← România

HOTĂRÂRE nr. 356 din 11 aprilie 2007

HOTĂRÂRE nr. 356 din 11 aprilie 2007 privind darea în folosinţă gratuită Federaţiei Române de Judo a unui imobil în suprafaţă de 2.653,37 mp, proprietate publică a statului, aflat în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport - Direcţia pentru Sport a Judeţului Prahova Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 25 aprilie 2007 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 17 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 80 alin.

(14)din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă darea în folosinţă gratuită, pe o perioadă de 49 de ani, Federaţiei Române de Judo, structură sportivă de interes naţional, persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, de utilitate publică, a unui bun imobil, proprietate publică a statului, aflat în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport - Direcţia pentru Sport a Judeţului Prahova, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 3
(1)Federaţia Română de Judo va edifica pe suprafaţa primită în folosinţă gratuită o sală de pregătire a loturilor de judo, o sală de forţă şi grup de refacere, un teren de tenis acoperit cu material sintetic, dotat cu instalaţie de nocturnă, respectiv un microhotel pentru cantonament. ...
(2)Dreptul de folosinţă al Federaţiei Române de Judo asupra imobilului primit potrivit art. 1 încetează dacă Agenţia Naţională pentru Sport constată că bunul nu este administrat în conformitate cu destinaţia sa. ... PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ─────────────── Şeful Cancelariei Primului-Ministru, Ion-Mircea Plângu Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Octavian Ioan Atanase Bellu Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian Bucureşti, 11 aprilie 2007. Nr. 356. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a bunului imobil, proprietate publică a statului, aflat în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport - Direcţia pentru Sport a Judeţului Prahova, care se dă în folosinţă gratuită Federaţiei Române de Judo, persoană juridică de drept privat de utilitate publică -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.