DECIZIE nr. 482 din 18 noiembrie 1997 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 8 aprilie 1998 Ioan Muraru - preşedinte Costica Bulai - judecător Viorel Mihai Ciobanu - judecător Mihai Constantinescu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Paula C. Pantea - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Societatea Comercială "Jupiter" - S.R.L. împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 267, pronunţată la data de 18 iunie
- Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 11 noiembrie 1997 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 18 noiembrie
- CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Prin Decizia nr. 267 din 18 iunie 1997 Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 32/1968, ridicată de Societatea Comercială "Jupiter": - S.R.L. în Dosarul nr. 1.000/1996 al Tribunalului Alba, retinand, în esenta, următoarele: - dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 32/1968 nu încalcă prevederile constituţionale, întrucât, în speta, sumele confiscate sunt urmare a săvârşirii unei contravenţii; textele constituţionale invocate de recurenta se referă la garantarea şi ocrotirea proprietăţii dobândite în mod licit; - abrogarea, potrivit art. 150 alin.
(1)din Constituţie, este rezultatul contrarietatii legii anterioare cu prevederile Constituţiei, or, dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 32/1968 nu contravin legii fundamentale; - deşi Legea nr. 32/1968 nu cuprinde un termen de prescripţie, acest termen este prevăzut în Decretul nr. 221/1960, în vigoare până la data de 23 aprilie 1996 şi apoi preluată în Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Societatea Comercială "Jupiter" - S.R.L., cu următoarea motivare: - sancţiunea confiscării, prevăzută la art. 15 din Legea nr. 32/1968, contravine dispoziţiilor art. 41 alin.
(7)din Constituţie, care instituie prezumţia dobândirii licite a averii; or, de vreme ce, pe de o parte, a operat prescripţia aplicării ori executării sancţiunii contravenţionale şi, pe de altă parte, potrivit art. 22 şi 23 din aceeaşi lege, o dată cu aplicarea sancţiunii contravenţionale se dispune şi confiscarea, inevitabil, prin art. 15, se lasă deschisă poarta confiscării contravenţionale, nelimitat în timp, fără a se putea rasturna prezumţia dobândirii licite a proprietăţii private, astfel ca, în acest fel, este ştirbită o importanţa garanţie a dreptului de proprietate, prevăzută la art. 41 alin.
(1)şi art. 135 alin.
(6)din Constituţie; - în mod greşit s-a constatat, prin decizia recurată, ca textul art. 15 din Legea nr. 32/1968 nu a fost abrogat potrivit art. 150 alin.
(1)din Constituţie, deoarece art. 2 alin.
(2)din Legea nr. 47/1992 prevede că: "Sunt neconstituţionale prevederile actelor normative prevăzute la alin.
(1), care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei", or, textul criticat contravine "mai multor dispoziţii şi principii constituţionale"; - eronat sau reţinut ca Legea nr. 32/1968 nu cuprinde termene de prescripţie, acestea fiind prevăzute atât la art. 13 (prescripţia aplicării sancţiunii), cat şi la art. 14 (prescripţia executării sancţiunii); Decretul nr. 221/1960 şi Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996, invocate în decizie, se referă doar la prescripţia pentru executarea unei creanţe bugetare care exista legal, dar, de vreme ce prescripţia operase, sancţiunea nu mai exista legal; - art. 15 contravine şi art. 20 alin.
(2)din Constituţie, coroborat cu Convenţia europeană privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, fără a fi precizate care sunt aceste articole. CURTEA, având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi ale recurentei, dispoziţiile atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Prevederile legale criticate sub raportul constituţionalităţii lor sunt cele cuprinse în art. 15 din Legea nr. 32/1968, care prevăd: "Dispoziţiile art. 13 şi 14 nu împiedica urmărirea despăgubirilor şi confiscarea lucrurilor supuse acestei măsuri". Art. 13 stabileşte ca aplicarea sancţiunii contravenţionale se prescrie în anumite termene calculate de la data săvârşirii faptei, iar art. 14 stabileşte ca executarea sancţiunii se prescrie într-un an de la data aplicării ei. Nu se prevede un termen de prescripţie şi pentru sancţiunea confiscării lucrărilor. Se pretinde ca au fost incalcate prevederile art. 41 alin.
(7)şi
(8)din Constituţie, care prevăd: "Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma. Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii". Esenta recursului o constituie critica, potrivit căreia patrimoniul unei persoane, dobândit licit, poate fi diminuat în mod nejustificat, împotriva prevederilor Constituţiei, prin aplicarea sancţiunii confiscării într-o perioadă nelimitată în timp, deşi pentru celelalte măsuri punitive Legea nr. 32/1968 prevede termene de prescripţie. În aceste condiţii, textul art. 15 din această lege ar trebui considerat abrogat, implicit în temeiul art. 150 alin.
(1)din Constituţie şi ale art. 2 alin.
(2)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Este evident ca măsura confiscării unor bunuri constituie o excepţie de la principiul constituţional, consfintit de art. 41 alin.
(7), potrivit căruia caracterul licit al dobândirii bunurilor se prezuma. De aceea, o asemenea măsura este reglementată constituţional doar în cazul săvârşirii unor infracţiuni sau contravenţii, adică în situaţii constatate, în condiţiile legii, ca reprezentând fapte cu un anumit grad de pericol social. Astfel confiscarea nu face decât sa aducă atingere prezumţiei de dobândire licita a unor bunuri, asa cum prevede art. 41 alin.
(7)din Constituţie, ceea ce nu poate conduce decât la concluzia neconstitutionalitatii prevederii legale care îngăduie o astfel de atingere adusă patrimoniului unei persoane. Sub acest aspect, este limpede ca art. 15 din Legea nr. 32/1968 exclude aplicarea termenelor de prescripţie, înscrise la art. 13 şi 14 pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale sau executarea acesteia, şi la confiscarea lucrurilor. Acest fapt poate conduce la aplicarea sancţiunii confiscării în condiţiile prescrierii fie a aplicării sancţiunii prevăzute la art. 13, fie a executării ei, prevăzute la art.
- Este posibila astfel confiscarea unor bunuri, cu titlu de sancţiune, ca urmare a comiterii unei fapte constatate după împlinirea termenului de prescripţie şi, mai mult decât atât, însăşi executarea pedepsei confiscării devine posibila, cu toate ca s-a depăşit termenul stabilit de art. 14 - un an de la data comiterii faptei - pentru realizarea măsurii respective. Consecinţa ar fi faptul ca o alta sancţiune contravenţională, amenda, spre exemplu, sa nu mai poată fi aplicată datorită implinirii termenului de prescripţie, dar confiscarea să poată fi totuşi dispusă de organul constatator, în pofida efectului complementar, egal, al amândurora. În acest fel s-ar ajunge la măsura confiscării să aibă un regim derogator, distinct de cel al altor sancţiuni, deşi atât acestea, cat şi confiscarea îşi au izvorul în aceeaşi fapta contravenţională de încălcare a legii. Este relevant, sub acest aspect, textul art. 17 alin. 3 din lege, care stabileşte ca neindicarea datei de comitere a faptei în procesul-verbal atrage nulitatea acestuia, care se poate constata şi din oficiu; or, o asemenea precizare nu face decât sa confirme ca sancţiunea pentru săvârşirea unei contravenţii nu poate fi aplicată oricând, ci cu respectarea termenului prevăzut la art. 13; în cazul confiscării s-ar ajunge la faptul ca neindicarea datei respective nu ar avea nici o consecinţa, ajungandu-se, teoretic, la posibilitatea, cu nimic exclusa, ca un proces-verbal privind constatarea unei contravenţii, însoţit de dispoziţia confiscării lucrurilor, să poată fi întocmit independent de faptul ca, datorită implinirii termenului de prescripţie, nu numai ca sancţiunea aplicării amenzii ar deveni imposibila, dar ea nici n-ar mai putea fi executată, dacă îşi găsesc aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 32/
- În aceste condiţii, patrimoniul unei persoane ar fi diminuat în mod nejustificat, ignorandu-se prezumţia de dobândire licita a bunurilor, instituită de art. 41 alin.
(7)din Constituţie, câtă vreme fapta însăşi nu apare ca fiind generatoare a tuturor măsurilor sanctionatoare prevăzute de lege, ci numai pentru unele dintre ele, în speta, confiscarea. Confiscarea ar aparea astfel ca o unica posibilitate punitiva în urma încălcării termenelor de prescripţie instituite de art. 13 şi 14, acestea având justificarea lor, determinata de limitarea în timp a constatării unor ilegalitati, ca ratiune de a fi a prescripţiei extinctive. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 2, al art. 13 alin.
(1)lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE: Admite recursul declarat de Societatea Comercială "Jupiter" - S.R.L., desfiinţează Decizia nr. 267 din 18 iunie 1997 şi, pe fond, constata ca art. 15 din Legea nr. 32/1968 este abrogat potrivit art. 150 alin.
(1)din Constituţie. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din 18 noiembrie 1997. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Maria Bratu ------------------