DECIZIE nr. 83 din 4 mai 2000

(2)din Constituţie, care prevăd ca reţinerea sau arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, întrucât textul acestuia nu face distincţie între dispoziţiile cuprinse în Codul de procedură penală, care prevăd luarea măsurii arestării, şi dispoziţiile cu acelaşi caracter cuprinse în legi speciale. Se apreciază, de asemenea, că nu au fost incalcate nici dispoziţiile art. 134 alin.

(2)lit. b) din Constituţie, întrucât prin prevederile art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, s-a urmărit sancţionarea faptelor prin care se încalcă regulile de convieţuire socială, iar nu realizarea unor venituri la bugetul de stat. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 20 aprilie 1999 Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, excepţie ridicată de Adrian Macovei în Dosarul nr. 8.678/1999 al acelei instanţe. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, contravine dispoziţiilor art. 21 alin.

(1)şi

(2), ale art. 23 şi ale art. 134 alin.

(2)lit. b) din Constituţia României, arătând ca "unul din principiile de baza ale desfăşurării procesului civil este contradictorialitatea, or, în acţiunea intentată de organele de poliţie de transformare a unei amenzi neachitate în închisoare contravenţională, cetăţeanul amendat care nu achită amenda în termenul prevăzut de lege are doua posibilităţi, fie achitarea amenzii, fie executarea unui număr de zile de închisoare contravenţională, fără a avea dreptul de a pune în discuţie legalitatea şi temeinicia procesului-verbal, de a solicita şi administra probe în contradictoriu cu cealaltă parte". Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, exprimandu-şi opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, a apreciat ca art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, nu contravine art. 21 alin.

(1)şi

(2), art. 23 şi art. 134 alin.

(2)lit. b) din Constituţie. Astfel, cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin.

(1)şi

(2)din Constituţie, se considera ca art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, nu contravine principiului liberului acces la justiţie, întrucât procedura de transformare a amenzii în închisoare contravenţională este o procedură derogatorie de la dreptul comun în materie contravenţională, care asigura totuşi respectarea contradictorialităţii, prin aceea ca art. 16 alin. 3 din aceeaşi lege dispune citarea contravenientului. Totodată, art. 17 din Legea nr. 61/1991, republicată, prevede că, în completarea acestei legi, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 32/1968, care, prin art. 17 alin. 3 teza ultima, prevede posibilitatea constatării, chiar din oficiu, de către instanţa de judecată a nulităţii absolute pentru vicii a procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Pe de altă parte, conform art. 8 din Legea nr. 61/1991, republicată, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei prin care s-a aplicat sancţiunea amenzii se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicare. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 23 alin.

(2)din Constituţie, se apreciază ca, întrucât textul nu distinge în privinta legii care prevede cazurile şi procedura arestării, aceasta putând fi atât Codul de procedură penală, cat şi orice alta lege care conţine dispoziţii referitoare la libertatea persoanei (asa cum este cazul Legii nr. 61/1991), nu se poate retine încălcarea textului constituţional. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 134 alin.

(2)lit. b) din Constituţie, instanţa retine ca amenda aplicată conform dispoziţiilor Legii nr. 61/1991, republicată, reprezintă sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, prin calificarea acestor fapte ca fiind contravenţii şi prin instituirea de sancţiuni corespunzătoare, urmărindu-se de către legiuitor nu realizarea de creanţe bugetare, ci reprimarea unor atitudini ce contravin ordinii şi liniştii publice. În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei ridicate. Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, arata ca prevederile art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, sunt conforme dispoziţiilor constituţionale. În esenta, în motivarea acestui punct de vedere se susţine ca întreaga procedura prevăzută de textul criticat pentru neconstituţionalitate "se desfăşoară în cadrul unui control judiciar", în virtutea căruia "instanţa competenţa examinează întrunirea condiţiilor legale care determina convertirea sancţiunii contravenţionale". În cadrul procedurii prevăzute la art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, instanţa judecătorească "nu realizează, pur şi simplu, convertirea amenzii în închisoare contravenţională", ea având la dispoziţie "o paleta de soluţii aplicabile în funcţie de situaţia personală a contravenientului". Astfel, instanţa poate acorda contravenientului un termen de graţie sau poate esalona plata amenzii într-un interval de cel mult 3 luni. De asemenea, art. 16 alineatul ultim prevede că "instanţa va inceta acţiunea de transformare a amenzii în închisoare contravenţională, în situaţia în care contravenientul achită amenda până la pronunţarea hotărârii". Totodată, se mai arata ca prin efectul Legii nr. 82/1999 contravenientul poate beneficia de înlocuirea sancţiunii închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării sale la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. În aceste condiţii persoana vinovata de săvârşirea unei contravenţii "are asigurata - în etapa procesuala a executării amenzii contravenţionale - posibilitatea de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime". Pe de altă parte, atât Legea nr. 61/1991, cat şi Legea nr. 82/1999, "se subordonează exigenţelor formulate de art. 23 alin.

(2)şi

(9)din Constituţie, reglementand în mod strict cazurile, condiţiile şi procedura prin care se adoptă o măsura privativă de libertate, subsecventa săvârşirii unei contravenţii". Referitor la invocarea, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, a dispoziţiilor art. 134 alin.

(2)lit. b) din Constituţie, se apreciază ca aceasta "nu este pertinenta, deoarece nu rezultă o conexiune între procedura reglementată de art. 16 din Legea nr. 61/1991 şi obligaţia statului de a proteja interesele naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară". Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, conform art. 18 din Legea nr. 61/1991, republicată, dispoziţiile acestei legi se intregesc cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, lege care prevede la art. 31 posibilitatea pentru persoana sancţionată să facă plângere în termen de 15 zile împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, care se soluţionează de instanţa competenţa. Totodată, conform art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, instanţa este cea care dispune transformarea amenzii în închisoare contravenţională sau munca în folosul comunităţii, în cazul în care contravenientul nu achită amenda, acesta având posibilitatea sa invoce atât nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a contravenţiei, cat şi aplicarea sancţiunii, astfel că nu este fondată critica de neconstituţionalitate a art. 16 din lege în sensul că ar fi încălcat principiul liberului acces la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie. Sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 23 din Constituţie, Guvernul considera ca textul art. 23 alin.

(2), care prevede că reţinerea sau arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege, nu este cu nimic nesocotit, întrucât textul constituţional nu distinge între Codul de procedură penală şi legile speciale, ci statuează pentru ambele categorii de legi. Pe de altă parte, în legătură cu restrangerea exerciţiului unor drepturi prin aplicarea sancţiunii închisorii contravenţionale, Guvernul arata ca "art. 49 alin.

(1)din Constituţie prevede că exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune printre alte cauze enumerate limitativ, pentru apărarea ordinii, sănătăţii sau moralei publice", astfel ca "sancţiunea are pe deplin un suport constituţional". În sfârşit, referitor la critica de neconstituţionalitate intemeiata pe încălcarea art. 134 alin.

(2)lit. b) din Constituţie, Guvernul susţine ca "în cadrul procesului contraventional nu este vorba despre o activitate economică, ci de activitatea judiciară de infaptuire a actului de justiţie, astfel încât nu poate fi reţinută nici o corelatie între textele art. 16 din Legea nr. 61/1991 şi art. 134 alin.

(2)lit.

1. b)din Constituţie". Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit.
2. c)din Constituţie, ale art. 1 alin.

(1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 24 ianuarie 1997, text de lege care are următorul conţinut: "Contravenientul are obligaţia sa achite amenda şi să depună recipisa de achitare a acesteia la organul constatator, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii. Dacă amenda nu a fost achitată în acest termen, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe raza căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea transformarii amenzii în închisoare contravenţională. Instanţa fixează termen de urgenta, cu citarea contravenientului, procedând la transformarea amenzii în închisoare contravenţională. Pentru motive temeinice, în mod excepţional, instanţa poate acorda un nou termen de plată de cel mult 30 de zile sau poate dispune eşalonarea plăţii într-un termen de cel mult 3 luni. Dacă amenda nu a fost achitată până la expirarea termenului fixat, instanţa va dispune transformarea acesteia în închisoare contravenţională, ţinând seama de partea din amenda rămasă neachitata. Transformarea amenzii în închisoare contravenţională se va face socotind o zi de închisoare pentru 10.000 lei, fără a putea depăşi maximul special al închisorii contravenţionale prevăzute ca sancţiune alternativa la contravenţia săvârşită. Pentru contravenţiile săvârşite de minorii care au împlinit 16 ani, maximul închisorii contravenţionale, rezultat prin transformarea amenzii, nu poate depăşi 3 luni. Instanţa va inceta acţiunea de transformare a amenzii în închisoare contravenţională în situaţia în care contravenientul achită amenda până la pronunţarea hotărârii." Articolul 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, a fost modificat implicit prin art. 12 din Legea nr. 82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 21 mai 1999. Art. 12 din Legea nr. 82/1999 are următorul conţinut: "

(1)Executarea amenzii neachitate cu rea-credinţa se face potrivit procedurii executării silite.

(2)Dacă contravenientul nu plăteşte amenda şi nici nu exista posibilitatea executării silite, judecătoria în a carei raza teritorială s-a săvârşit contravenţia, la sesizarea unităţii de care aparţine agentul constatator, dispune înlocuirea amenzii cu sancţiunea închisorii contravenţionale sau, dacă exista consimţământul contravenientului, cu sancţiunea obligării acestuia la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii." ... De asemenea, prin Legea nr. 2 din 17 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 18 ianuarie 2000, au fost aduse unele modificări Legii nr. 61/1991, republicată, între care şi alineatelor 5 şi 6 ale art. 16, care au, în prezent, următorul cuprins: "Dacă amenda nu a fost achitată de către contravenient până la expirarea termenului fixat şi se constată că acesta se sustrage cu rea-credinţa, instanţa va dispune transformarea acesteia în închisoare contravenţională, ţinând seama de partea din amenda rămasă neachitata. Transformarea amenzii în închisoare contravenţională se va face socotind o zi de închisoare pentru o sumă stabilită şi reactualizata prin hotărâre a Guvernului, fără a se putea depăşi maximul special al închisorii contravenţionale prevăzute ca sancţiune alternativa la contravenţia săvârşită." Autorul excepţiei considera ca prin dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, au fost incalcate următoarele texte constituţionale: - Art. 21, privind accesul liber la justiţie: "

(1)Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; ... - Art. 23, privind libertatea individuală: "

(1)Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

(2)Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. ...

(3)Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore. ...

(4)Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului, arestatul se poate plange judecătorului, care este obligat să se pronunţe prin hotărâre motivată. Prelungirea arestării se aproba numai de instanţa de judecată. ...

(5)Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţa, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoştinţa numai în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. ...

(6)Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut. ...

(7)Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. ...

(8)Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată. ...

(9)Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii."; ... - Art. 134, privind economia, sub aspectul prevederilor cuprinse în alin.

(2)lit. b): "Statul trebuie să asigure: [...] b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară." ... Examinând excepţia de neconstituţionalitate a art. 16 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată.

1. Prin Legea nr. 61/1991 au fost prevăzute faptele care constituie contravenţii la normele de convieţuire socială, la ordinea şi liniştea publică, stabilindu-se totodată sancţiunile cu amendă şi, în unele cazuri, alternativ, sancţiunea amenzii sau a închisorii contravenţionale, procedura de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunii, precum şi posibilitatea transformarii amenzii în închisoare contravenţională.
2. Textul art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, nu încalcă principiul liberului acces la justiţie consacrat la art. 21 alin.

(1)şi

(2)din Constituţie, întrucât procedura transformarii amenzii contravenţionale în închisoare contravenţională, în condiţiile legii, se desfăşoară în instanţa de judecată, cu citarea contravenientului, care deci are posibilitatea să se apere în justiţie, în faţa unui judecător impartial şi independent, în deplina concordanta cu prevederile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Referitor la susţinerea autorului excepţiei ca procesul în faţa instanţei nu respecta principiul contradictorialităţii, întrucât organul care a constatat contravenţia şi a aplicat sancţiunea nu se citeaza, este de observat ca procedura de transformare a amenzii în închisoare contravenţională, prevăzută la art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, priveşte faza de executare a sancţiunii contravenţionale, în eventualitatea în care amenda nu a fost plătită, deci o faza ulterioară celei în care contravenientul se poate plange împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, faza în care el îşi poate face orice apărare, în drept şi în fapt, în legătură cu constatarea contravenţiei şi cu sancţiunea aplicată prin procesul-verbal. Aceasta posibilitate este prevăzută la art. 9 din Legea nr. 61/1991, republicată, potrivit căruia plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se soluţionează de judecătorie. Totodată, conform prevederilor art. 18 din Legea nr. 61/1991, republicată, dispoziţiile acestei legi se intregesc cu cele ale Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, care stabilesc prin art. 37 (astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordonanţa Guvernului nr. 12/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 25 ianuarie 1994, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 65/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 iulie 1994), obligativitatea citarii atât a contravenientului, cat şi a organului care a constatat contravenţia şi a aplicat sancţiunea amenzii, ca şi a oricăror alte persoane în măsura să contribuie la rezolvarea justa a cauzei. 3. Curtea mai constata ca nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, prin care se susţine încălcarea art. 23 din Constituţie privind libertatea individuală, nu este intemeiata. Autorul excepţiei nu a motivat nici în actul scris depus la dosarul instanţei, nici în cadrul dezbaterilor consemnate în încheierea instanţei judecătoreşti care a sesizat Curtea Constituţională în ce ar consta încălcarea prevederilor art. 23 din Constituţie în cazul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată. Curtea observa însă că nu s-ar putea pune în discuţie decât prevederile alin.

(2)al art. 23 din Constituţie, care prevăd ca "Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege". Având în vedere ca textul constituţional nu face nici o distincţie între Codul de procedură penală şi o lege specială care ar reglementa în conţinutul sau procedura luării unei asemenea măsuri care afectează libertatea individuală, nu se poate retine nici un motiv de neconstituţionalitate a art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, întemeiat pe încălcarea dispoziţiilor art. 23 din Constituţie. 4. Se mai constata ca motivul de neconstituţionalitate invocat de autorul excepţiei, în sensul că prin textul criticat ar fi fost incalcate dispoziţiile art. 134 alin.

(2)lit.

1. b)din Constituţie, nu poate fi reţinut, întrucât nu exista nici o legătură între textul constituţional invocat, care prevede obligaţia statului de a proteja interesele naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, şi textul art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, care reglementează posibilitatea şi procedura transformarii în închisoare contravenţională a amenzii contravenţionale care nu poate fi achitată de contravenient. 5. De altfel, Curtea Constituţională a mai fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 61/1991 în totalitatea sa, pe care a respins-o prin Decizia nr. 59 din 14 mai 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 5 decembrie 1996, soluţie menţinută prin Decizia nr. 116 din 8 octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 5 decembrie 1996, prin care a fost respins recursul formulat de autorul excepţiei împotriva primei decizii. Prin ambele decizii Curtea Constituţională a reţinut ca dispoziţiile Legii nr. 61/1991 sunt constituţionale. Soluţia pronunţată anterior şi considerentele celor două decizii îşi păstrează actualitatea, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa modifice jurisprudenta Curţii. Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit.
2. c)şi al art. 145 alin.

(2)din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin.

(1)lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Adrian Macovei în Dosarul nr. 8.678/1999 al Judecătoriei Sectorului 2, Bucureşti. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 mai 2000. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Laurentiu Cristescu -----