← România

HOTĂRÎRE Nr. 379 din 8 iulie 1994

HOTĂRÎRE Nr. 379 din 8 iulie 1994 privind transmiterea unor imobile situate în judeţul Harghita Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 210 din 11 august 1994 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se aprobă transmiterea, din patrimoniul Societăţii Comerciale "Biroul de Turism şi Tranzacţii" - S.A. *), a imobilului "Hotel Oltul", situat în municipiul Miercurea-Ciuc, str. 1 Mai nr. 5, judeţul Harghita, împreună cu terenul aferent, obiectele de inventar şi mijloacele fixe prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, în proprietatea publică a statului şi în administrarea Mitropoliei Ardealului, în vederea funcţionarii Episcopiei Covasnei şi Harghitei a Bisericii Ortodoxe Române. Articolul 2 Se aprobă transmiterea, din patrimoniul Societăţii Comerciale "Tusnad" - S.A. **), a imobilelor situate în oraşul Baile Tusnad, str. Oltului nr. 87 şi nr. 91, judeţul Harghita, împreună cu terenurile aferente, obiectele de inventar şi mijloacele fixe prevăzute în anexa, în proprietatea publică a statului şi în administrarea Mitropoliei Ardealului, în vederea funcţionarii Episcopiei Covasnei şi Harghitei a Bisericii Ortodoxe Române. Articolul 3 Predarea-primirea bunurilor prevăzute la art. 1 şi 2 se face pe bază de proces-verbal încheiat între părţi. Articolul 4 Capitalul social al Societăţii Comerciale "Biroul de Turism şi Tranzacţii" - S.A. şi, respectiv, al Societăţii Comerciale "Tusnad" - S.A. se vor diminua cu valoarea bunurilor transmise potrivit art. 1 şi 2 din prezenta hotărâre. ------------------------- Notă ... *) Societatea Comercială "Biroul de Turism şi Tranzacţii"- S.A. a fost înfiinţată prin Hotărârea Guvernului nr. 91/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 23 februarie 1991. Notă ... **) Societatea Comercială "Tusnad" - S.A. a fost înfiinţată prin Hotărârea Guvernului nr. 1041/1990 (anexa nr. 1, nr. crt. 57), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 26 septembrie 1990. PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: ----------------- Secretar de stat, şeful Departamentului pentru Administraţie Publică Locală, Octav Cozmanca Ministru de stat, ministrul finanţelor, Florin Georgescu Anexa TABEL cuprinzând imobilele situate în judeţul Harghita care se transmit cu titlu gratuit în proprietatea publică a statului şi în administrarea Mitropoliei Ardealului -------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.