HOTĂRÎRE nr. 373 din 3 iulie 1992 privind salarizarea clerului şi a altor categorii de personal al cultelor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 167 din 17 iulie 1992 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Salarizarea personalului clerical din unităţile de cult şi învăţămînt teologic, din administraţia acestora, precum şi a funcţiilor specifice, se stabileşte la nivelul funcţiilor corespunzătoare din unităţile bugetare, de către conducerile cultelor, în concordanta cu prevederile statutare şi se aproba de Secretariatul de Stat pentru Culte. Articolul 2 Sumele necesare pentru salarizarea personalului prevăzut la art. 1 se asigura din fondurile proprii ale cultelor şi dintr-o contribuţie de la bugetul de stat, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, potrivit anexei, în limita fondurilor aprobate cu aceasta destinaţie. Pentru 50% din unităţile cu posibilităţi materiale reduse sau fără nici un venit, respectiv pentru personalul încadrat în acestea, contribuţia de la stat va putea fi majorată cu pînă la 100% sau, în situaţii deosebite, pentru maximum 120 posturi pe total unităţi de cult, contribuţia de la stat poate fi pînă la salariul minim pe economie. Salariaţii din unităţile cu posibilităţi reduse sau fără nici un fel de venit se vor nominaliza de către conducerea centrelor de cult, potrivit criteriilor stabilite de acestea, cu acordul Secretariatului de Stat pentru Culte. Contribuţia de la stat pentru personalul cultelor recunoscute se va majoră şi se va indexa cu acelaşi indice de creştere a salariilor, ce se va asigura personalului din instituţiile bugetare. Articolul 3 Respectarea destinaţiei fondurilor de la bugetul de stat este supusă controlului Ministerului Economiei şi Finanţelor şi al Secretariatului de Stat pentru Culte. Prezenta hotărîre intră în vigoare începînd cu 1 iunie 1992, data la care se abroga orice alte dispoziţii contrare. PRIM-MINISTRU THEODOR STOLOJAN Contrasemnează: ------------------ Secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Culte, Gheorghe Vladutescu Ministrul bugetului, veniturilor statului şi controlului financiar, Florian Bercea Ministrul economiei şi finanţelor, George Danielescu Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Dan Mircea Popescu Anexa CONTRIBUŢII DE LA BUGETUL DE STAT pentru personalul încadrat în unităţile de cult şi cel de învăţămînt teologic din coordonarea cultelor religioase Notă ... *) Încadraţi în instituţiile de învăţămînt teologic din coordonarea cultelor religioase, care nu se integreaza în reţeaua învăţămîntului de stat. ----------------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.