HOTĂRÎRE Nr. 117 din 26 februarie 1996 cu privire la stabilirea coeficienţilor de ierarhizare a salariilor de baza pentru personalul cu studii universitare de scurta durata din unităţile bugetare Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 48 din 6 martie 1996 În baza prevederilor Legii salarizarii nr. 14/1991 şi ale art. 2 alin.
(2)din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1994, republicată, Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Coeficienţii de ierarhizare a salariilor de baza pentru personalul cu studii universitare de scurta durata din unităţile bugetare, încadrat pe funcţiile nou-apărute prin Hotărârea Guvernului nr. 283/1993, se stabilesc prin corelare cu coeficienţii de ierarhizare a salariilor de baza prevăzuţi în Ordonanţa Guvernului nr. 39/1994, republicată, pentru funcţiile cu acelaşi nivel de pregătire, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Începând cu luna februarie 1996, unităţile din sectorul bugetar pot include în statele de funcţii, în raport cu necesităţile activităţii pe care o desfăşoară şi în limita numărului de posturi aprobat, funcţiile nou-apărute cu studii universitare de scurta durata, cu aprobarea organelor prevăzute de lege. Articolul 3 Încadrarea personalului pe funcţiile nou-introduse în statul de funcţii se face potrivit legii. Absolvenţii de învăţământ universitar de scurta durata care, la data trecerii pe funcţia corespunzătoare studiilor absolvite, erau încadraţi în unităţile bugetare pe funcţii de nivel mediu, în domeniul studiilor universitare de scurta durata, se încadrează la gradatia 1 a gradului profesional corespunzător sau, acolo unde este cazul, la un grad şi o gradatie care să le asigure o creştere cu până la 0,10 a coeficientului de ierarhizare avut. PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: --------------- Ministru de stat, ministrul muncii şi protecţiei sociale, Dan Mircea Popescu Ministru de stat, ministrul finanţelor, Florin Georgescu p. Ministrul învăţământului, Ecaterina Andronescu, secretar de stat Anexa -------