← România

AMENDAMENT din 19 iunie 2018

AMENDAMENT din 19 iunie 2018 convenit între Guvernul României și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei prin schimbul de scrisori semnate la București la 19 iunie 2018 și la Paris la 9 iulie 2018 la Acordul-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanțarea Proiectului privind reabilitarea infrastructurii școlare din România, semnat la București la 11 iulie 2003 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 777 din 10 septembrie 2018 Notă ... Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 695 din 5 septembrie 2018, publicată în Monitorul oficial, Partea I, nr. 777 din 10 septembrie 2018. ROMÂNIA MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE Cabinet secretar de stat Nr. 741.078 din 19.06.2018 Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei Domnul Thierry Poirel, director general Direcția generală pentru împrumuturi și dezvoltare socială Fax: +33

(0)1 47 55 37 52 Ref.: Acordul-cadru de împrumut F/P 1.450
(2002)- Proiectul privind reabilitarea infrastructurii școlare Stimate domnule Poirel, În ultima perioadă de timp au fost înregistrate realizări importante în implementarea proiectului, datorită unei organizări mai bune și muncii intense a Unității de management a proiectelor pentru modernizarea rețelei școlare și universitare din cadrul Ministerului Educației Naționale (MEN). Obiectivele proiectului sunt reabilitarea, modernizarea și mobilarea a 1.329 de unități școlare și a 16 cămine studențești pentru a restabili siguranța clădirilor, a asigura condiții de igienă, sanitare și de confort, pentru a atenua dezavantajele educaționale ale studenților, pentru a îmbunătăți condițiile de învățământ și pentru a spori calitatea și procesul educațional. În prezent, stadiul proiectului este după cum urmează: – finalizarea lucrărilor de execuție și dotare cu mobilier pentru 1.323 de unități școlare și finalizarea lucrărilor pentru 16 cămine studențești; ... – pentru 6 unități școlare lucrările sunt executate în proporție de 90% (procent mediu de execuție). ... Întârzierile s-au datorat, în principal, modificării soluțiilor tehnice, necesității corelării permanente între lucrările executate și proiectul tehnic, toate datorate situațiilor neprevăzute care au avut loc în timpul execuției lucrărilor. Câteva exemple ale acestor situații neașteptate sunt menționate mai jos: – Școala cu clasele I-VIII Bicaz-Chei, județul Neamț: ... – în urma modificărilor soluției tehnice, la această școală a fost abandonată consolidarea unei clădiri școlare, iar în cadrul și valoarea aceluiași contract se va realiza mansarda corpului clădirii. Această modificare a dus la emiterea unui nou permis de construcție, care a necesitat o serie de documente suplimentare. Completarea acestor documente suplimentare a condus la întârzieri importante în finalizarea lucrărilor. ... – Școala cu clase I-VIII Augustin, județul Brașov: ... – constructorul nu a respectat proiectul tehnic în baza căruia a fost autorizată construcția și lucrările au fost oprite până la rezolvarea necorelărilor, inclusiv a remedierilor necesare. ... Pe baza celor menționate mai sus este necesar să extindem termenul-limită pentru finalizarea lucrărilor, știind că livrarea mobilierului școlar se poate realiza doar după finalizarea lucrărilor. Avem plăcerea de a vă informa că unele cheltuieli ar putea fi incluse ca proiecte retrospective în Programul operațional regional actual, ceea ce va contribui la absorbția acestor fonduri. Ca urmare, la solicitarea MEN, vă rugăm să fiți de acord cu modificarea anexei 1, constând în extinderea cu șase luni a graficului de lucrări, respectiv din iunie 2018 până în decembrie 2018. Această extindere va permite Ministerului Educației Naționale să finalizeze în mod corespunzător toate activitățile contractate ale proiectului. Pe cale de consecință, anexa 1 la Acordul-cadru de împrumut va fi modificată după cum urmează: [...] Graficul lucrărilor: Începutul lucrărilor: octombrie 2003 Sfârșitul lucrărilor: decembrie 2018 [...] Sperând că solicitarea noastră se va bucura de înțelegerea și sprijinul dumneavoastră, așteptăm cu nerăbdare răspunsul dumneavoastră prompt. Al dumneavoastră, Attila György, secretar de stat BDCE Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei Direcția generală pentru împrumuturi și dezvoltare socială Domnului Attila György, secretar de stat Ministerul Finanțelor Publice Str. Apolodor nr. 17, București, sectorul 5 România Paris, 9 iulie 2018 Ref.: LD 1450
(2002)- „Reabilitare școli“ Amendament la Acordul-cadru de împrumut datat 11 iulie 2003 Suma împrumutului aprobată: 43.500.000 euro Stimate domnule György, Ca urmare a solicitării dumneavoastră, din data de 19 iunie 2018, de amendare a anexei 1 a Acordului-cadru de împrumut menționat mai sus, avem plăcerea de a vă informa că BDCE nu are nicio obiecție la modificările propuse și confirmă faptul că graficul lucrărilor este extins cu șase luni până la 31 decembrie 2018. Așteptăm cu nerăbdare să continuăm buna noastră colaborare și finalizarea proiectului. Cu stimă, Melanie Wieschollek-Lacroix, director, Departamentul de asistență operațiuni Thierry Poirel, director general, Direcția generală pentru împrumuturi și dezvoltare socială În copie: Doamnei Carmen Ghiță, Ministerul Finanțelor Publice ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.