ORDIN nr. 115 din 12 decembrie 2017 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și a prețului pentru energia electrică reactivă, pentru Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord - S.A. Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 997 din 15 decembrie 2017 Având în vedere prevederile art. 75 alin.
(1)lit. b) și art. 79 alin.
(3)și
(4)din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Metodologiei privind stabilirea obligațiilor de plată a energiei electrice reactive și a prețului reglementat pentru energia electrică reactivă, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 33/2014, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 5 alin.
(1)lit. b) și alin.
(5), precum și ale art. 9 alin.
(1)lit.
- c)și lit.
- ab)din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă tarifele specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, practicate de Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord - S.A., prevăzute în anexa Articolul 2 Tariful de distribuție a energiei electrice utilizat pentru facturare se calculează prin însumarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice prevăzute la art. 1 Articolul 3
(1)Se aprobă prețul pentru energia electrică reactivă de 0,0654 lei/kVARh, practicat de Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord - S.A.
(2)Energia electrică reactivă se facturează și se plătește conform Metodologiei privind stabilirea obligațiilor de plată a energiei electrice reactive și a prețului reglementat pentru energia electrică reactivă, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 33/2014, cu modificările și completările ulterioare.
(3)Prețul pentru energia reactivă s-a stabilit utilizând prețul mediu estimat al energiei electrice active pentru acoperirea consumurilor proprii tehnologice în rețele de 217,93 lei/MWh, care include tarifele aferente serviciului de transport, serviciilor de sistem și de administrare piață, aprobat de autoritatea competentă pentru anul 2017 pentru Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord - S.A. Articolul 4 Operatorul concesionar de distribuție a energiei electrice, Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord - S.A., duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar entitățile organizatorice din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea acestora. Articolul 5 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 113/2016 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și a prețului pentru energia electrică reactivă, pentru Societatea „Filiala de Distribuție a Energiei Electrice Electrica Distribuție Transilvania Nord“ - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.016 din 19 decembrie 2016. Articolul 6 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2018. Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Dumitru Chiriță București, 12 decembrie 2017. Nr. 115. ANEXĂ TARIFE SPECIFICE pentru serviciul de distribuție a energiei electrice practicate de Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord - S.A., valabile începând cu data de 1 ianuarie 2018 Tarifele nu conțin taxa pe valoarea adăugată. -----