DECIZIE nr. 64 din 27 ianuarie 2014 pentru modificarea Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 551/2012 privind stabilirea tarifului de utilizare a spectrului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 73 din 27 ianuarie 2014 În temeiul prevederilor art. 10 alin.
(2)pct. 12 şi art. 12 alin.
(1)şi
(3)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 30 alin.
(2)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, precum şi ale art. 62 alin.
(1)din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii emite prezenta decizie. Articolul I Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 551/2012 privind stabilirea tarifului de utilizare a spectrului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 4 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 5, alineatul
(2)se modifică şi va avea următorul cuprins: "
(2)În situaţia în care la data de referinţă valoarea tarifului ce ar fi perceput în baza licenţei respective pentru un an întreg, în conformitate cu documentele de alocare/asignare în vigoare la data de referinţă, nu depăşeşte cuantumul a 200 euro, tariful se va încasa anual. Data de referinţă este 1 martie a fiecărui an, pentru licenţele în vigoare la această dată, sau ultima zi lucrătoare a trimestrului emiterii licenţei, în cazul în care aceasta a fost eliberată ulterior datei de 1 martie." 2. La articolul 10, alineatul
(2)se modifică şi va avea următorul cuprins: "
(2)În situaţia prevăzută la alin.
(1), tariful datorat este egal cu valoarea tarifului prevăzut în anexă, în baza documentelor iniţiale, multiplicată cu 1/12 şi cu numărul lunilor scurse de la începutul anului, respectiv al trimestrului, până în luna în care au fost emise documentele de alocare/asignare modificate, luna emiterii acestor documente fiind inclusă în acest număr, cumulată cu valoarea tarifului prevăzut în anexă, datorat în baza documentelor modificate, multiplicat cu 1/12 şi cu numărul lunilor rămase până la sfârşitul anului, respectiv al trimestrului, luna emiterii documentelor de alocare/asignare modificate nefiind inclusă în acest număr. În cazul modificării documentelor de alocare/asignare de mai multe ori pe parcursul unui an, respectiv al unui trimestru, prevederile prezentului alineat se aplică în mod corespunzător." 3. La articolul 10, alineatul
(3)se abrogă.
- În anexă, la capitolul II "Serviciul fix", punctul 3.5 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul II Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării. p. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, Marius Săceanu Bucureşti, 27 ianuarie
- Nr.
- -----