← România

HOTĂRÂRE nr. 13 din 3 iunie 1998

HOTĂRÂRE nr. 13 din 3 iunie 1998 privind constituirea Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe şi alegerea membrilor acesteia Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 10 iunie 1998 În exercitarea atribuţiilor de control ale Parlamentului, potrivit prevederilor art. 61 alin.

(4)şi ale art. 110 din Constituţia României, ale art. 3 alin.
(1)din Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, precum şi ale art. 86 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Parlamentul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 Se constituie Comisia specială pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe, în componenta prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Comisia este alcătuită din trei deputaţi şi doi senatori, aleşi din cadrul comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţa naţionala ale celor două Camere ale Parlamentului, la propunerea grupului parlamentar reprezentate în aceste comisii. Preşedintele şi secretarul comisiei sunt aleşi de către membrii acesteia. Articolul 2 Organizarea, funcţionarea şi modalităţile de exercitare a controlului asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe se stabilesc prin hotărâre a Parlamentului României. Aceasta hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comuna din 3 iunie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin.
(2)din Constituţia României. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VASILE LUPU p. PREŞEDINTELE SENATULUI CRISTIAN SORIN DUMITRESCU Anexa 1 COMISIA SPECIALĂ A CAMEREI DEPUTAŢILOR ŞI SENATULUI pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe 1 -----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.