ORDIN nr. 8 din 2 februarie 2010 privind aprobarea Metodologiei de evaluare şi certificare a pachetelor, produselor şi profilelor de protecţie INFOSEC-INFOSEC 14 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 10 februarie 2010 În temeiul art. 1 alin.
(4)lit. b) şi al art. 3 alin.
(6)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, aprobată prin Legea nr. 101/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 55 alin.
(1)din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, directorul general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Metodologia de evaluare şi certificare a pachetelor, produselor şi profilelor de protecţie INFOSEC-INFOSEC 14, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul directorului general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat nr. 181/2006 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare şi certificare a produselor, profilelor şi pachetelor de protecţie INFOSEC-INFOSEC 14, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 23 mai 2006, cu modificările ulterioare. Articolul 3 Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Directorul general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, Marius Petrescu Bucureşti, 2 februarie 2010. Nr. 8. Anexă METODOLOGIE 02/02/2010