← România

HOTĂRÂRE nr. 310 din 20 martie 2003

HOTĂRÂRE nr. 310 din 20 martie 2003 privind darea în folosinţă gratuita a unor imobile proprietate publică a statului, aflate în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, unor federaţii sportive naţionale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 31 martie 2003 În temeiul art. 107 din Constituţie, al art. 17 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare, precum şi al art. 80 alin.

(14)şi art. 94 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările ulterioare, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă darea în folosinţă gratuita, pe o perioadă de 10 ani, unor federaţii sportive naţionale, persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, fără scop lucrativ, a unor bunuri imobile proprietate publică a statului, aflate în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, reprezentând spaţii cu destinaţie de sediu al acestora. Articolul 2 Spaţiile cu destinaţie de sediu şi federaţiile sportive naţionale care le primesc în folosinţă gratuita sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 3 Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 4 Cheltuielile aferente consumului de energie electrica, gaze, apa, canal, telefon, precum şi celelalte cheltuieli privind folosinţă şi întreţinerea bunurilor prevăzute la art. 1, inclusiv impozitele şi taxele locale corespunzătoare, se suporta de federaţiile sportive naţionale pe bază de contract încheiat cu Ministerul Tineretului şi Sportului sau cu unităţile subordonate acestuia, prevăzute în anexa. Articolul 5 Dreptul de folosinţă gratuita al federaţiilor sportive naţionale asupra bunurilor primite conform art. 1 încetează în situaţia în care Ministerul Tineretului şi Sportului constata ca bunurile nu sunt folosite potrivit destinaţiei lor. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul tineretului şi sportului, Georgiu Gingaras Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Bucureşti, 20 martie 2003. Nr. 310. Anexă -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.