ORDIN nr. 318 din 25 februarie 2020 privind aprobarea procesului de urmat pentru adoptarea restricțiilor de operare referitoare la zgomot, definite la art. 2 pct. 6 din Regulamentul (UE) nr. 598/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 de stabilire a normelor și a procedurilor cu privire la introducerea restricțiilor de operare referitoare la zgomot pe aeroporturile din Uniune în cadrul unei abordări echilibrate și de abrogare a Directivei 2002/30/CE, și desemnarea autorităților pentru protecția mediului responsabile cu stabilirea restricțiilor de operare referitoare la zgomot și monitorizarea acestora Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 186 din 9 martie 2020 Ținând cont de Referatul de aprobare al Direcției generale evaluare impact și controlul poluării nr. 100.942/DM din 5.12.2019, ținând seama de prevederile art. 2 alin.
(1)din Hotărârea Guvernului nr. 639/2018 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 598/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 de stabilire a normelor și a procedurilor cu privire la introducerea restricțiilor de operare referitoare la zgomot pe aeroporturile din Uniune în cadrul unei abordări echilibrate și de abrogare a Directivei 2002/30/CE, în temeiul art. 57 alin.
(1)din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 13 alin.
(4)din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ministrul mediului, apelor și pădurilor emite următorul ordin: Articolul 1 Prezentul ordin stabilește procesul de urmat pentru adoptarea restricțiilor de operare referitoare la zgomot, definite la art. 2 pct. 6 din Regulamentul (UE) nr. 598/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 de stabilire a normelor și a procedurilor cu privire la introducerea restricțiilor de operare referitoare la zgomot pe aeroporturile din Uniune în cadrul unei abordări echilibrate și de abrogare a Directivei 2002/30/CE, denumit în continuare Regulament. Articolul 2 Prezentul ordin se aplică pentru aeroporturile din România care se încadrează în definiția de la art. 2 pct. 2 din Regulament, denumite în continuare aeroporturi. Articolul 3 Procesul de urmat pentru adoptarea restricțiilor de operare referitoare la zgomot, definite la art. 2 pct. 6 din Regulament, este următorul: 1. etapa de evaluare a zgomotului:a) aeroporturile realizează evaluarea zgomotului conform prevederilor Regulamentului și ale Legii nr. 121/2019 privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiant, luând în considerare, separat, atât traficul existent, cât și traficul previzionat; ... b) evaluarea zgomotului prevăzută la lit. a) se realizează ținându-se seama de prevederile ordinului prevăzut la art. 2 alin.
(2)din Hotărârea Guvernului nr. 639/2018 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 598/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 de stabilire a normelor și a procedurilor cu privire la introducerea restricțiilor de operare referitoare la zgomot pe aeroporturile din Uniune în cadrul unei abordări echilibrate și de abrogare a Directivei 2002/30/CE; ... ... 2. etapa de identificare a măsurilor de reducere a zgomotului:
- a)în baza evaluării prevăzute la pct. 1 lit. a), administrațiile aeroportuare solicită Regiei Autonome „Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA“ identificarea unor proceduri operaționale de reducere a zgomotului care să se aplice aeroporturilor în conformitate cu prevederile art. 80 lit.
- c)din Legea nr. 121/2019; ...
- b)în baza evaluării prevăzute la pct. 1 lit. a), administrațiile aeroportuare solicită autorităților administrației publice locale care administrează localitățile aflate în jurul aeroporturilor pe o rază de 30 km să ia în considerare în planul de urbanism general zonele liniștite și zonele identificate în hărțile strategice de zgomot cu valori mai mari decât valorile-limită și să stabilească prin regulamentul local de urbanism aferent planului urbanistic general restricții și recomandări specifice care să conducă la o izolare fonică adecvată a locuințelor față de zgomotul exterior, precum și interzicerea construirii de construcții noi de învățământ și/sau de sănătate, în conformitate cu prevederile art. 50 lit. a)-
- d)din Legea nr. 121/2019, și să aplice prevederile art. 50 lit.
- e)din Legea nr. 121/2019; ...
- c)în baza evaluării prevăzute la pct. 1 lit. a), administrațiile aeroportuare implementează sisteme de monitorizare a zgomotului aeroportuar prin intermediul cărora se monitorizează atât zgomotul produs de traficul aeroportuar, precum și cel produs de mișcările la sol ale aeronavelor, care se utilizează inclusiv în vederea instituirii unor mecanisme de taxare a operatorilor aerieni în funcție de depășirea unor valori ale zgomotului; ...
- d)în baza evaluării prevăzute la pct. 1 lit. a), administrațiile aeroportuare identifică ca măsură de reducere a zgomotului restricționarea operării unor anumite categorii de aeronave ținând seama de prevederile art. 8 alin.
(4)din Regulament. ... ... Articolul 4 După finalizarea etapelor de evaluare a zgomotului și identificare a măsurilor de reducere a zgomotului, administrațiile aeroportuare elaborează un document intitulat „Plan de acțiune pentru reducerea și gestionarea zgomotului aeroportuar“, care conține evaluarea zgomotului realizată pentru respectivul aeroport cu respectarea Regulamentului, precum și măsurile identificate pentru reducerea zgomotului, care se transmite spre consultare:
- a)autorității publice centrale pentru protecția mediului; ...
- b)autorității publice centrale pentru transporturi; ...
- c)autorităților publice ale administrației publice locale care administrează localitățile aflate în jurul aeroporturilor pe o rază de 30 km; ...
- d)Regiei Autonome „Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA“; ...
- e)Regiei Autonome „Autoritatea Aeronautică Civilă Română“; ...
- f)operatorilor aerieni ale căror aeronave operează pe respectivele aeroporturi; ...
- g)publicului, prin intermediul paginii oficiale de internet a operatorului economic care administrează aeroportul cu respectarea prevederilor art. 34 și 35 din Legea nr. 121/2019. ... Articolul 5 Din perspectiva efectului zgomotului asupra mediului înconjurător și a populației care are rezidența în localitățile aflate în vecinătatea aeroporturilor, Planul de acțiune pentru reducerea și gestionarea zgomotului aeroportuar prevăzut la art. 4 trebuie să conțină următoarele:1. prezentarea mai multor combinații ale următoarelor măsuri de reducere a zgomotului aeroportuar, din perspectiva analizei cost-eficiență și cu respectarea principiului abordării echilibrate conform Regulamentului:
- a)efectul previzibil al reducerii la sursă a zgomotului produs de aeronave; ...
- b)planificarea și gestionarea terenului cu respectarea inclusiv a prevederilor art. 3 pct. 2 lit. b); ...
- c)proceduri operaționale de reducere a zgomotului cu respectarea prevederilor art. 3 pct. 2 lit. a); ...
- d)aplicarea restricțiilor de operare ca măsură de reducere a zgomotului, numai după luarea în considerare a celorlalte măsuri ale abordării echilibrate prevăzute la lit. a)-c), și nu în primă instanță și doar în cazul aeroporturilor pentru care a fost identificată o problemă referitoare la zgomot ca urmare a realizării evaluării de zgomot prevăzute la art. 3 pct. 1 lit. a); ... ... 2. termene de implementare a unor sisteme de monitorizare a zgomotului aeroportuar, cu respectarea prevederilor art. 3 pct. 2 lit. c); ... 3. termene de implementare a combinațiilor de măsuri de reducere a zgomotului propuse în conformitate cu prevederile pct. 1; ... 4. analize cost-eficiență pentru fiecare tip de măsură de reducere a zgomotului prevăzută la art. 5 alin.
(3)din Regulament; ... 5. analize cost-eficiență pentru combinațiile de tipuri de măsuri de reducere a zgomotului prevăzute la art. 5 alin.
(3)din Regulament; ... 6. autoritățile publice responsabile cu implementarea fiecărei măsuri de reducere a zgomotului stabilite în planul de acțiune. ... Articolul 6 Realizarea evaluării zgomotului prevăzută la art. 3 pct. 1 lit.
- a)se finalizează astfel:
- a)până la data de 30 iunie 2022, cu date de trafic existente pentru anii 2019, 2020 și 2021 și cu date de trafic previzionate pentru următorii 5 ani începând cu anul 2022; ...
- b)evaluarea zgomotului se reactualizează la fiecare 5 ani față de termenul prevăzut la lit. a), luându-se în considerare datele de trafic existente pentru 3 ani înainte de termenul de reactualizare și pentru 5 ani după termenul de reactualizare, precum și cu respectarea art. 23 din Legea nr. 121/2019, după caz. ... Articolul 7 Etapa de identificare a măsurilor de reducere a zgomotului prevăzută la art. 3 pct. 2, etapa de consultare a publicului, a operatorilor aerieni și a autorităților publice, prevăzută la art. 8, precum și planul de acțiune prevăzut la art. 4 se finalizează până la data de 18 iulie 2023, iar apoi la fiecare 5 ani de la această dată în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 121/2019 sau mai des de cel puțin la fiecare 5 ani în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr. 121/2019. Articolul 8 Consultarea publicului și a autorităților prevăzute la art. 4 se realizează pe parcursul a 30 de zile lucrătoare, după cum urmează:
- a)se publică un anunț în mass-media, cu cel puțin 5 zile înainte de începerea perioadei alocate consultării, care să conțină informații cu privire la perioada consultării și locația exactă de pe pagina de internet a operatorului economic care administrează aeroportul unde se găsește planul de acțiune disponibil pentru consultarea publicului, precum și adresa de poștă electronică și adresa poștală unde se pot transmite observațiile și comentariile publicului; ...
- b)se transmite planul de acțiune prin adresă oficială către toate autoritățile publice și către operatorii aerieni prevăzuți la art. 4 lit. a)-f), cu cel puțin 5 zile înainte de începerea perioadei alocate consultării. ... Articolul 9 În conformitate cu prevederile art. 39 lit.
- d)și
- e)din Legea nr. 121/2019, planurile de acțiune se realizează de către operatorii economici care au în administrare infrastructuri aeroportuare, cu respectarea prevederilor art. 25 și 28 din Legea nr. 121/2019, iar dacă un aeroport intră sub incidența Regulamentului, atunci pentru respectivul aeroport planul de acțiune se realizează ținând cont și de prevederile prezentului ordin. Articolul 10 Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare pentru oricare aeroport aflat sub incidența Regulamentului și care se elaborează, se actualizează și se aprobă de autoritățile competente în domeniu începând cu anul 2023 trebuie să țină seama de evaluarea zgomotului realizată conform prevederilor art. 3 pct. 1 ale căror rezultate se regăsesc în Planul de acțiune pentru reducerea și gestionarea zgomotului aeroportuar prevăzut la art. 4 și de măsurile de reducere a zgomotului stabilite în planul de acțiune. Articolul 11 Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare pentru oricare aeroport care este sub incidența Regulamentului, prevăzut la art. 10, și Planul de acțiune pentru reducerea și gestionarea zgomotului aeroportuar, prevăzut la art. 4, trebuie să conțină propuneri de restricții de operare la aeroporturi ca măsură de reducere a zgomotului, dacă evaluarea zgomotului prevăzută la art. 3 pct. 1 lit.
- a)conduce la identificarea unor probleme referitoare la zgomotul cauzat de traficul aerian și numai după luarea în considerare a celorlalte măsuri ale abordării echilibrate prevăzute în Regulament, și nu în primă instanță. Articolul 12 Restricțiile de operare la aeroporturi, ca măsură de reducere a zgomotului, se stabilesc de către autoritățile pentru protecția mediului competente și se includ în actele de reglementare emise de către acestea ca urmare a derulării procedurilor de reglementare pentru respectivul aeroport. Articolul 13 Monitorizarea respectării restricțiilor de operare la aeroporturi se realizează de către Garda Națională de Mediu în conformitate cu prevederile art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 639/2018. Articolul 14 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Costel Alexe București, 25 februarie 2020. Nr. 318. -----