← România

PROTOCOL din 6 octombrie 2016

PROTOCOL din 6 octombrie 2016 referitor la amendarea art. 56 din Convenția privind Aviația Civilă Internațională Semnat la Montreal Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 7 decembrie 2017 Notă ... Ratificată prin Legea nr. 230 din 29 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 968 din 7 decembrie 2017. Adunarea Organizației Internaționale a Aviației Civile Întâlnirea în cadrul celei de-a treizeci și noua sesiune de la Montreal, la data de 1 octombrie 2016, având în vedere că este dorința generală a statelor contractante de a extinde calitatea de membru al Comisiei de Navigație Aeriană, având în vedere că este adecvată creșterea calității de membru al acestui organism de la nouăsprezece la douăzeci și unu și având în vedere că este necesar să se modifice, în scopul menționat mai sus, Convenția privind Aviația Civilă Internațională încheiată la Chicago la data de 7 decembrie 1944, 1. Aprobă, în conformitate cu prevederile articolului 94 (

  1. a)din Convenția menționată mai sus, următorul amendament propus: La articolul 56 din Convenție, expresia «nouăsprezece membri» se înlocuiește cu textul «Douăzeci și unu membri ... 2. Specifică, în conformitate cu dispozițiile articolului 94 litera (
  2. a)din convenția menționată, o sută douăzeci și opt ca fiind numărul de state contractante după ratificarea cărora amendamentul menționat anterior va intra în vigoare; și ... 3. Hotărăște că secretarul general al Organizației Aviației Civile Internaționale va elabora un protocol, în limbile engleză, arabă, chineză, franceză, rusă și spaniolă, fiecare dintre acestea având aceeași autenticitate, care transpune amendamentul menționat mai sus și aspectele care apar în continuare:
  3. a)Protocolul va fi semnat de președintele Adunării și de secretarul general. ...
  4. b)Protocolul este deschis ratificării de către orice stat care a ratificat sau a aderat la această Convenție privind Aviația Civilă Internațională. ...
  5. c)Instrumentele de ratificare vor fi depuse la Organizația Aviației Civile Internaționale. ...
  6. d)Protocolul intră în vigoare pentru statele care l-au ratificat la data la care este depus instrumentul de ratificare cu numărul o sută douăzeci și opt. ...
  7. e)Secretarul general va notifica imediat tuturor statelor contractante data de depunere a fiecărei ratificări a protocolului. ...
  8. f)Secretarul general va notifica imediat data intrării în vigoare a protocolului tuturor statelor contractante din cadrul Convenției. ...
  9. g)În ceea ce privește orice stat contractant care ratifică protocolul după data de mai sus, protocolul va intra în vigoare după depunerea instrumentului său de ratificare la Organizația Aviației Civile Internaționale. ... ... Drept urmare, în conformitate cu acțiunea Adunării menționate mai sus, prezentul protocol a fost elaborat de secretarul general al Organizației. Drept care președintele și secretarul general al celei de-a treisprezecea sesiuni a Adunării Organizației Aviației Civile Internaționale menționate mai sus, fiind autorizați de Adunare, semnează prezentul protocol. Încheiat la Montreal în ziua de șase octombrie două mii șaisprezece, într-un singur document în limbile engleză, arabă, chineză, franceză, rusă și spaniolă, fiecare text fiind în egală măsură autentic. Prezentul protocol va rămâne depozitat în arhivele Organizației Aviației Civile Internaționale, iar copii ale acestuia vor fi transmise de către secretarul general al Organizației tuturor statelor contractante din cadrul Convenției privind Aviația Civilă Internațională încheiată la Chicago la data de 7 decembrie 1944.

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.