HOTĂRÂRE nr. 978 din 25 iunie 2004 privind aprobarea plăţii contribuţiei financiare a României pentru participarea în anul 2004 la Programul comunitar Customs 2007 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 570 din 29 iunie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, şi al Memorandumului de înţelegere dintre România şi Comunitatea Europeană referitor la participarea României la Programul comunitar Customs 2007, semnat la Bucureşti la 18 iulie 2003, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.519/2003, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă plata contribuţiei financiare a României pentru participarea în anul 2004 la Programul comunitar Customs 2007, în limita echivalentului în lei al sumei de 17.485,09 euro. Articolul 2 Suma prevăzută la art. 1 se asigură din bugetul Autorităţii Naţionale de Control - Autoritatea Naţională a Vămilor, aprobat prin bugetul de stat pe anul 2004, la capitolul 72.01 "Alte acţiuni", titlul 38 "Transferuri", articolul 40 "Transferuri neconsolidabile", alineatul 93 "Programe comunitare". PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul delegat pentru coordonarea autorităţilor de control, Ionel Blănculescu Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Bucureşti, 25 iunie 2004. Nr. 978. ------------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.