DECIZIE Nr. 36 din 28 martie 1995

(3)teza a II-a din Legea nr. 47/1992 stipulind ca repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituţiei din 1991 se reglementează prin lege. Ca atare, prin rezolvarea cauzelor de către instanţe în dispreţul reglementării repararii abuzurilor prin act al puterii legislative s-ar aduce, practic, atingere principiului separaţiei puterilor în stat. În scopul soluţionării recursului, Curtea Constituţională, având obligaţia stabilită prin art. 25 alin.

(3)din Legea nr. 47/1992 ca, în cazul recursului, să se pronunţe şi asupra excepţiei de neconstituţionalitate aplicind prevederile art. 24 alin.

(3)din aceeaşi lege, a solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Dind curs solicitării Curţii, Guvernul, în punctul de vedere exprimat, apreciază "ca în mod judicios Curtea Constituţională a respins, prin Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 1995, excepţia de neconstituţionalitate ca vadit nefondata". CURTEA CONSTITUŢIONALĂ, examinînd decizia atacată cu recurs, cererea de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerea recurentului şi concluziile procurorului, dispoziţiile Decretului nr. 218/1960 şi ale Decretului nr. 712/1966 raportate la prevederile constituţionale, ale Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine următoarele: Potrivit art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. 2 "motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care, însă, este obligată să le pună în dezbaterea părţilor". Examinînd şi din oficiu decizia atacată, Curtea Constituţională constata ca nici pe fond nu sunt motive care să justifice admiterea recursului. Faţa de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi art. 145 alin.

(2)din Constituţie, ale art. 1, 3, 13 alin.

(1)lit. A.c), art. 23, 25 şi 26 din Legea nr. 47/1992, ale art. 26 alin.

(2)din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, precum şi ale art. 306 din Codul de procedură civilă, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge recursul declarat de Plesoianu Radu Nicolae împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 5 din 17 ianuarie 1995, care nu a fost motivat în termenul legal. Definitivă. Pronunţată în şedinţa din 28 martie

1. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. dr. VASILE GIONEA Magistrat-asistent, Doina Suliman OPINIE SEPARATĂ Prezenta opinie separată este în sensul că art. III al Decretului nr. 218/1960 şi Decretul nr. 712/1966 conţin dispoziţii contrare Constituţiei din 1952 şi Constituţiei din 1965 existente la data emiterii acestor decrete şi, de asemenea, sunt în contradictie cu Constituţia din 8 decembrie
2. Cele doua decrete sunt neconstituţionale şi nule, motiv pentru care ele nu împiedica desfăşurarea normală a unei acţiuni în revendicare privind o mica moara taraneasca cu o singura piatra şi un singur valt. Prin Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale din 15 septembrie 1994 a Judecătoriei Rimnicu Vilcea se reţin următoarele: Reclamantul Plesoianu A. Radu, taran, a fost abuziv deposedat în 1948 de moara pe care o detinea în proprietatea sa, pe care o dobindise prin moştenire, moara care nu a fost naţionalizata şi nici expropriata. Urmare acestui fapt, Plesoianu A. Radu a formulat acţiune în revendicare prin care a solicitat să fie pus în posesia morii, care este în prezent deţinută în mod nelegal de Consiliul Local al Comunei Sinesti, judeţul Vilcea. Pârâtul, consiliul local, a invocat în apărare cele doua decrete sus-arătate, faţă de care reclamantul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate. Pe baza principiului "tempus regit actum", excepţia de neconstituţionalitate trebuie verificata în raport cu Constituţia din 1952 şi cu Constituţia din 1965 aflate în vigoare la data apariţiei acestor decrete, precum şi în raport cu art. 150 alin.

(1)din Constituţia din 8 decembrie 1991, care nu permite sa ramina în vigoare normele de drept anterioare, aflate în contradictie cu actuala Constituţie. Pentru a se decide dacă cele doua decrete sunt sau nu în contradictie cu cele doua Constituţii sus-vizate, trebuie reţinut conţinutul esenţial al acestor doua decrete, din care rezultă ca: - fără nici un titlu, statul devine proprietarul bunului posedat timp de 2 ani, deci proprietarul îşi pierde proprietatea; - aceasta dispoziţie se aplică şi faţă de incapabili, faţă de minori lipsiţi de reprezentanţi legali, cît şi celor împiedicaţi prin forta majoră să-şi apere proprietatea; - chiar şi cel care are sentinta definitivă în mina, în favoarea sa, îşi pierde proprietatea în urma posesiei statului timp de 2 ani. Aceste dispoziţii violeaza art. 10 al Constituţiei din 1952, care respecta proprietatea privind "atelierele meseriasilor, care nu exploatează munca altora", în speta este vorba despre o modesta moara taraneasca cu o singura piatra şi un singur valt. De asemenea, este încălcat şi art. 65, destinat a apara "drepturile cetăţenilor", iar cele doua decrete sacrifica până şi drepturile incapabililor, minorilor lipsiţi de reprezentanţi legali şi celor împiedicaţi prin forta majoră să-şi apere proprietatea. De asemenea, lasă ca victima deposedata violent să-şi piardă proprietatea de care a fost deposedata. În fine, violeaza egalitatea prevăzută de art. 81, pentru ca toţi cei menţionaţi rămân decăzuţi de drept. În continuare, se mai retine şi încălcarea Constituţiei din 1965, care în art. 13 şi 31 apara "ordinea de drept", or decretul vizat permite tocmai invers, ca victimele deposedarilor violenţe, cît şi incapabilii lipsiţi de reprezentanţi şi cei împiedicaţi prin forta majoră sa ramina cu drepturi pierdute fără vina lor. Sub alt aspect, decretele inverseaza sensul notiunii juridice a instituţiei prescripţiei. Ele considera prescripţia expirată fără sa fi fost începută şi o admit în detrimentul victimelor incapabile. Din cele arătate rezultă clar ca ambele decrete sunt date cu violarea repetată a mai multor dispoziţii ale Constitutiilor amintite. Ca urmare, ele trebuie considerate nule şi fără efect. În afară celor demonstrate, consider ca ne gasim şi în faţa violarii art. 150 alin.

(1)din Constituţia din 8 decembrie 1991, care nu admite sa ramina în vigoare normele juridice premergătoare contrare acestei Constituţii. La fel, consider violat şi art. 21 alin.

(1)din aceeaşi Constituţie care prevede că "orice persoană se poate adresa justiţiei", iar în speta s-a dispus pe baza art. 77 din Legea nr. 58/1991 şi art. 26 alin.

(3)din Legea nr. 47/1992, să se aştepte apariţia unei legi care nici după 5 ani de asteptare nu a apărut. Consider ca, în cazul de faţa, este de aplicat art. 3 din Codul civil care obliga instanţele sa dea soluţia de fond şi sa nu îndrume părţile sa aştepte viitorul incert. De fapt, avem toate dispoziţiile legale şi suficiente în materie, care reglementează desfăşurarea acţiunii în revendicare, normele de aplicare a dispoziţiilor legale în vigoare şi, în funcţie de probe, justiţia sa dea dovadă de demnitatea sa. Toate cele arătate, vizind ordinea publică, conduc la pronunţarea unei soluţii de admitere a recursului şi a excepţiei de neconstituţionalitate. Judecător, dr. Miklos Fazakas -------------------