DECIZIE nr. 39 din 30 ianuarie 2003 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 şi ale art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 173 din 19 martie 2003 Nicolae Popa - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Şerban Viorel Stanoiu - judecător Lucian Stangu - judecător Ioan Vida - judecător Aurelia Popa - procuror Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 şi ale art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "D & S" - S.R.L. în Dosarul nr. 3.884/COM/2002 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca textele de lege criticate, care reglementează prorogarea legală de competenţa, nu contravin principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor sau liberului acces la justiţie, întrucât instanţa judecătorească face aplicarea textului ori de câte ori se formulează cereri accesorii sau incidentale, cu respectarea drepturilor procesuale ale părţilor şi indiferent de calitatea părţii care formulează o astfel de cerere. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 23 aprilie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 3.884/COM/2002, Tribunalul Timiş - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 şi ale art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "D & S" - S.R.L. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca art. 17 şi art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă contravin principiilor constituţionale prevăzute de art. 16, 21 şi 51, precum şi dispoziţiilor art. 123 şi art. 125 alin.
(2)şi
(3)din Constituţie, întrucât, potrivit articolelor criticate, prorogarea legală de competenţa poate opera cu încălcarea normelor de competenţa absolută. Se apreciază ca instanţele judecătoreşti nu îşi pot prelungi competenţa pentru a soluţiona litigii care intră în competenţa altor organe de jurisdicţie. Tribunalul Timiş - Secţia comercială, exprimandu-şi punctul de vedere, considera excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât art. 17 şi art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă respecta prevederile constituţionale. Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Guvernul arata ca textele de lege criticate au fost adoptate în scopul bunei administrări a justiţiei, printr-o judecata unitară, operativă, asupra tuturor cererilor şi pretenţiilor formulate în legătură cu raporturile juridice deduse judecaţii. Astfel, se asigura un regim egal pentru părţile care urmăresc realizarea intereselor lor legitime, oferindu-li-se accesul liber la justiţie, inclusiv dreptul de a exercita căile de atac. Totodată prorogarea legală de competenţa nu operează în favoarea unei instanţe extraordinare, ci intervine în situaţia în care, în cadrul procedurii prevăzute pentru desfăşurarea procesului civil, instanţa sesizată îşi prelungeşte competenţa, în temeiul dispoziţiei exprese conţinute de art. 17 din Codul de procedură civilă. De asemenea, Guvernul mai apreciază ca "notiunile de cerere accesorie sau incidentala, la care se referă art. 17 din Codul de procedură civilă, precum şi controversele doctrinare privitoare la realizarea scopului prorogarii legale de competenţa ce presupune sacrificarea competentei exclusive a unor instanţe, rămân chestiuni de interpretare şi de aplicare a legii şi nu pot reprezenta aspecte de neconstituţionalitate a textelor criticate". Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 17 şi art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conţinut: - Art. 17: "Cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente sa judece cererea principala."; - Art. 158 alin. 2: "Dacă instanţa se declara competenţa, va trece la judecarea pricinii, cel nemulţumit putând să facă, potrivit legii, apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului." Textele constituţionale invocate de autorul excepţiei ca fiind incalcate au următoarea redactare: - Art. 16 alin.
(1)şi
(2): "
(1)Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2)Nimeni nu este mai presus de lege."; ... - Art. 21: "
(1)Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; ... - Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."; - Art. 123: "
(1)Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
(2)Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii."; ... - Art. 125 alin.
(2)şi
(3): "
(2)Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare.
(3)Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege." ... Art. 17 din Codul de procedură civilă consacra prorogarea legală de competenţa, reprezentând temeiul în baza căruia instanţa judecătorească sesizată cu acţiunea principala îşi prelungeşte competenţa cu privire la soluţionarea cererilor accesorii şi incidentale. Prorogarea legală de competenţa nu operează în favoarea unei instanţe extraordinare, ci reprezintă consecinţa fireasca a raporturilor de dependenta a cererilor accesorii şi incidentale faţă de cererea principala, respectiv acţiunea prin care s-a declansat procesul civil. Prin urmare, dacă cererile sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu a altor sisteme de jurisdicţie, prorogarea trebuie să opereze chiar dacă, formulate separat, soluţionarea lor ar intră în atribuţiile unei alte instanţe. Fiind situat în titlul III al cărţii I, intitulat "Dispoziţii speciale", art. 17 din Codul de procedură civilă instituie o derogare de la regulile de competenţa, justificată de necesitatea realizării unei bune administrări a justiţiei, printr-o judecata unitară a cauzei, cu privire la toate pretenţiile formulate de părţi în legătură cu raporturile juridice deduse judecaţii. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine ca, potrivit art. 125 şi 128 din Constituţie, numai legiuitorul este în măsura sa reglementeze competenţa instanţelor de judecată. În virtutea acestei prerogative, legiuitorul stabileşte hotărârile judecătoreşti împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac şi condiţiile în care pot fi folosite aceste cai. În ceea ce priveşte încheierile, ca specie de hotărâri judecătoreşti pronunţate în cursul procesului, dar prin care nu se soluţionează fondul cauzei şi nu se întrerupe cursul judecaţii, acestea nu pot fi atacate, de regula, decât o dată cu hotărârile judecătoreşti care soluţionează fondul cauzei, care sunt, potrivit dreptului nostru procesual civil, sentinţele şi deciziile. Stabilind, prin art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă, ca încheierile prin care instanţa judecătorească se declara competenţa să soluţioneze cererile accesorii şi incidentale pot fi atacate cu apel sau recurs numai o dată cu hotărârea asupra fondului, legiuitorul a acţionat în limitele competentei sale prevăzute prin dispoziţiile constituţionale evocate mai sus. Regula exercitării căilor de atac împotriva încheierilor numai o dată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei corespunde necesităţii de a asigura desfăşurarea procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigenta recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru procesual, cat şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacra la art. 6 pct. 1 dreptul oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale". Sub acest aspect, prin asigurarea posibilităţii exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti care soluţionează fondul cauzei, se garantează accesul liber la justiţie. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin.
(1)lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 şi ale art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "D & S" - S.R.L. în Dosarul nr. 3.884/COM/2002 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2003. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu -------