HOTĂRÂRE nr. 113 din 21 octombrie 2020 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1.129 în ceea ce privește prospectul UE pentru redresare și ajustările specifice pentru intermediarii financiari în scopul susținerii redresării în urma pandemiei de COVID-19 - COM
(2020)281 final Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1014 din 2 noiembrie 2020 În temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 148 alin.
(2)și
(3)din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008, în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/368 din 16.10.2020, Senatul adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1.129 în ceea ce privește prospectul UE pentru redresare și ajustările specifice pentru intermediarii financiari în scopul susținerii redresării în urma pandemiei de COVID-19 - COM
(2020)281 final - respectă principiile subsidiarității și proporționalității. Articolul 2 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 21 octombrie 2020, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.
(2)din Constituția României, republicată. p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ROBERT-MARIUS CAZANCIUC București, 21 octombrie 2020. Nr. 113. -----