DECIZIE nr. 589 din 9 decembrie 1997 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 13 februarie 1998 Ioan Muraru - preşedinte Costica Bulai - judecător Viorel Mihai Ciobanu - judecător Mihai Constantinescu - judecător Lucian Stangu - judecător Nicolae Popa - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Paula C. Pantea - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, ridicată de Vestemean Maria, Vestemean Silvia, Vestemean Nicolae şi Vestemean Ioan în Dosarul nr. 3.191/1996, aflat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 2 decembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 9 decembrie 1997. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 6 martie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 3.191/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, ridicată de Vestemean Maria, Vestemean Silvia, Vestemean Nicolae şi Vestemean Ioan. În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile art. 330 contravin art. 131 alin.
(1)din Constituţie în ceea ce priveşte posibilitatea ca procurorul general să poată ataca, din oficiu, cu recurs în anulare, hotărâri judecătoreşti irevocabile, fără avizul ministrului justiţiei. Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia este neîntemeiată. În scopul soluţionării cauzei, conform prevederilor art. 24 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, având în vedere practica jurisdicţională a Curţii. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, constata următoarele: Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea art. 330 din Codul de procedură civilă prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 şi, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996, constatând ca prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale şi, întrucât nu au intervenit elemente noi care se determine schimbarea practicii jurisdicţionale a Curţii Constituţionale, urmează ca excepţia să fie respinsă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, ridicată de Vestemean Maria, Vestemean Silvia, Vestemean Nicolae şi Vestemean Ioan în Dosarul nr. 3.191/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 9 decembrie 1997. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Maria Bratu -------------