← România

NORME din 6 iunie 2005

NORME din 6 iunie 2005 privind reflectarea în contabilitate a operaţiunilor de denominare a valorii nominale a acţiunilor/părţilor sociale/unităţilor de fond ca urmare a aplicării Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 518 din 17 iunie 2005 1. În vederea efectuării operaţiunii de denominare a valorii nominale a acţiunilor/părţilor sociale, societăţile comerciale prevăzute la art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, vor convoca adunarea generală extraordinară a acţionarilor/asociaţilor şi vor hotărî, până la data de 30 iunie 2005, modificarea capitalului social astfel încât valoarea nominală a acţiunilor/părţilor sociale să fie multiplu de 100 lei vechi. Pentru fondurile deschise de investiţii, consiliul de administraţie al societăţii de administrare a investiţiilor fondului va hotărî, până la data de 30 iunie 2005, modificarea capitalului privind unităţile de fond, astfel încât valoarea nominală a unităţilor de fond să fie multiplu de 100 lei vechi. 2. Majorarea sau reducerea capitalului social/capitalului privind unităţile de fond se va realiza cu păstrarea numărului de acţiuni/părţi sociale/unităţi de fond şi a cotei de participare la capitalul social/capitalul privind unităţile de fond. 3. Operaţiunea de majorare a capitalului social prin majorarea valorii nominale a acţiunilor/părţilor sociale, hotărâtă de adunarea generală extraordinară a acţionarilor/asociaţilor în conformitate cu prevederile pct. 1, se evidenţiază în contabilitatea persoanelor care aplică Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 94/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi Reglementările contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 306/2002, cu modificările ulterioare, în funcţie de sursa de majorare, astfel:

  1. a)din profitul contabil realizat în exerciţiile precedente, articol contabil: ... 117 "Rezultat reportat" = 1011 "Capital social subscris nevărsat"
  2. b)prin încorporarea primelor de capital, articol contabil: ... 104 "Prime de capital" = 1011 "Capital social subscris nevărsat"
  3. c)prin încorporarea rezervelor, articol contabil: ... 106 "Rezerve" = 1011 "Capital social subscris nevărsat"
  4. d)prin subscrierea de către acţionari/asociaţi, articol contabil: ... 456 "Decontări cu acţionarii/asociaţii = 1011 "Capital social subscris privind capitalul" nevărsat" urmând ca la momentul efectuării vărsământului să se efectueze înregistrarea: 5121 "Conturi curente la bănci în lei" = 456 "Decontări cu acţionarii/ asociaţii privind capitalul" Ulterior înregistrării modificării capitalului social în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 5 alin. (3^2) din Legea nr. 348/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se înregistrează trecerea capitalului social subscris nevărsat la capital social subscris vărsat, articol contabil: 1011 "Capital social subscris nevărsat" = 1012 "Capital social subscris vărsat" 4. Operaţiunea de reducere a capitalului social, potrivit art. 5 alin. (3^1) şi (3^2) din Legea nr. 348/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează prin reducerea valorii nominale a acţiunilor/părţilor sociale. Operaţiunea se evidenţiază în contabilitatea persoanelor care aplică Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 94/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi Reglementările contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 306/2002, cu modificările ulterioare, pe seama:
  5. a)majorării rezervelor, articol contabil: ... 1012 "Capital social subscris vărsat" = 106 "Rezerve"/analitic distinct
  6. b)acoperirii pierderilor contabile din exerciţiile precedente, articol contabil: ... 1012 "Capital social subscris vărsat" = 117 "Rezultat reportat"
  7. c)retragerii capitalului subscris de către acţionari/asociaţi, articol contabil: ... 1012 "Capital social = 456 "Decontări cu acţionarii/asociaţii subscris vărsat" privind capitalul" urmând ca la momentul plăţii să se efectueze înregistrarea: 456 "Decontări cu acţionarii/asociaţii = 5121 "Conturi curente la bănci privind capitalul" în lei" 5. Denominarea valorii nominale a acţiunilor/părţilor sociale/unităţilor de fond se efectuează prin împărţirea valorii nominale în lei vechi a acţiunilor/părţilor sociale/unităţilor de fond la 10.000 (zece mii). De exemplu: ─────────┬─────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────── Numar de│Valoare │ Rotunjire la sută acţiuni/│nominală/├───────────────────────────────────┬─────────────────────────────────── părţi │acţiune/ │ în plus │ în minus sociale/ │parte ├─────────────────┬─────────────────┼─────────────────┬───────────────── unităţi │socială/ │ Valoare │ Valoare │ Valoare │ Valoare de fond │unitate │nominală/acţiune/│nominală/acţiune/│nominală/acţiune/│nominală/acţiune/ │de fond │parte socială/ │parte socială/ │parte socială/ │parte socială/ │(lei │unitate de fond │unitate de fond │unitate de fond │unitate de fond │vechi) │(lei vechi) │ (lei noi) │ (lei vechi) │ (lei noi) ─────────┼─────────┼─────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────── 1.000 │1.340 │ 1.400 │ 0,14 │ 1.300 │ 0,13 ─────────┴─────────┴─────────────────┴─────────────────┴─────────────────┴───────────────── Înregistrări contabile: - majorarea capitalului social, în cazul rotunjirii în plus: % = 1011 "Capital social subscris nevărsat" 60.000 lei vechi 117 ───────────────── (60 lei/acţiune x 1.000 acţiuni) "Rezultat reportat" 104 "Prime de capital" 106 "Rezerve" 456 "Decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul" Ulterior înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 5 alin. (3^2) din Legea nr. 348/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se înregistrează trecerea capitalului social subscris nevărsat la capital social subscris vărsat. sau - reducerea capitalului social, în cazul rotunjirii în minus: 1012 "Capital social subscris vărsat" = % 40.000 lei vechi ───────────────── 106 (40 lei/acţiune x 1.000 acţiuni) "Rezerve" 117 "Rezultat reportat" 456 "Decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul" 6. Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor de majorare/reducere a capitalului social/capitalului privind unităţile de fond ca urmare a aplicării Legii nr. 348/2004, cu modificările şi completările ulterioare, de către persoanele juridice şi fondurile deschise de investiţii care aplică reglementări contabile specifice se efectuează utilizându-se conturile cuprinse în planul de conturi aplicabil acestora. -------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.