ORDIN nr. 723 din 29 august 2007 privind unele măsuri pentru aplicarea art. 74 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a condiționării, modulării și a sistemului integrat de gestiune și control, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1.782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori, referitor la transferul exploatațiilor agricole Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 20 septembrie 2007 În temeiul art. 3 lit.
- m)și
- o)din Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu modificările și completările ulterioare, în baza art. 74 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a condiționării, modulării și a sistemului integrat de gestiune și control, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1.782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori, cu modificările ulterioare, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 385/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, văzând Referatul de aprobare nr. 31.671 din 17 august 2007 întocmit de Direcția plăți directe a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite următorul ordin: Articolul 1
(1)Prezentul ordin stabilește unele măsuri pentru aplicarea art. 74 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a condiționării, modulării și a sistemului integrat de gestiune și control, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1.782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori, cu modificările ulterioare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 141 din 30 aprilie 2004, denumit în continuare Regulament.
(2)Schemele de plată pentru care se aplică prezentul ordin sunt menționate în cererea de plată unică, conform formularului aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 803/2006 privind aprobarea formularului de cerere de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007. Articolul 2 Se desemnează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ca autoritate competentă, denumită în continuare APIA, pentru aplicarea prevederilor privind transferul exploatațiilor agricole prevăzute în Regulament. Articolul 3
(1)În baza art. 74 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a condiționării, modulării și a sistemului integrat de gestiune și control, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1.782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori, cu modificările ulterioare, se reglementează transferul de exploatație agricolă.
(2)Transferul se realizează pentru întreaga exploatație agricolă, între doi producători agricoli înscriși în Registrul fermierilor, gestionat de către APIA.
(3)Cererea de transfer de exploatație agricolă, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, se depune la APIA - centrul local/sucursala județeană sau a municipiului București, unde a fost depusă cererea de plată a producătorului agricol care transferă exploatația agricolă, până la data emiterii deciziei de plată de către APIA.
(4)Plata directă pe suprafață revine producătorului agricol care preia exploatația agricolă, cu asumarea obligației de îndeplinire a condițiilor de eligibilitate și a consecințelor rezultate din neîndeplinirea acestora.
(5)Producătorul agricol care preia exploatația agricolă prezintă, în copie, odată cu cererea de transfer de exploatație agricolă, și documentele care stau la baza transferului de exploatație agricolă, respectiv contract de vânzare-cumpărare/ arendă/concesionare/donație/comodat, precum și dovada contului bancar activ.
(6)În cazul decesului producătorului agricol care a depus cerere de sprijin, moștenitorii vor înștiința APIA, în scris, în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii certificatului de deces.
(7)Moștenitorul/moștenitorul desemnat de către ceilalți moștenitori să preia exploatația agricolă poate prelua exploatația agricolă până la data emiterii deciziei de plată de către APIA, asumându-și drepturile și obligațiile aferente, pe baza unei cereri depuse la centrul local sau sucursala județeană sau a municipiului București APIA, unde a fost depusă cererea de plată, însoțită de următoarele documente justificative:
- a)certificat de calitate de moștenitor/certificat de moștenitor eliberat de notarul public, prin care se stabilesc calitatea succesorilor și bunurile rămase de la producătorul agricol decedat, în original și copie; ...
- b)acte de identitate, în copie și original; ...
- c)dovada contului bancar activ; ...
- d)declarație notarială de împuternicire a moștenitorului desemnat să preia exploatația agricolă, în cazul în care există mai mulți moștenitori. ...
(8)Cererea de preluare a exploatației agricole în caz de deces, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2, se depune la centrul local/sucursala județeană sau a municipiului București APIA, unde a fost depusă cererea de plată a producătorului agricol decedat, până la data emiterii deciziei de plată de către APIA. Articolul 4 Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 5 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Decebal Traian Remeș București, 29 august
- Nr.
- Anexa nr. 1 ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Cerere pentru transfer de exploatație agricolă *) │ ├──────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┤ │Județul *) │ │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Centrul Local/Sucursala APIA *) │ *) │ └──────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ Chenarul gri se completează de către │Înregistrare Ștampilă - Centru Local/ │ autorități *) │Sucursala APIA *) │ ├──────────────────────────────────────┤ │Nume/Prenume/Semnătură *) │ └──────────────────────────────────────┘
- Date de identificare ale fermierului care transferă exploatația agricolă ... Data....... Semnătura........
- Date de identificare ale fermierului care preia exploatația agricolă ... Data......... Semnătura........... NOTĂ(CTCE) - Semnul *) simbolizează chenarul gri Anexa nr. 2
- Date de identificare ale fermierului decedat ...
- Date de identificare ale fermierului care preia exploatația agricolă ... Data......... Semnătura, ...........