HOTĂRÂRE nr. 967 din 26 august 2009 privind transmiterea fără plată a unor bunuri mobile din proprietatea privată a statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în proprietatea privată a municipiului Caransebeş şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Caransebeş, judeţul Caraş-Severin Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 14 septembrie 2009 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 17 din Legea nr. 371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea fără plată a unor bunuri mobile, având datele de identificare prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din proprietatea privată a statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în proprietatea privată a municipiului Caransebeş şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, pentru a fi puse la dispoziţia Poliţiei Comunitare a Municipiului Caransebeş. ------- Notă ... *) Anexa este clasificată şi se comunică numai instituţiilor interesate. Articolul 2 Patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale se diminuează cu valoarea de inventar a bunurilor mobile transmise potrivit art. 1. Articolul 3 Cheltuielile privind transportul şi paza bunurilor materiale prevăzute în anexă vor fi suportate integral din bugetul local al municipiului Caransebeş. Articolul 4 Predarea-preluarea bunurilor mobile transmise potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: -------------- Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor, Dan Nica Ministrul apărării naţionale, Mihai Stănişoară Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea Bucureşti, 26 august 2009. Nr. 967. ------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.