HOTĂRÂRE nr. 1.074 din 28 octombrie 2010 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2010 al Societăţii Comerciale "Antibiotice" - S.A. Iaşi, aflată sub autoritatea Ministerului Sănătăţii Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 4 noiembrie 2010 Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 15 alin.
(1)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. IV alin.
(1)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2010 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2010 al Societăţii Comerciale "Antibiotice" - S.A. Iaşi, aflată sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ...
(2)În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se va face defalcarea pe trimestre a indicatorilor prevăzuţi în bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat al Societăţii Comerciale "Antibiotice" - S.A. Iaşi, cu aprobarea Ministerului Sănătăţii. ... Articolul 2
(1)Nivelul cheltuielilor totale aferente veniturilor totale, prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat al Societăţii Comerciale "Antibiotice" - S.A. Iaşi, menţionat la art. 1, reprezintă limita maximă şi nu poate fi depăşit. ...
(2)În situaţia în care, în cursul execuţiei bugetului, se înregistrează nerealizări ale veniturilor totale aprobate, Societatea Comercială "Antibiotice" - S.A. Iaşi va putea efectua cheltuieli totale aferente veniturilor totale, proporţional cu gradul de realizare a veniturilor totale, cu încadrarea în indicatorii de eficienţă aprobaţi. ... Articolul 3
(1)Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de 5.000 lei. ...
(2)Contravenţiei prevăzute la alin.
(1)i se aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. ...
(3)Contravenţia se constată de organele de control financiar ale statului, împuternicite potrivit legii, iar amenda se aplică persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri. ... PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul sănătăţii, Cseke Attila Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Ioan Nelu Botiş Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 28 octombrie 2010. Nr. 1.074. Anexa MINISTERUL SĂNĂTĂŢII Operator economic: Societatea Comercială "Antibiotice" - S.A. Iaşi Sediul/Adresa: municipiul Iaşi, str. Valea Lupului nr. 1 Cod unic de înregistrare: 1973096 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2010 --------