ORDIN nr. 386 din 21 aprilie 2003 pentru aprobarea Normelor cu privire la metodele de analiza pentru testarea unor zaharuri destinate consumului uman Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 427 din 18 iunie 2003 Având în vedere prevederile art. 34 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 57/2002, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 362/2002 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare, al Hotărârii Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Hotărârii Guvernului nr. 166/2001 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările ulterioare, vazand Referatul de aprobare nr. 125.722 din 7 aprilie 2003, întocmit de Direcţia generală de implementare, reglementare şi de management al resurselor biotehnologice, ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, ministrul sănătăţii şi familiei şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emit următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Normele cu privire la metodele de analiza pentru testarea unor zaharuri destinate consumului uman, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor, prin direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene şi a municipiului Bucureşti, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi, respectiv, prin oficiile judeţene pentru protecţia consumatorilor, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 3 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare în termen de 12 luni de la data publicării. p. Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, Petre Daea, secretar de stat Ministrul sănătăţii şi familiei, Daniela Bartos Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Rovana Plumb, secretar de stat Anexă NORMA 21/04/2003
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.