← România

HOTĂRÂRE nr. 167 din 29 martie 2019

HOTĂRÂRE nr. 167 din 29 martie 2019 pentru modificarea art. 7 alin.

(1)și
(2)din Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru personalul din familia ocupațională de funcții bugetare "Învățământ", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 1 aprilie 2019 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ARTICOL UNIC Începând cu 1 aprilie 2019, alineatele
(1)și
(2)ale articolului 7 din Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru personalul din familia ocupațională de funcții bugetare „Învățământ“, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 31 ianuarie 2018, se modifică și vor avea următorul cuprins:Articolul 7
(1)Unitățile și instituțiile din sistemul de învățământ sunt obligate să adopte măsuri tehnice și organizatorice care să conducă la desfășurarea activităților în condiții de muncă optime, în termen de cel mult 36 de luni de la constatarea prin buletine de determinare a condițiilor de muncă.
(2)Unitățile/Instituțiile din sistemul de învățământ efectuează periodic măsurători la locurile de muncă în timpul desfășurării activităților. Aceste perioade nu pot fi mai mari de 36 de luni. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: p. Ministrul educației naționale, Gigel Paraschiv, secretar de stat Ministrul muncii și justiției sociale, Marius-Constantin Budăi București, 29 martie 2019. Nr. 167. ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.