor de stagiu efectuate în scopul predării de cursuri sau realizării unor cercetări în domeniul specialitatii lor; ...
- b)promovarea colaborării dintre diferite instituţii de învăţământ superior; ...
- c)facilitarea schimbului complet de informaţii şi documente referitoare la unele teme de interes comun, conjugind eforturile pentru obţinerea celei mai bune utilizări a informatiei şi documentaţiei de care dispun ambele părţi; ...
- d)facilitarea de legături între instituţiile de învăţământ superior, ştiinţifice, artistice, tehnice şi culturale, în general, pentru concretizarea oricărui tip de colaborare, în domeniile de competenţa ale acordului; ...
- e)schimbul de materiale documentare referitoare la istoria, geografia, cultura şi dezvoltarea economică şi socială ale fiecărei tari, precum şi de cursuri, programe de învăţământ, metode pedagogice şi manuale şcolare editate de instituţiile de învăţământ ale celor două tari. ... Articolul 5 1. Fiecare parte va incuraja organizarea de cursuri şi lectorate de limba, literatura şi istorie ale celeilalte tari în universităţi şi alte institute de învăţământ superior de pe teritoriul sau. 2. Părţile vor cauta sa organizeze conferinţe, cursuri, inclusiv postuniversitare, folosind prezenta unor cercetători şi a unor oameni de ştiinţa aflaţi în vizita, trimişi de cele doua părţi. Articolul 6 Părţile vor acorda, în limita posibilităţilor, scutiri de taxe pentru studii universitare, precum şi scutiri de taxe şi burse pentru specializare postuniversitară şi doctorat, în domenii alese de comun acord. Articolul 7 1. Diplomele şi titlurile eliberate de instituţiile de învăţământ superior, autentificate de către ministerele învăţământului ale celor două părţi, vor fi recunoscute pe teritoriul celeilalte părţi, cu condiţia sa îndeplinească normele de echivalare reclamate de legislaţia în vigoare a fiecărei părţi. 2. Părţile vor recunoaşte certificatele, diplomele, titlurile şi gradele academice autentificate, în sfera pregătirii, perfecţionării sau specializării în institutele celeilalte părţi. În ceea ce priveşte recunoaşterea reciprocă a gradelor academice, se vor putea încheia convenţii separate între organele competente ale celor două părţi. Articolul 8 Fiecare parte va facilita cetăţenilor celeilalte părţi accesul liber la biblioteci, arhive şi alte instituţii culturale şi de învăţământ, conform legislaţiei din fiecare ţara şi la recomandarea ministerelor de resort din ţara trimitatoare. Articolul 9 Părţile vor sprijini colaborarea dintre cinemateci şi instituţii cinematografice din cele doua tari, urmărind cumpărarea şi schimbul de filme, prezentarea la festivaluri, schimbul de cărţi, afişe cinematografice, reviste şi publicaţii de specialitate. Articolul 10 Părţile vor putea conveni, pe baza unor aranjamente speciale, înfiinţarea unor centre culturale, pe bază de reciprocitate. Termenul centru cultural poate include un centru cultural propriu-zis, şcoli, biblioteci şi alte aşezăminte culturale a căror activitate sa corespundă obiectivelor prezentului acord. Articolul 11 Părţile vor lua măsuri pentru o corecta prezentare a istoriei, geografiei şi civilizatiei celeilalte tari în toate publicaţiile oficiale, incluzind manualele şcolare, enciclopediile, materialele documentare ce conţin date asupra celeilalte tari, pentru informarea corecta şi corespunzătoare a propriei populaţii în legătură cu acestea. Articolul 12 Părţile vor incuraja schimbul de emisiuni radiofonice şi de programe TV referitoare la dezvoltarea economică, socială şi culturală a fiecărei tari, de specialişti pe linie de radio şi de televiziune, având drept obiectiv promovarea cunoaşterii şi difuzării culturilor lor. Articolul 13 Părţile vor sprijini dezvoltarea colaborării în domeniul educaţiei fizice şi sportului, pe bază de înţelegeri între organizaţiile corespunzătoare. Articolul 14 Fiecare parte va proteja pe teritoriul sau drepturile de proprietate artistică şi intelectuală ale celeilalte părţi, în conformitate cu acordurile internaţionale la care sunt parte. Articolul 15 În cadrul acordurilor internaţionale în vigoare pentru cele doua tari, precum şi în cadrul organizaţiilor internaţionale la care sunt membre, părţile vor incuraja colaborarea în domeniile cuprinse în prezentul acord, fără sa afecteze drepturile şi obligaţiile care rezultă pentru ambele părţi din alte acorduri internaţionale. Articolul 16 1. Pentru aplicarea prevederilor prezentului acord, părţile vor putea încheia, pe cale diplomatică, programe periodice interguvernamentale de colaborare şi schimburi culturale. Aceste programe vor stabili, între altele, formele de cooperare, condiţiile financiare şi organizatorice legate de realizarea lor. 2. Partea română desemnează Ministerul Afacerilor Externe în calitate de coordonator pentru aplicarea prevederilor prezentului acord, iar partea boliviana, Ministerul Relaţiilor Externe şi Cultelor, în acelaşi scop. 3. Toate problemele legate de aplicarea programelor interguvernamentale de colaborare şi schimburi aprobate, precum şi alte proiecte în domeniile culturii, învăţământului superior, educaţiei, mijloacelor de comunicare în masa, sportului şi cooperării dintre asociaţiile de tineret ale celor două părţi, vor fi convenite cu organele coordonatoare, prin intermediul misiunilor diplomatice respective. Articolul 17 Părţile vor încheia, pe cale diplomatică, convenţii complementare la prezentul acord, asupra colaborării în domeniul mijloacelor de comunicare, creării de programe de lucru între universităţi şi instituţii de învăţământ superior, între instituţii culturale, de tineret şi sportive ale celor două tari, care doresc sa coopereze în conformitate cu principiile şi dispoziţiile prezentului acord. Articolul 18 Prezentul acord va intra în vigoare la data la care ambele părţi au notificat îndeplinirea dispoziţiilor interne necesare pentru aprobarea sa. Precizările, specificaţiile şi/sau modificările la cele hotărîte în prezentul acord vor fi efectuate într-un spirit de cooperare şi respect reciproc prin intermediul notelor explicative sau al convenţiilor adiţionale. Articolul 19 Acordul este valabil pe o perioadă de 5 ani, după care va fi prelungit în mod automat, prin tacită reconducţiune, pe noi perioade succesive de cîte 5 ani fiecare, dacă nici una dintre părţi nu îl va denunta, în scris, pe cale diplomatică. În acest caz, denunţarea îşi va produce efectele la 6 luni de la data respectivei notificări. În cazul denunţării prezentului acord, în conformitate cu prevederile acestui articol, orice program de schimburi, înţelegere sau proiect realizat pe baza lui şi care nu a expirat îşi va menţine valabilitatea pentru întreaga perioadă pentru care a fost convenit. Semnat la Bucureşti la 18 aprilie 1995, în doua exemplare originale, fiecare în limba română şi în limba spaniola, ambele texte având aceeaşi valoare. Pentru Guvernul României, Adrian Dohotaru Pentru Guvernul Republicii Bolivia, Eduardo Trigo O'Connor D'Arlach --------------