PROCEDURĂ din 1 octombrie 2004 de constatare a îndeplinirii de către asociaţiile şi federaţiile de asociaţii de consumatori a condiţiilor prevăzute de lege pentru recunoaşterea de către Guvernul României ca fiind de utilitate publică Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 962 din 20 octombrie 2004 Capitolul 1 Prevederi generale Prezenta procedură stabileşte etapele de parcurs şi condiţiile specifice ce trebuiesc îndeplinite de asociaţiile şi federaţiile de asociaţii de consumatori pentru ca Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor să propună Guvernului României recunoaşterea acestora ca fiind de utilitate publică. Capitolul 2 Legislaţie aplicabilă - Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 37/2003 - Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice. Capitolul 3 Terminologie În sensul prezentei proceduri, expresiile următoarele sunt definite după cum urmează: - asociaţiile de consumatori - organizaţii neguvernamentale, ca persoane juridice, conform legii, şi care, fără a urmări realizarea de profit pentru membrii lor, au ca unic scop apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor lor sau ale consumatorilor în general; - federaţiile asociaţiilor de consumatori - două sau mai multe asociaţii de consumatori; - utilitate publică - orice activitate care vizează atingerea unor scopuri benefice în domenii de interes public general şi/sau comunitar. În sensul prezentei proceduri, prin asociaţii se înţelege atât asociaţiile de consumatori, cât şi federaţiile de asociaţii de consumatori. Capitolul 4 Etape 4.1. Depunerea de către asociaţie a cererii şi a dovezilor privind îndeplinirea condiţiilor specifice recunoaşterii acesteia ca fiind de utilitate publică 4.1.1. Adresarea cererii: Persoana sau persoanele împuternicite ale asociaţiei să desfăşoare procedura de obţinere a recunoaşterii acesteia ca fiind de utilitate publică vor adresa o cerere scrisă către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor str. Georges Clemenceau nr. 5, sectorul 1, Bucureşti -, cuprinzând cel puţin următoarele elemente: ● denumirea asociaţiei şi adresa (după caz, telefon, fax, e-mail); ● persoana de contact (numele şi prenumele, adresa şi, după caz, telefon, e-mail). Persoana de contact trebuie să transmită către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, o dată cu cererea, şi următoarele acte:
- a)copii de pe actul constitutiv şi de pe statutul asociaţiei; ...
- b)copie de pe dovada dobândirii personalităţii juridice; ...
- c)dovada privind bonitatea asociaţiei, emisă de banca la care are deschis contul; ...
- d)copie de pe dovada privind situaţia juridică a sediului asociaţiei; ...
- e)numele şi adresa persoanelor fizice, respectiv denumirea şi sediul persoanelor juridice cu care asociaţia colaborează în mod frecvent în vederea realizării obiectului său de activitate, pentru care aceasta solicită recunoaşterea statutului de utilitate publică. ... 4.1.2. Depunerea dovezilor privind îndeplinirea condiţiilor recunoaşterii asociaţiei ca fiind de utilitate publică: 1. procesele-verbale ale şedinţelor adunării generale a membrilor asociaţiei pe cel puţin 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de utilitate publică; 2. rapoartele de activitate ale consiliului director al asociaţiei pe cel puţin 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de utilitate publică; 3. rapoartele comisiei de cenzori pe cel puţin 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de utilitate publică; 4. raport de activitate al asociaţiei, din care să rezulte desfăşurarea unei activităţi anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului, şi realizarea majorităţii obiectivelor stabilite; 5. situaţiile financiare anuale şi bugetele de venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de utilitate publică; 6. documentele care atestă parteneriatul cu alte asociaţii, fundaţii, instituţii publice etc.; 7. certificatele constatatoare privind îndeplinirea obligaţiilor exigibile de plată a impozitelor şi taxelor către stat, inclusiv a celor locale, precum şi a contribuţiilor pentru asigurările sociale de stat, asigurările sociale de sănătate, asigurările de şomaj (formularele-tip eliberate de autorităţile competente); 8. valoarea activului patrimonial la momentul constituirii asociaţiei şi valoarea patrimoniului pe fiecare an dintre cei 3 ani anteriori depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de utilitate publică. 4.1.3. Declaraţii: ● declaraţia pe propria răspundere a preşedintelui, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, privind veridicitatea informaţiilor cuprinse în raport, faptul că organizaţia nu a desfăşurat activităţi ilicite ori contrare ordinii publice sau bunelor moravuri şi că nu are sume neachitate la scadenţă către persoanele fizice ori juridice; ● în cazul federaţiilor care solicită recunoaşterea ca fiind de utilitate publică, dovada că cel puţin două treimi din numărul asociaţiilor care o alcătuiesc sunt de utilitate publică. 4.1.4. Verificarea documentelor depuse de asociaţie Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor Direcţia integrare europeană, strategii, parteneriat, relaţii externe, prin Compartimentul parteneriat, verifică depunerea întregii documentaţii a asociaţiei, conform pct. 4.1.1. şi 4.1.2. din prezenta procedură. În cazul în care se constată că documentaţia este incompletă sau neclară, se solicită persoanei împuternicite date şi documente suplimentare. Până la primirea datelor şi documentelor suplimentare solicitate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, acţiunea de examinare a documentaţiei asociaţiei se suspendă. 4.2. Examinarea cererii şi îndeplinirea condiţiilor 4.2.1. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - Direcţia integrare europeană, strategii, parteneriat, relaţii externe, prin Compartimentul parteneriat, examinează, în termen de 60 de zile, cererea şi îndeplinirea cumulativă a condiţiilor obligatorii prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta procedură, inclusiv prin solicitarea de informaţii de la persoanele fizice sau de la persoanele juridice cu care asociaţia colaborează în mod frecvent. 4.3. Întocmirea raportului ca urmare a examinării documentaţiei 4.3.1. În cazul în care sunt îndeplinite cumulativ condiţiile specifice, Direcţia integrare europeană, strategii, parteneriat, relaţii externe, prin Compartimentul parteneriat, întocmeşte un raport favorabil privind recunoaşterea asociaţiei ca fiind de utilitate publică, care, după ce este avizat de Serviciul juridic şi audit public intern, va fi prezentat conducerii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în vederea aprobării. În acest caz Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va propune Guvernului României recunoaşterea. 4.3.2. În cazul în care nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile specifice, Direcţia integrare europeană, strategii, parteneriat, relaţii externe, prin Compartimentul parteneriat, întocmeşte un răspuns motivat, care, după ce este avizat de Serviciul juridic şi audit public intern şi prezentat conducerii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, va fi transmis persoanelor juridice solicitante, în termen de 30 de zile de la luarea deciziei. 4.3.3. În conformitate cu art. 40 alin.
(2)din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, în cel mult 90 de zile de la data depunerii cererii va fi înaintată propunerea de recunoaştere a statutului de utilitate publică, împreună cu toată documentaţia necesară luării deciziei, către Guvernul României, în vederea finalizării deciziei de recunoaştere a acestui statut. Dacă propunerea se respinge, soluţia va fi comunicată asociaţiei de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în termen de 120 de zile de la depunerea cererii şi a documentelor necesare luării deciziei. Anexa la procedură CONDIŢII OBLIGATORII pentru recunoaşterea de către Guvernul României a asociaţiilor de consumatori ca fiind de utilitate publică ------------